locuiesc o patrie fictivă și pentru ea
pentru dânsa nu pot muri cu onoare
patria mea e patria lui constantin noica
de dinainte de invazia ocultei mondiale
care și-a amplasat rampa de lansare pretutindenea
oriunde încerci să te faci că n-o vezi te-mpiedici de ea
precum omul cumsecade din prostia omenească de oiștea carului
noțiunea mea despre patrie ca un taifun
ocolește lumea orașul în care mă aflu efemer
să port de mână pruncii nenăscuți cu ,,tatăl nostru’’
ci al altora proslăvindu-l de o suferință inodoră
cărora lor li se pare a fi supremul act de noblețe
starea mea de spirit se schimbă de la o clipă la alta
și ce a fost în trecut este cu mult mai interesant
decât în viitorul de peste o sută de ani
când noica și liiceanu vor sta tot într-un picior
ușor șchiopătând înarmați cu o tolbă cu săgeți
îndeajuns de grea pentru zmeul cel rău
aflând că în rucsacul de pelin
se află manuscrisele lui mihai eminescu
evadate de la academia română
întorcându-se să moară-n patria străbună
iubita mea patrie cu morți și vii
pe care nu i-a înțeles nimeni cu adevărat
nu i-a îngenuncheat nu i-a sărbătorit în poeme
precum rainer maria rilke pe celți
ÎN POZIÞIE DE DREPÞI
în pământul reavăn despre care ne vom mai vorbi
unde și-n care pământ al martirilor se va odihni
mitul pasării phoenix izgonit din urna romană
cuprins de un foc sacru și târând după sine INFINITUL