poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-14 | | Ograda, tinda, camerele casei bunicilor materni… Oriunde te duceai, în caldele zile de florar, cireşar, cuptor –, dădeai de şiruri interminabile de furnici trebăluitoare. Le priveam, minute în şir, goana către repere numai de ele ştiute, graba, hărnicia lor neostoită. Alergau pe duşumeaua tindei albită de multele spălări cu leşie, alergau pe pământul curţii fisurate de îndelungata secetă a verii, pe sub pătulul cu praful de un deget, aşezat lângă drumul mare, nepietruit pe vremea aceea, drum pe care arareori trecea vreun automobil, circulând mai mult căruţe trase de vite sau de cai. Veneau, toamna, păcurarii vânzând petrol lampant şi păcură de uns osiile carelor, veneau şi secuii cu merele, perele şi cartofii lor pe care le schimbau cu porumb sau grâu, aceste produse fiind mai lesne produse în zona noastră. Veneau ciubărarii moţi strigându-şi marfa într-o ungurească stâlcită: „– Cseber, kádot vegyetek !” Mai apoi, veneau tocilarii, prilej de mare îmbulzeală, pentru noi, copiii. Ne îngrămădeam în jurul lor pentru a vedea roata tocilei învârtită de zor, prin pedalarea intensă a meseriaşului, dar şi pentru a auzi susurul monoton al pietrei scăldate în apa mereu tulbure, apă din care, câte un tocilar mai năstruşnic, ne stropea luând apă din vas cu căuşul palmei, noi zbughind care încotro într-o larmă generală. Apoi, pentru un timp, ne uitam de la distanţă cum omul nostru învârte cu rapiditate şi îndemânare cuţitul sau foarfeca, când pe o parte, când pe alta a tăişului. Veneau, apoi, geamgii: cu „cocoaşele” lor de sticlă pentru a tăia oglinzi sau pătrăţele de sticlă la câte o fereastră cu ochiuri pierdute de cine ştie câtă vreme, golurile astupate fiind cu ziare îngălbenite şi uscate. Când îşi desfăşurau masa de tăiat, ne îngrămădeam pe lângă ei minunându-ne de instrumentul miraculos care alerga sfârâind pe suprafaţa strălucitoare a geamului, ori a oglinzii, decupând cu iuţeală şi precizie, pătrate şi dreptunghiuri pe care le montau apoi, cu aceeaşi dibăcie, în cadrele lor de lemn aduse de gospodine. Mai veneau olarii din Corund cu vasele lor, simple sau ornate cu desene viu colorate, schimbându-şi marfa şi ei pe cereale. Veneau, apoi, ţiganii, din poartă în poartă, oferindu-se să repare vase metalice găurite; înfigându-și bara metalică în pământul ogrăzii, această bară având un capăt teşit – o mică nicovală, în fond, zveltă – pe aceasta aşezau, cu mult tact, după ce mai înainte cercetau fundul vasului, îndreptându-l către soare, cu capul vârât în respectivul vas. Începeau , apoi, confecţionarea unui petic din tablă, tot bătândul cu ciocanul, după care îl cositoreau în orificiul în care îl potriveau prin multe suciri şi răsuciri ale blidului. Eu trebuia să le aduc vreascuri uscate pentru a le stârni focul necesar înroşirii ciocanului de lipit. În final, urma verificarea lucrării, din nou cu vârârea capului în vas şi îndreptarea acestuia către lumină pentru a observa eventuale hibe. La terminarea lucrului, urma plata, întotdeauna în alimente, îndelung negociate, de obicei mălai, slănină, ori câte un os afumat, bun de zeamă pentru puradei. Dacă bunica mai adăuga un os, ori o bucată de slană, îmi confecţionau şi mie un fluier din tablă, fluier cu care reuşeam să-l duc, adesea, la disperare pe bunicul, acesta trimiţându-mă, mai mult prin gest, să-mi exersez şuierătoarea sus, pe deal … furnica-n casă mă gândesc să o ucid – mai bine-i în doi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate