În urmă cu 34 de ani
era joi în ziua de 3 iulie –
o zi ca oricare alta,
în care nu s-a purtat nicio bătălie,
nu s-a lansat nicio rachetă în spațiu,
Pâmântul și-a păstrat constanta și s-a rotit la fel în jurul Soarelui
iar aici, în București,
era o zi caldă de vară,
neclintită în cântecul de păsări
și în zumzetul de vietăți cu aripi și corp chitinos.
Doar în partea cealaltă a globului
Președintele Reagan reaprindea proaspăt renovata Statuie a Libertății,
dar asta oricum după,
căci 3 iulie a venit cu 7 ore mai târziu acolo.
Poate mai degrabă ar trebui să spun
că pe 2 iulie Roger Clemens a suferit prima lui înfrângere din sezon
iar în Chile s-a produs o revoltă împotriva regimului lui Pinochet –
asta ca să coincidă cu evenimentul din 3 iulie
din Capitala noastră scăldată de soare.

În rest nu știu ce se întâmpla în toate celelalte colțuri ale lumii,
câte lacrimi și câte zâmbete au alunecat pe fețele tuturor oamenilor care existau
în momentul in care la noi a răsărit soarele în ziua de 3 a lui Cuptor.
Ceea ce știu este că aici, în orașul de pe Dâmbovița,
s-a produs un lucru extraordinar.

S-a întâmplat ca din seara de 2 și până a doua zi devreme
o femeie făcută din carne și oase să fie cuprinsă de durere,
căci a doua inimă care crescuse în ea voia să iasă
să întâmpine primele ore ale dimineții.
Ziua se înfiripa calmă ca o rugăciune
iar când ceasul a arătat ora 9:00
și soarele veghea liniștit și fierbinte sus pe cer,
din adăpostul pântecului ei
s-au revărsat lacrimi și cântec.

Cred că timpul a stat puțin în loc
câtă vreme degetele tale au căutat de ce să se prindă
iar în corpul tău mic
au răsunat primele clipe de viață –
ce miracol!
Deja sclipeau în tine toate lucrurile extraordinare.

Așa ai ajuns,
din aproximativ 377,030 de suflete noi în lume,
într-o zi de joi când eu nu existam pe fața Pământului.
Așa te-ai rupt din sărmana ta mamă
pe care n-aveai s-o cunoști niciodată
și ai început să-ți țeși viața înaintea mea,
la 563 de zile și 218 km distanță.
Cu prima gură de aer pe care ai luat-o
ai așteptat cuminte să respiri lângă umărul meu drept
22 de ani mai târziu,
într-o seară de sfârșit de vară
și să-mi legi mâna zbuciumată de mâna ta
de unde începe totdeauna.
Ai venit pe 3 ca un gând născut din alte vieți
în care am mai mers pe Pământul ăsta împreună –
tu purtându-mi jumătatea de inimă
iar eu jumătatea ta,
ca o promisiune făcută în Ceruri.
Ai apărut cu toată dragostea secolelor
care trebuie să ne fi adus mereu unul lângă celălalt.

Iar dacă nu ți-am spus-o niciodată, îți spun acum
că ziua de 3 iulie este sfântă
și poartă mirosul dulceag al mâinilor tale.