în oglinda retrospectivă imaginea-i clară;
din primăvara luminii îi face cu ochiul
cu degetele răsfirându-și părul
ca o pală de vânt.
cu ochiul îi fac și boabele coapte de struguri
ce-mpung piepții bluzei subțiri...

aruncă la vrăbii firimituri de covrig.
banca e veche și tuia-i plecată
de trecutele vijelii...
- sărut mâna, e liber?
- da, zice și-și pune poșeta în poală.

vâscoase-n tăcere, clipele curg.
puțină e ziua. din unghiul îngust,
soarele lunecând spre amurg,
îi îmbracă în leneșe raze.

cu coada ochiului o privește.
cineva a aburit oglinda, își zice,
șiroind îi scoate în evidență ridurile,
bărbia specifică vârstei și pălăria
nu dovedește s-acopere părul vopsit.
nici urmă de pântec ca de vioară,
umerii-s o țâră căzuți ca și sânii
încolo-i chiar bine...

- chiar nu știi cine lângă tine stă, Leonora?
tresare de parcă e gata s-o calce salvarea.
uimiți ochii i se fac mai albaștri
și chipul își pierde paloarea.
- ca acum, în liceu, stăteam în aceeași bancă.
- cum, tu ești Ioane?
instinctiv se dau mai aproape.
- măi, cu mustața asta și cu părul albit...
- sst, îi pune degetul pe buze.
privește în stânga, în dreapta și-i spune șoptit:
- e o mască ce-o port să nu se prindă lumea
cât de tânăr încă mai sunt.
îl lovește cu palma pe umăr: - tot drac ai rămas...

pe jumătate plecat după cornișa blocului
soarele privește printre antene la cei doi
ce-și deapănă amintiri, povestind
trecutele lor vieți paralele...

- doar cu tiroida stau cam prost, mai zice ea,
și cu singurătatea grea de la bloc.
tu cum stai cu tensiunea?
- n-o mai am, zice el, ultima oară,
colo la primărie, într-un cort, o cucoană
tânără rău, mi-a propus să mi-o ia și,
eu de colo, mă știi cum sunt, eram gata-gata
să-i strig că mă simt hărțuit,
că e o corupătoare de bătrâni dar,
privindu-i ochii, umerii, picioarele, sânii
și poponețul obraznic ce se tot bâțâia,
am cedat și i-am zis cu gura uscată:
- atât mi-a mai rămas, tensiunea,
și dacă vrei să mi-o iei, ia-o,
nu-mi pare rău, că ești tare frumoasă...
- hei, nu spun eu?... zice ea și râde,
e târziu, e timpul să mergem acasă.
se ridică și el: - la mine, la tine?...

la apus, soarele dus, învăpăie orizontul
părând un nou răsărit.
- nu te rușina, Lori, ia-mă de braț...