Sfinții Apostoli Petru și Pavel, stâlpii Bisericii lui Hristos sunt sărbătoriți la 29 iunie, după o perioadă de post variabilă ca întindere, funcție de data sărbătoririi Sfintelor Paști.
Este foarte greu de concentrat în numai câteva rânduri activitatea acestor doi corifei ai Bisericii creștine, străduințele lor, greutățile întâmpinate din partea autorităților imperiale dar și a oamenilor simpli înainte de a crede în Hristos, suferințele și în cele din urmă moartea lor pentru iubirea față de Adevărul, Lumina și Viața lumii, adică Hristos Domnul.
Sfântul Apostol Petru era din Betsaida Galileii, frate cu Andrei cel întâi chemat și fiul lui Iona. Om simplu, fără știință de carte, pescar. A fost căsătorit cu fiica lui Aristobol, fratele Apostolului Varnava și a avut doi fii: un băiat și o fată. Muncea din greu pentru întreținerea familiei, a soacrei și bătrânului său tată, Iona. După pescuirea minunată, simbolizând aducerea lumii la credință, lasă toate ale lumii acesteia: tată, mamă, soție și copii, toate treburile lumești și urmează până în ultima zi a vieții pe Hristos. A propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică, Babilon și Roma. Urmându-L pe Hristos, credința lui se întărește de la o zi la alta că Hristos este Mesia cel anunțat de proroci și Îl iubește din toată inima lui de om neinstruit. Asistă la vindecările Mântuitorului, la Schimbarea la față pe muntele Tabor. Capătă puteri. Se întărește în Duhul. Vindecă și el, merge pe mare ca pe uscat, vindecă un șchiop din naștere de la poarta templului, o învie pe Tavita. Dar continuă să rămână un om ca oricare altul. La prinderea lui Hristos se sperie, Îl urmează de la distanță și când amenințarea la viața lui plutește în aer, se leapădă de trei ori deEl. Plânge apoi cu amar, din toată inima. După slăvita Înviere, este repus în drepturi, ridicat din nou la demnitatea avută de Însuși Hristos. Și după Înălțare, continuă să propovăduiască noua credință. Cuvintează cu înflăcărare la Coborârea Sfântului Duh și convertește 3000 de oameni într-o singură zi. Așa ia nașterea Biserica lui Hristos pe care porțile iadului nu o vor birui. Suferă în crescendo persecuții din partea preoților și a fariseilor, este închis dar eliberat de un înger al Domnului, se întărește și nimeni nu-l mai poate opri. Și cu toate astea, urmărit din porunca lui Nero, sfătuit de Biserica nou înființată, care avea nevoie de prezența lui, pleacă noaptea din Roma. Îl întâlnește pe Hristos: Unde Te duci Doamne? Să mă răstignesc în locul tău! Și Petru înțelege, se întoarce, și odată prins, cere din smerenie față de Hristos să fie răstignit cu capul în jos.
Sfântul Apostol Pavel a fost fariseu din naștere, din Tarsul Ciliciei, din neamul lui Veniamin și elev al învățatului Gamaliel al legii vechi. Nu s-a întâlnit cu Hristos decât la convertirea sa, cea mai frumoasă din câte cunoaște întreaga istorie a creștinismului, pe drumul Damascului: Saule, Saule de ce Mă prigonești? Cine ești, Doamne?! Atât de mare a fost șocul fizic dar mai ales spiritual pe care l-a trăit, că trei zile nu a mâncat, nu a băut nimic, ci numai a reflectat. A simțit cum se dărâmă în el tot edificiul cel vechi și cu toată convingerea îl adoptă pe cel nou. Se botează de către Anania și intră în rândul proaspăt creștinaților, mărtusindu-L cu mult curaj pe Hristos. Doamne, Pavel a adus mult rău Bisericii Tale! Lăsați-l că acesta Îmi este vas ales care va purta numele Meu înaintea neamurilor și va mărturisi pentru Mine înaintea împăraților.
Se luptă cu fiarele ridicate din neamul său care-l voiau mort cu orice preț. Se ascunde, este coborât în cetatea Damascului peste zid într-o coșniță noaptea și merge neabătut pe calea cea fără întoarcere a propovăduirii Vieții.
Străbate Cezareea, Antiohia, Seleucia, Cipru, Macedonia, Salamina, Malta, propovăduiește în Tarsul Ciliciei, Iafa, Perga Pamfiliei,Derbe, Istra, Frigia, Galatia, în Ierusalim, Antiohia Pisidiei, Antiohia Siriei, Samotracia, Neapoli, Filippi, Atena, Corinthul, Persia și în cele din urmă în Spania. Este prins și acuzat că aduce obiceiuri și zei noi pe care romanii nu le pot primi și dus la antipatul Galion, fratele filosofului Seneca. Luptă cu neîncrederea oamenilor, cu superstițiile lor, cu vrăjitorul Elimas, cu o femeie vrăjitoare. Se duelează verbal cu saducheii și fariseii iudei dar sub protecția romanilor(!), este transmis în lanțuri de la un proconsul la altul, cere să fie dus la judecata Cezarului pentru că prigonitorii, conaționali ai lui voiau să-l omoare. Și în lanțuri fiind, predică și continuă să facă adepți, chiar printre oamenii din casa cezarului!
Este osândit la moarte prin tăierea capului de către Nero dar lasă în urmă Biserica lui Hristos întărită, convins că nimeni și nimic nu o mai poate opri din drumul său, până când se va ajunge la o turmă și un Păstor.