poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-10-07 | |
Este curios faptul că un apreciat folkist contemporan încă mai crede că „trebuie să fii trist/ ca să fii folkist” (probabil că „n-a găsit altă rimă”).
Se crede, de asemenea, că unii folkiști au augmentat valoarea poeților (Șt. O. Iosif, Lucian Blaga, Nicolae Labiș, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Dan Verona, Leonid Dimov etc., dar calitatea versurilor acestora este impecabilă, așa că efectul a fost de fapt invers. Nu sunt un specialist în muzică (am studiat în amănunțime doar muzica clasică), dar în adolescență am cochetat cu folkul, fără să fiu un fan înfocat al Cenaclului Flacăra, deși fredonam zilnic o mulțime de melodii cântate în anturajul respectiv, neacordând o atenție prea mare versurilor, mai ales că multe erau impuse de către Marele Versificator. Aveam însă o colegă de liceu care nu lipsea de la nicio întrunire a Cenaclului, fie în București, fie în provincie. După umila mea părere, în zilele noastre, pentru a fi un bun folkist trebuie să iei în considerare mai mulți factori: vocea (ador vocile calde și nu strigate), chitara (hârjonitul pe corzi mă impresionează), starea (tristețe, bucurie, iubire, ură, exuberanță, revoltă etc.), calitatea accesoriilor (microfoane, procesoare de sunet, amplificatoare – Bob Dylan, regele folkului, a fost ridiculizat pentru zgomotoasa lui muzicuță, cu care dorea să atragă atenția publicului) și, mai ales, alegerea unor poeme cu prozodie perfectă. Din 1985 am început să scriu poeme și m-am ferit de canoanele poeziei clasice, încercând să zburd liber prin Parnas, dar la maturitate am început să simt gustul „dulcelui vers clasic”. Un tânăr și talentat folkist din Republica Moldova, Oleg Kliușin, liderul formației Aidoma, a luat în considerare toți factorii enumerați mai sus și a reușit să impresioneze atât în țara sa (melodia „Te-am ales din mâine, te-am ales din ieri” a stat mai multe săptămâni pe primul loc în topurile muzicale naționale), cât și în România (eu fiind unul dintre fericiții „beneficiari”). Revenind la tristețea interpretului de muzică folk, Oleg are, pe cel de-al doilea album, o melodie intitulată „Eu sunt trist”, care, începând de la primele acorduri, se înscrie definitiv în memoria colectivă și ne accentuează starea de tristețe: „Eu sunt trist ca un caval,/ Ba mai trist, ca o vioară,/ Ca privirea unui cal/ Ce se-ntoarce-n sat să piară. [...] Eu sunt trist ca un folclor,/ Ba mai trist, ca o țărână,/ Ca o gură de popor/ Și-a lui soartă...” „Eu sunt trist ca luna plină/ Ce pe cer se perpelește/ Și tot plânge cu lumină,/ Când poporul pătimește.” (versurile mele sunt valabile pentru ambele țări). Pe primul loc în topul preferințelor personale se situează melodia „Iarba și îngerii ei”, care rivalizează cel puțin cu „Din copilărie” a grupului „Ecou”, sau cu „Decembrie” a lui Nicu Alifantis: „În inimă – ploile anului,/ În ochi – mătasele (?!) lanului,/ Ziua lumina și-o stinge/ Și ninge.” Mi-am permis să comentez în versuri melodia respectivă: „Eu ning și tu ningi,/ El ninge, ea ninge.../ Conjugăm, strânși în chingi,/ Puterea de-a-nvinge.” (micul versificator). Cea mai cutremurătoare în acest sens rămâne melodia „Oameni de zăpadă” a regretatului Victor Socaciu, în care Marele Versificator își dovedește clasa: […] „Ninge ca-n Esenin și poema rusă,/ Ninge fantomatic și bacovian,/ Ninge că sunt rece, ninge că ești dusă,/ Ninge ca la moartea ultimului an. [...]” Pe locul al doilea în topul personal aș situa melodia „Ideal” (operații aritmetice sentimentale care au drept rezultat iubirea pură față de om și natură): „Tu o frunză,/ Eu o frunză./ Două frunze împreună, Când se-adună,/ Știi ce fac?/ Un copac.// Ție ți-i drag,/ Mie mi-i drag...”. Cum preferințele diferă de la persoană la persoană (de gustibus non disputandum est), rămâne pe podium, pe locul al treilea, melodia „Eu sunt trist”, amintită anterior. Câte una din aceste prime trei melodii mi se strecoară în gând, în fiecare dimineață, și mă trezesc fredonând-o. Ordinea este aleatorie, dar melodiile sunt aceleași, semn că au fost înregistrate deja în Akasha. „Topistul” din mine acordă o mențiune specială compoziției „Te-am ales din mâine, te-am ales din ieri”, care este un îndemn la desprinderea din platitudinea cotidiană înspre universalitate: „Încearcă să mai zbori, ajunge cât ai mers,/ Calea mai încolo iese-n Univers/ Și brume moi sunt pașii, și te topești ușor,/ Mai vine careva, mai vede urma lor?” Aliterația în „ș” din versul al treilea sugerează ca desprinderea să se facă lin (aproape șoptit), fără mare tam-tam, deoarece „zborul” va veni de la sine. Dar, atenție, celebritatea poate deveni insuportabilă, chiar periculoasă: „Am obosit de-atâta mers/ Prin Galaxii din Univers/ Și-mi este dor, în ceasul sfânt,/ Să merg spre casă, pe Pământ.” (comentariu personal, scris din viitor). O mențiune specială merită și piesa care dă titlul albumului „Te caută inima...”, evidențiind tragismul căutării iubirii perfecte. Intro-ul este à la Voltaj, dar acompaniamentul se domolește pe parcurs (cunoscătorii o pot considera ca aparținând genului folk rock): „O, iubire în muguri! O, iubire în prunci!/ Ca râul acesta ce trece în lunci,/ Ca cerul acesta cu ochii senini,/ Te caută inima […] în clopot de crini.” În „Și-am zis frunză” se simt ceva inflexiuni din Phoenix, iar „Drăgaicăi” i-ar fi stat mai bine în primul album, intitulat „Rustic”: „Spicu-i spic tot lanul,/Un grăunte – anul,/ Printre grâu – o fată/ Trece-ngândurată.” „De nu ți-i cuvântul/ Însuși destinul,/ Degeaba avântul/ În care...” (cineva a furat rima din versul al patrulea) mărturisește poetul Ion Vatamanu în piesa „Destinul însuși”. „Aidoma mie, aidoma ție,/ Destinul însuși nimeni nu-l știe;/ El e cuprinsul sau necuprinsul,/ E-nvingătorul sau e învinsul.”, aș replica eu. „Sufletul ce-l am”, „Zborul păsării”, „Ploaie acasă”, „O, mamă, ochii tăi” (muzică și interpretare: Alic Meriuță), „Cântec”, „De iubit” și „Chipul baștinii” (întoarcere emblematică la locul de baștină, în zbor sau în alergare, finalul fiind „aidoma” duioșiei din îmbrățișările părinților) sunt compoziții de la onorabil în sus, iar aranjamentele muzicale sunt la superlativ pe întregul album (felicitări și colaboratorilor), fapt ce-l propulsează irepresibil spre inimile celor mai pretențioși iubitori ai folkului. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate