Sfântul Ilie cel pomenit în Vechiul Testament, provenea din tribul lui Aaron, și a fost fiul lui Sovac. S-a născut în cetatea Tesve din Galaad și a trăit cu 800 de ani înainte de Hristos. A petrecut în feciorie, post neîncetat și rugăciune arzătoare. Toate acestea i-au făcut sufletul ca focul și el a devenit modelul vieții mănăstirești.
În vremea regelui Ahab și a reginei Izabela, schima din vremea lui Roboam și Ieroboam care divizase Israelul continua, viața religioasă era în decădere, oamenii ajunseseră să se închine idolilor Baal și Astarte, exemplul cel rău venind chiar din partea curților regale.
Ars de râvna către Dumnezeu Ilie îl avertizează pe Ahab că din cauza ducerii poporului în rătăcire, Domnul nu va mai da ploaie decât la cuvântul lui – și într-adevăr trei ani și jumătate nu a mai căzut nici picătură de apă. Ogoarele s-au uscat, pământul devenise tare ca piatra, apele secaseră, vitele nu mai aveau ce să mănânce și mureau de foame iar oamenii sufereau cumplit.
În vremea aceasta el se retrăsese la pârâul Kerit unde Domnul îi trimitea printr-un corb pâine dimineața și seara carne.
Este căutat de Ahab care-l consideră pe el vinovat de urgia abătută asupra țării dar Dumnezeu îl protejează de fiecare dată.
Și pentru răutățile și nedreptatea se înmulțesc, la îndemnul Izabelei, regele ia prin abuz și crimă, via lui Nabot care se învecina cu el iar acesta este omorât. Sfântul Ilie îl avertizează că pentru aceasta, în locul în care au lins cîinii sîngele lui Nabot, tot în acel loc și sîngele lui îl vor linge cîinii. Asemenea și pe femeia sa, Izabela, o vor mînca cîinii și toată casa sa se va pierde.
Regele se căiește de nedreptatea pusă la cale Izabela și pe care el o acceptase. Dumnezeu îi primește pocăința și Ahab va mai trăi trei ani. Restul prezicerii se împlinește întocmai. Ajuns la o femeie săracă din Sarepta Sidonului îi înmulțește acesteia făina și uleiul până la încetarea secetei. Când moare fiul acesteia, singurul ei sprijin în viață, Ilie se roagă la Dumnezeu și fiul ei înviază.
Și pentru că Dumnezeu nu voiește moartea păcătoșilor ci să se întoarcă și să fie vii, îl trimite pe Ilie la rege. Acesta merge și îi spune să adune pe cei 450 preoți ai lui Baal și cei 400 ai Așerei intreținuți de Izabela și tot poporul pe muntele Carmel și unde va veni și el ca să arate poporului cine este adevăratul Dumnezeu al lui Israel. Preoții și poporul se adună, se pregătesc două altare de jertfă pe care sunt sacrificați doi viței, Ilie le dă întâietate spunând: rugați-vă la zeul vostru și faceți să se coboare foc din cer peste jertfa voastră. Preoții lui Baal se roagă, își fac tăieturi pe corp, sar înaintea jertfei dar nimic nu se întâmplă. Atunci îi dă la o parte, pune să se toarne de trei ori câte patru cofe de apă peste jertfa sa și se roagă în auzul întregului popor: ,,Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Israel! Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu ești Dumnezeu în Israel și că eu sunt slujitorul Tău!” Și s-a coborât foc din cer care a mistuit arderea de tot a lui Ilie iar poporul a căzut cu fața la pământ zicând: Domnul este Dumnezeu, Dommnul este Dumnezeu!
Apoi a îngenuncheat rugându-se la Dumnezeu pentru ploaie și Dumnezeu a slobozit norii cerului și a căzut ploaie din belșug.
La îndemnul Domnului, Ilie pregătește pe Elisei să rămână îl locul său și înainte de a se despărți, acesta îi cere ca să primească îndoit duhul care a fost peste el.
Apoi Ilie a fost ridicat la cer de către un car de foc.