Suferința a prefăcut în cioburi emoțiile pe care au călcat eurile impacientate de spectrul sinistru al suferinței, care tot ce atingea dezintegra, iar spectrul suferinței a intrat în zona de interacțiune a câmpului electro-magnetic și a fost pulverizat.
Însă suferința a renăscut, coagulată în jurul negativului, și făcea vizite inopinate entităților omului, lăsându-și secrețiile imunde în ele.
Suferința a atras exasperarea, și i-a inserat chinul și pătimirea, astfel exasperarea s-a spânzurat de țeava de care era prinsă perdeaua tenebrelor, vopsite în alb de omul deprimat.
Când suferința biciuie sănătatea și o face să urle, iar sănătatea nu este sprijinită de sinele autentic, slăbit de asalturile vicisitudinilor, se impune o resetare a calculatorului din minte, și o schimbare de energii în sistemul uman, căci cele actuale au scăzut ca urmare a efectelor degenerative ale suferinței.
O conștiență extremă își atașează de structurile ei luminoase absolutul, se scutură de elementele concretului, care au tendința de a-i scădea dimensiunile de anvergură. O astfel de conștiență colaborează cu sinele spiritului în mod reciproc avantajos, până când sinele spiritului își creează conexiuni cu sinele divinului, iar conștiența extremă contribuie la creșterea purității și a forței sinelui planetar.