poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1321 .



Atelierul de literatură LitArt Tîrgu Mureș. Martie 2016
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [adi.rentea ]

2016-04-17  |     | 



Dacă e ultima zi de marți a lunii, e cenaclu! Iubitorii de literatură s-au întâlnit marți 29 Martie, în același cadru devenit familiar, pentru a-3-a ediție a Atelierului de literatură LitArt.
Seara a debutat cu un nume cunoscut deja publicului fidel al cenaclului - scriitorul Nelu Mărginean – care, dacă la prima ediție ne-a citit un fragment din proza sa, acum s-a prezentat în fața auditoriului cu câteva poeme (Insomnia visului; Iarba, țărâna; In vino veritas; Luna ascunsă). Poezia sa l-a dus pe criticul Călin Crăciun cu gândul la Cărtărescu, cel care definea literatura ca fiind delectare, poetul prin aceste scrieri eliberându-se de ludicul prezent în proza sa. În asentimentul său a fost și dl. Constantin Nicușan care a făcut o paralelă între între proza și poezia scriitorului, definind-o pe prima drept un exercițiu din care se nasc mugurii poeziei. Reacții pozitive au avut și Dumitru Mircea Buda, cel care a apreciat descriptivitatea pronunțată dar și Ioan Astăluș.
Următorul la cuvânt a fost un debutant al cenaclului, dl. Dan Fărcaș, care a citit un fragment din cartea sa, Virtuți adormite – manifest pentru gândire pozitivă; o apologie a zilei de mâine, un text reflexiv, intens confesiv; care, potrivit opiniei lui Dumitru Mircea Buda, ar avea de câștigat dacă ar renunța la trimiterile directe la sursă, sau dacă autorul ar găsi o modalitate de înglobare a lor mult mai subtilă. Acesta a mai remarcat și o repetitivitate ușor deranjantă, concluzionând că textul necesită a mai fi lucrat pentru a fi publicabil. Aceeași părere au împărtășit-o și criticii Constantin Nicușan și Călin Crăciun, dar și scriitoarea Magda Han care au concluzionat că înainte de a fi un text literar e un text motivațional, adresat receptorului modern.
Un alt nume care tinde să devină familiar publicului, este Dan Căciulă care după debutul de la ediția trecută, acum, la fel ca Nelu Mărginean, a schimbat repertoriul, trecând de la poezie la proză. Și dacă poemele citite la ediția trecută și-au atras numeroase critici, textul din această seară „ Personaje fixe date, Diana” a avut parte de același tratament fără menajamente din partea criticilor, care conform spuselor lui Călin Crăciun, acesta e rostul lor, să critice, căci nu se poate dezvolta o literatură fără o critică adecvată care să o susțină. În ce privește textul, acesta necesită exercițiu intens, o mai bună gestiune a formulelor și o aprofundare a tehnicilor literare; personajul este mai degrabă un personaj ștințifico-fantastic, portretul unei supergirl; însă așa cum Dumitru Mircea Buda și Constantin Nicușan au concluzionat: sunt semne ale unei vocații autentice, premizele unui prozator bun, iar scriitorul merită răbdarea cititorilor.
O surpriză plăcută a fost debutul în cadrul cenaclului al poetului Marius Ciubucă care ne-a supus atenției un calup de poezii (Batjocură; Ipocrizie; Rugăciune; Hemoragie semidoctă)bine receptate atât de auditoriu cât și de critici; Călin Crăciun caracterizându-le drept textele unui creator care știe bine ce face, care are un filtru foarte bine articulat și o capacitate de a jongla cu formulele ce denotă o bună cunoaștere a tehnicilor literare. „o limbă română aprofundată bine” a fost concluzia enunțată de inițiatorul cenaclului, Adi Giurgea, iar autorul a rezumat experiența sa din această seară foarte metaforic: sunt surd de câțiva ani dar aici vreau să-mi destup urechile.
În încheierea serii s-a consemnat încă un debut, cel al scriitorului Petru Istrate care a prezentat un fragment de proză scurtă, text asemuit de Călin Crăciun cu Moara cu Noroc a lui Slavici, un text artistic în opinia criticului, dar în care lipsește coerența între cheia erotică și ludic și care păcătuiește printr-o diluare a literaturii spre final, a apreciat Constatin Nicușan.
Pentru ediția următoare, ce va avea loc pe 26 Aprilie, s-au înscris la cuvânt: Ioan Astăluș; Cleopatra Stoltz; Mircea Duca; Magda Han și Valentin Covaciu. Toate textele citite se vor regăsi în numărul pe luna în curs al revistei LitArt. Ne vedem deci pe 26 la Atelierul de Cafea!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!