gata cu poezia despre dumnezei despre îngeri
vagabondând pe aleile strâmte ale cuvintelor
gata cu traseul frustrărilor marcat de bornele
unor silabe gâfâite spaimele vor dospi apocalipsele altcuiva
nu te-am iubit cât să mă dispersez în parfumul celeilalte umbre
îmi înnod la gât fiecare înfrângere și simt cum se strâng
dar numai de-a dracu te mint că e bine
am pus punct expandărilor în borgianisme
și îmi cer iertare mie ca unui dumnezeu adevărat
că n-am lăsat sufletul să pască pe kilimandjaro
nu l-am dus într-un parc de distracții să-nvețe
că jocul e cea mai bună variantă a vieții
iar mai târziu am confundat distileria fericirii
cu o stradă banală în care ai apărut de după colț