cînd nu am de trăit lucruri mai importante
scurm prin memorie după vreo amintire cu tata
o dimineață ploioasă prima împărtășanie
sunt împreună cu frate-miu ținem cîte-o icoană în mînă
cămașa scrobită ne zgîrîie pielea în spatele nostru
tata îmbrăcat în tercot
ca un înger mahmur interpretat magistral de travolta

nu știu cine m-a învățat frica de dumnezeu
dar cînd greșesc îmi arde ceafa și-l simt cum mă privește
ca o femeie pe care-o întîlnești în metrou
prin chador nu-i vezi decît ochii dar te întrebi dacă nu cumva
e în stare de explozii artizanale
recunosc
cînd am greșit am făcut-o mai mult de emoție
ca în noaptea în care șefa m-a trimis la un accident
în redacție se cumpărase un cannon nou
și nu știam cum să-l folosesc pe-ntuneric
din greșeală am călcat pe creierul victimei
polițiștii urlau să nu alterez probele
eu mă gîndeam la înălbitoare de firmă care să scoată
sîngele de pe pumele mele albe
atunci m-am convins
degeaba faci pe deșteptul în fața morții
n-ai să spui ceva memorabil
cel mult ceva omenesc

uneori cînd copacii se vindecă
pe trupul lor rămîn urme ca niște chipuri de om
uneori cînd se vindecă oamenii
pe trupul lor rămîn urme
ca niște chipuri de dumnezeu