Incidența dovedește din păcate forța negativă de manifestare a bolilor văzută de sănătate ca o calamitate, iar incidența dintre aria sănătății și aria bolii se desfășoară în zona interioară de vibrație a organismului care perceput prin prisma întregului are similarități cu sistemul electro-energetic și vibratoriu uman.
Să curățăm incidența de boală prin separarea ei de simptomele care o prefigurează, astfel sănătatea rezolvă conflictul dintre simptome și incidență și devine sistemul de referință al vieții și arhetip ontologic.
Boala este impregnată cu pseudo-uri, surogate, ipohondrii și incidențe, sănătatea absoarbe extra-urile, genuinul, veselia și bună-dispoziția, iar brandul bolii ne oferă produse alterate, expirate și nocive, pe când brandul sănătății ne conferă beneficul în ambalajul fericirii.
De aceea să falimentăm brandul bolii prin competiția câștigată de brandurile sănătății, iar boala va deveni astfel un șomer căutând vacuitățile în care să ființeze.
Jalnicul este privit cu compătimire, umilința lui stârnește compasiune, însă când cade în penibil devine indezirabil.
Climaxul resentimentelor răbufnește în violențele care dovedesc că sălbaticul se află în stare latentă în omul care-l travestește în calm, curtoazie și complezență ce sunt surogate false, căci natura sa genuină caracterizează sălbaticul.
Sălbaticul din interior se folosește de forța centrifugă pentru a-și concretiza compulsivitatea în acte pline de violențe.
Forța centripetă a omului calm se înfruntă cu forța centrifugă a omului sălbatic cu mânia arhetip existențial, însă nu câștigă nicio forță, omul fiind străbătut oscilant când de furie când de calm, însă unii reușesc să camufleze mânia într-un zâmbet rece, iar alții vor să părăsească calmul prea pasiv și să-și atașeze dinamicitatea însoțită de plenitudine și satisfacții.
Sălbaticul nu poate trăi într-o societate civilizată funcționând după norme civice, așa că s-a refugiat în lăuntrul omului predispunându-l la compulsivitate, impulsivitate, violențe și polemici acide și perturbându-i și disturbându-i liniștea și chietudinea, activând discordia, dezechilibrul și belicosul.
Sălbaticul vede în estetică un accesoriu superfluu, înșelător și fals, consideră instinctele tot ce are omul mai genuin, spontan și autentic și desfide funcțiile rațiunii și spiritului considerând controlul lor asupra omului coercitiv.
Sălbaticul este traversat des de pusee de mânii, violențe, virulențe și anarhii, este o fire răzvrătită și belicoasă care nu se poate controla și-și activează bestia.
În social sălbaticul este supus oprobriului public, pe statutul lui s-a semnat indezirabilitatea, de aceea sălbaticul se travestește într-un om bonom, însă se trădează când este provocat de alții, făcând fapte reprobabile.
Incidența dintre aria în care se înscrie genuinul său violent și aria comportamentală pe care o afișează în societate reflectă o fire duplicitară, compulsivă și maladivă.