Sensurile oamenilor sunt direct proporționale cu mărimea lor, care înglobează amplitudinea dimensiunilor existențiale, anvergura vocațiilor și mărimea potențialului și a travaliului spiritual.
Oamenii fără sensuri cred în exotericul și esotericul nimicului, din care fac non-sensuri, își duc viața ca pe o povară și pentru ei existența nu are nicio semnificație, căci ei cred că plenitudinea, fericirea și extazul țin de supranatural, și-au redus spiritul până la non-ființare, desfid totul, pe care-l cred responsabil de suferință, boală și psihopatii.
Omul profund inserează în realitate exotericul și esotericul, face din sincretism o estetică complexă și transformă aporia în dialectică, abstrage din tot profunzimea din care-și face crez, induce în conștiență adevărurile care se mulează pe structura ei evolutivă.
Omul superficial își așază cu grijă în viața sa rectilinie și uniformă suprafața fără adâncimi și înălțimi, configurată din conexiunile platitudinilor, superficialității, ignoranței și obtuzității.
Ȋntre omul profund și omul superficial se mișcă omul mediocru, cu pretenții de erudiție pe care nu o atinge niciodată.
Omul cuminte nu are stări oscilatorii, în care minusul alternează cu plusul, într-o recurență ce debusolează, în timp ce omul îndrăzneț, insolent și tupeist face din bunul-simț o emoție consecventă și se debarasează de afectele versatile, iar între omul cuminte și omul cumsecade există relații structurale și de configurație.
Omul cuminte consideră blasfemii calomniile, defăimările și insultele, iar între omul cuminte și omul obraznic există o discrepanță care se vede în comportament, vorbire și se intuiește în gândire.
Corpul e un sistem complex cu entropie variabilă în funcție de calitățile sau defectele supraconștientului, conștienței, lucidității, de puritatea sau impuritatea luminii, iar părțile sistemului uman cele mai reprezentative sunt spiritul, rațiunea, intelectul, cugetul, gândurile, eurile, sinele, sufletul, stările și afectele.
Toate acestea sunt entități bine închegate, aflate într-o configurație ce-i conferă sistemului uman armonie sau dezarmonie, echilibru sau dezechilibru, stabilitate sau labilitate, ordine sau haos, sănătate sau boală, fericire sau suferință.
Când energia curge încontinuu și constant, corpul se simte bine, iar când energia este discontinuă, fluctuantă, intermitentă și sincopată, corpul este străbătut de simptomele disfuncționalităților.