La ora 19 fix mă gândeam la cântatul cucului și la cei care îl ascultă, și la cupa cu cucută a lui Socrate și la toate celelalte asociații libere de idei, precum testul psihologic de asociații libere și apoi la asociațiile de proprietari din blocurile de locuințe și la locul meu printre cuvântători drept un om care înțelege cuvintele și o parte mică din psihodinamica neurolingvistică și interlingvistică, un om care citește cărți de filozofie pentru gimnastica intelectuală necesară vieții.

Un om ca oricare altul, într-un compartiment de tren. Adică încă mai simt că mă deplasez pe șine, ceea ce e reconfortant, in timp ce alții așteaptă trenuri întârziate sau renunță să aștepte. Câteodată viața mi se pare ceva așa de frumos, încât îmi vine să plâng. Nu glumesc. Cum au reușit să creeze așa ceva? De exemplu o floare – cel mai adesea are cel puțin o axă de simetrie și din aceasta și din imaginea altor vietăți din lumea vegetală sau animală pot trage concluzia că ființele biologice rezultă în parte dintr-o dihotomie a ideilor care le guvernează.

Oare nu ați șezut adesea în semi-extaz sau bucurie interioară către sublim analizând cum se structurează și funcționează diverse angrenaje de idei? Cum o teză aduce după sine antiteza, cum o afirmație implică eo ipso existența negației? Aceasta înseamnă de fapt existența posibilă a dihotomiei, trihotomiei etc. Mă gândeam la o ontologie a ideației, la logica cea mai pură, inclusă în mod clar în funcționarea neurolingvistică, la fel cum, în limbajul calculatorului sunt incluse, în diferite programe, diverse legi generale ale programării calculatoarelor.

Am fost mereu tipul de om încântat de realitate și de legile abstracte, imuabile, care o guvernează. Mi-a plăcut să descopăr legea, să o pot exprima, și aceasta nu m-a făcut să simt o reducere a farmecului indicibil al lumii. Consider că faptul că exist nu este o anomalie sau o dezordine care fragilizează diversele sisteme în care mă aflu, respectiv subsisteme biologice, psiho-sociale, lingvistice etc. ci este o asociere logică a materiei și energiei din care sunt formată, o funcționare logică și normală a programelor neurolingvistice și a altor proprietăți ale psihicului meu omenesc.

Aceasta nu se realizează haotic, mulțumită lui Dumnezeu, ci urmând anumite linii directoare, așa precum acul picupului urmează anumite șanțuri ale discului, iar prin Dumnezeu eu înțeleg chiar ansamblul bine definit al unor legi ale sistemului planetei noastre, ale universului, ansamblu care este o funcție temporală, care poate prezenta modificări, dar păstrând anumite constante de formă, fără de care continuitatea nu ar exista. Așadar Dumnezeu creează această lume la începutul ei și rămâne captiv în ea ca o formă logică a legilor care o alcătuiesc. Contrarul lui Dumnezeu ar fi haosul total, contrar al cosmosului și legicității sale.