Un prieten mi-a propus, nu demult, să decid direcția în care aș merge dacă aș fi pus să aleg ce să fac de-a lungul anilor pe care îi mai am de trăit pentru a ajunge la ceea ce cred că reprezintă scopul vieții mele, credința mea. Astfel, mi-a povestit despre cum ar fi să îmi imaginez că știu adresa la care trebuie să ajung în viața pe care o trăiesc. Însă, a specificat că drumul pe care îl am de parcurs până acolo, locul către care mă duce viața personală, depinde de deciziile pe care le voi lua pe parcurs în funcție de informațiile și indicațiile după care aleg să mă călăuzesc pentru a ajunge la această ultimă adresă.
Astfel, mi-a cerut să îmi imaginez că sunt pe cale spre orizontul vieții mele și că, la un moment dat, nu mai știu pe care drum trebuie să îl aleg spre a ajunge la destinație. Ca atare, ca din întâmplare, în acest context, mă întâlnesc întâi cu Adevărul care îmi spune cât mai am de mers, care sunt obstacolele pe care trebuie să le depășesc și semnele de care trebuie să țin cont pentru a ajunge la adresa finală. Tot astfel, de-a lungul poveștii, mă întâlnesc și cu Minciuna. Și aceasta îmi spune varianta ei pentru distanța pe care o mai am de parcurs și dilemele pe care le am de întâmpinat și rezolvat până voi ajunge la aceiași finală adresă.
Trebuie să spun că insistă să se restrâng chestiunea aceasta la întâlnirea cu aceste două personaje fictive, Adevărul și Minciuna, cărora să mă rezum în a mă îndruma spre aceiași adresă, care îmi descriu aceiași cale și care îmi atrag atenția în mod special asupra problemelor pe care le voi întâlni de-a lungul drumului. De aceea insistă și mă asigură concomitent că nu există o altă alternativă decât aceea pe care ele mi-o indică.
Deoarece, trebuie să aleg direcția în care pornesc, deși potrivit îndrumărilor pe care aceste personaje mi le adresează este vorba despre aceiași cale, remarc și vă atrag atenția celor care citiți acest text că aceste caractere poartă nume articulate unor dimensiuni morale și etice care mă îndeamnă, indiferent cum, spre a merge mai de parte ținând cont numai de valorile și orizonturile lor. De aceea, distincția dintre ceea ce contează și ceea ce nu contează pentru a crede pur și simplu, în acest context, se raportează intrinsec acestor semne și caracteristici, deoarece a crede reprezintă diferența dintre ceea ce este de partea Adevărului și ceea ce este de partea Minciunii.
Prin urmare, credința ca o convingere supremă, este aceea care face diferența între a urma calea pe care o arată Adevărul și calea pe care o arată Minciuna. În acest context, de-a lungul acestui proces, decizia între a urma calea pe care ți-o propune Adevărul și calea pe care ți-o propune Minciuna, contează prea puțin, deoarece ținta pare a fi comună. Ca atare, din această perspectivă punctul zero din care pornești spre o direcție sau spre alta, spre o valoarea sau spre alta, spre un ideal sau spre altul, spre un vis sau spre altul, constituie și realizarea acestuia.
De aceea, ceea ce diferă în actul credinței este reprezentat de calea parcursă nu spre a fi, ci spre a deveni. Ca atare, fie că mergi pe întuneric, fie că mergi prin lumină, adică fie că porți umbra propriei ființe, fie că arzi spre a lumina în întuneric, destinația te consumă, act care te definește ca scop.
Ca atare, distanța dintre locul din care am plecat și acela în care trebuie să ajung, nu reprezintă doar o cale pe care trebuie să o parcurg, ci o devenire prin care mă edific ca ceea ce sunt. Astfel, dacă este să specific distincția între calea pe care mi-o propune Adevărul să o urmez și calea pe care mi-o oferă Minciunea să o parcurg, constat că trebuie să mă rezum la modul dinamic prin care aceste stări, ca valori morale și etice, se exprimă ca manifestări, acte sau fenomene.
Prin urmare, dacă ar fi să urmez îndemnul Adevărului, principala mea dimensiune umană trebuie să o definesc și să o realizez în funcție de drumul pe care îl am de parcurs alături de semenii mei care poartă chipul universal al firii umane din care sunt alcătuit. Iar dacă ar fi să mă călăuzesc în calea devenirii mele după ademenirile Minciunii, ar trebui să mă bucur de darurile cu care parcursul aceluiași drum mă învrednicește personal ca om care lucrează spre a deveni mai mult decât uman, adică de a tinde spre divin.
Balansul dintre ceea ce trebuie și ceea ce urmez spre a ajunge la destinație între Adevăr și Minciună sau Minciună și Adevăr exprimă dimensiunea lumii în care cred atunci când decid ceea ce îmi spune că Adevărul este minciună și că Minciuna este adevăr. Ca atare, nu calea pe care aleg să o urmez contează, ci ceea ce fac de-a lungul acesteia.
Cu alte cuvinte, credința în ceea ce mi-am propus să realizez este fundamentală în tot ceea ce fac, deși trebuie să fiu mereu conștient că a crede este suficient pentru mine, pentru cei care cred asemenea mie, dar, cu toate acestea, a crede și a mărturisi credința, deși este un mod de manifestare universal uman, nu este și un mod de a fi uman, deoarece umanul este întemeiat în ființă spre a o îndumnezei și nu doar a o clama, chiar dacă îndumnezeirea este un dar oferit celor care aleg să creadă și, prin urmare să primească și ulterior să lucreze spre a o dobândi mărturisind-o prin faptele și ființa prin care își definesc existența.
Așadar, a alege să parcurgi drumul pe care îl ai de trăit sau să găsești - în sensul de a dobândi prin a ajunge la - adresa spre care trebuie să îți trimiți propria ființă căreia îi ești atribuit, ca unei scrisori timbrul și adresantul, nu se rezumă doar la a urma ceea ce te sfătuiesc Adevărul sau Minciuna, ci a alege între ceea ce oferă opțiunile pe care ți le atribuie distincția dintre Adevăr și Minciună, ci ceea ce faci ca să fie la fel de adevărat Adevărul pe cât de mincinoasă este Minciunea care nu pot confirma cu nimic mai mult decât ceea ce sunt potrivit propriei tale credințe.
Prin urmare, decizia de a merge spre stânga sau spre dreapta este irelevantă. Ceea ce contează este să îți respecți propria credință, convingerile care te definesc și te alcătuiesc. Modul în care te deplasezi, direcția pe care o alegi, distanța pe care îți imaginezi că o ai de parcurs, decizia ta astfel pentru tine este astfel mereu înainte. Doar ceilalți percep acest mod al tău de a fi, de a alege, de a decide ca fiind... confuz, difuz.