numai pentru asta
și aș fi gata să îi sărut
urmele pașilor ei să mi-o închipui ca pe o poveste celebră
derulându-mi-se în subconștient

plus și minus
într-o luptă continuă
adam și eva trăind parcă o a doua lor viață
fugind incognito departe de lume într-un hotel din veneția
și de ce nu într-un bruges melancolic

numai pentru acele două cuvinte
și deja mă simt condamnat la tăcere
fără să îmi revendic păcatul
acest cocktail ambiental de plăceri efemere
uitând de fapt originea lucrurilor

nimic nu mă va face mai bun am mai spus-o
dar gândul că mă poate domina îmi dă prilejul
să înțeleg efectul blazării

cuvintele care tac
astea dor cel mai mult nu palma
nu rana deschisă nu drumul încărcat de angoase
dacă pot trece de obstacolele care îmi stau în cale ocolindu-le
fără însă a le trece cu vederea în speranța că odată și odată
voi putea să le înving
dacă/

există totuși un tărâm al speranței
a crede în sine este scânteia de la capătul drumului
lumina care mă bântuie dar în același timp mă ghidează
fiindu-mi sfetnicul meu de nădejde
de câte ori nu am primit o lovitură în moalele capului fără
ca măcar să am puterea să urlu
și de câte ori nu am luat-o de la capăt
în speranța unui bine
mai bun