................................

32
recunoaște că
poezia ei ți se pare mereu un prunc
pe care ți-l pune în brațe
și nu știi cu el cum să umbli...

azi în ea s-a trezit
lupoaica adormită de veacuri.
în brațe cu puiul de lapte scâncind,
de ce îți vine,
la marginea desfrunzitei păduri,
pe dealul pospăit cu omăt
să te sui
și-n frigul lumii
să urli
lângă ea
sub tăcerea mare a lunii?

.........................................