Dumnezeu posedă dialectica perfectă în care postulatele sunt veșnice și absolute, pe când oamenii au o dialectică imperfectă în care s-au strâns adevăruri eronate, contradictorii și dihotomice, care-i micșorează concentrația și dimensiunea.
Dacă am gândi dialectic nu am mai face erori, greșeli și gafe recurente, am asimila înțelepciunea, iar ridicolul, josnicul, mârșavul și nechibzuința ar dispare definitiv din viața noastră.
Opera reflectă dialectica artistului, de aceea când citim cuvintele sunt configurațiile dialecticii la care avem propensiune sau nu.
Dialectica urmează evoluția debarasându-se de ceea ce este clasic, căci clasicul este îmbâcsit de desuet, de aceea apreciez romanele de aventuri în care personajele se mișcă dinamic și acționează uimitor și cărțile de evoluție spirituală în care dialectica reflectă interiorul omului mult mai complex, spiritual, elevat și uluitor în comparație cu exteriorul său.
Dialectica poate fi pozitivă sau negativă, înțesată cu pro-uri sau cu non-uri și dacă absoarbe extra-urile, meta-urile, supra-urile și super-urile devine extraordinară și meta-fizică, căci dimensiunea ei nu poate fi oprită de finitudinea vocațională și pătrunde în transcendent.
Dialectica spiritualității conține raționamente despre supranatural, mistic, esoteric și transcendental, elaborează și extrapolează viața interioară în dauna vieții exterioare pe care o consideră ternă, anodină, searbădă și insipidă, dacă de ea nu se atașează vocația, creația, pasiunea și sensurile care conferă omului satisfacții spirituale, rafinate, elevate și intense.
Elementele dialecticii sunt construite de mintea în care coexistă și colaborează rațiunea, spiritul, gândirea, intelectul și cugetul.
Dialectica spiritualității conține adevăruri care s-au abstras din teluricul restrictiv, coercitiv și întinat, înțesat cu erori, contradicții și ridicol și sondează misticismul, metafizica și esoterismul.
O dialectică transparentă și onestă s-a debarasat de raționamentele abstracte, contradictorii, duplicitare și false și și-a însușit adevărurile rezistente la critici și exegeze.
Persuasivul ar trebui radiografiat pentru a vedea dacă a înglobat în el eroarea, iluzia, simulacrul și aberația de care ar fi necesar să se epureze. Abia atunci raționamentul ar integra persuasivul în structura sa lingvistică atrăgând prozeliți și emuli.
Dialectica unui gânditor este un sincretism între arta de a fi, de a se conștientiza, de a crea, de a intui, de a inova și de a percepe în viața alambicată eufoniile și armoniile.
În dialectica vulgului coabitează platitudinile cu erorile și obtuzul cu subiectivitățile, iar grosierul ei se concretizează în vorbe impregnate cu clișee, banalități, mistificări și duplicități.