Privirea unui artist are perspectivă estetică și de realitate se încastrează sincretismul din care artistul face doctrină.
Realitatea nu este fisurată niciodată, căci eventualele fisuri sunt umplute imediat de substanța fiindului și realitatea nu este eterogenă, fiindcă substanța totului o omogenizează, iar configurațiile ei sunt epifenomene care însoțesc esențialitatea, pe care dacă ne-am însuși-o toate entitățile din lăuntrul omului ar deveni esențe ce ar realiza un catharsis interior având ca rezultat dezintegrarea bolilor și a suferințelor.
Îmi depun în privire conștiența care a absorbit imaginația și conștiența caută să devoaleze realitatea, iar dincolo de imanența ei se află un spațiu abscons și obscur în care s-a manifestat demonicul.
Privirea pe care o manevrează supraconștientul pătrunde în transcendent, însă neînsoțită de memorie, așa că atunci când se întoarce în conștiență uită totul.
Privim cu mintea trează, ceea ce explică faptul că atunci când mintea doarme privirea se întoarce înspre himerele irealității.
Individualitățile procesează eterogenitățile, pe când empatia dă altă valoare gregarului, transsubstanțiindu-l într-o stare planetară transplantată în oameni, care dizolvă impuritățile nefericirii și clonează fericirea, astfel ca fiecare om să dispună cum vrea de ea.
Individualitățile se abstrag din întregul care procesează interconectarea oamenilor și manevrează vocația activând spiritul creator, pentru a așeza o distanță între omul cu individualitatea sa ce rupe gregarul și ceilalți care sunt conduși de mintea planetară ce le gestionează și propriile libertăți.
Individualitatea influențează toate tipurile de sine, le orientează înspre specificitate și originalitate, vrea să transforme sinele în super-sine, procesând extra-urile conectate la superlative.
Individualitatea rezonează la interesele personale augmentate de ambiții, voință și sensuri și nu agreează altruismul, motivând că ar fi bine ca fiecare om să se sprijine pe sine însuși și să se înalțe prin propriile vocații care se pot extinde prin accesarea potențialului.
Individualitatea vede în gregar o formă de iresponsabilitate, căci gregarului îi lipsește curajul de a acționa pe cont propriu.
Originalitatea a dispărut prin manifestarea planetară a empatiei care a favorizat și facilitat proliferarea gregarului ce și-a înlocuit entitățile din mental cu cele ale unor oameni superiori, astfel dialectica gregarului s-a coagulat în jurul 0-ului în interiorul căruia se mișcă personalitatea, caracterul și inițiativa.
Gregarul este lipsit de inventivitatea și de inovația ce sunt apanajul firilor creative care au respins gregarul pe motiv că uniformizează, omogenizează și plafonează viața.
Individualitatea în contact cu gregarul îl împinge din centru înspre spațiile limitrofe prin care se mișcă avortonii.
Mintea planetară se deosebește de gregar prin aceea că face din inventivități, inovații și profunzimi libertăți de dimensiune planetară, pe care le redistribuie oamenilor și aceștia le gestionează învățând să fie creativi și să experimenteze schimbările, căci libertatea este superlativul necuprinsului.