poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-06-22 | |
După superhitul „Marabou“, interpretat în limba engleză (mă voi ocupa în viitor și de versurile scrise în limbi străine), Antonia revine în forță cu un alt „superhit“ intitulat „Nu stau în Hawaii“. Melodia este pe buzele tuturor tinerilor, iar posturile de radio și de televiziune o difuzează cu insistență. Lanțul de mediocritate rimar (textier) – compozitor – interpret – post de radio/televiziune – ascultător/telespectator funționează perfect, asigurând feedback-ul necesar perpetuării acestuia. Inconștientul colectiv de care ne vorbește Carl Jung și-a găsit o implementare perfectă în arhetipul muzical bazat pe acest lanț de mediocritate.
Chiar primele versuri ale melodiei conțin un nonsens: „Nu stau în Hawaii, I don't know why/ Dar nu contează dacă sunt în tramvai/ Spre Costinești sau poate Ploiești/ Prietenii mei te-așteaptă oriunde ești“ Tinerii care cunosc trei cuvinte în limba engleză consideră că l-au apucat pe Dumnezeu de picior și e cazul să-și etaleze aptitudinile în vehicularea limbilor străine. E absurd să spui „Nu stau în Hawaii, I don't know why“, adică „Nu stau în Hawaii, nu știu de ce“. Eu, de exemplu, știu de ce nu stau în Hawaii: pentru că nu am câștiguri fabuloase pentru a-mi permite măcar cumpărarea unei case pe plajă. Următoarele versuri sunt la fel de absurde: „Dar nu contează dacă sunt în tramvai/ Spre Costinești sau poate Ploiești“. Rimarul (textierul) a ales trei rime „la plesneală“ (Hawaii / why/ tramvai) și a crezut că i-a dat gata pe toți. Antonia le-a digerat fără comentarii, iar tineretul a început să le repete din inerție, considerând că n-au mai întâlnit de mult timp atâta inspirație în patru versuri. Întrebarea mea este: „A văzut cineva un tramvai care să meargă spre Costinești sau Ploiești, din orice oraș al țării?“ Eu n-am auzit de așa ceva. Niște versuri logice ar suna cam așa (ținem cont că Hawaii reprezintă paradisul petrecerilor): „Chiar de nu stai în Hawaii/ Petreceri poți oricând să dai,/ În Costinești sau chiar și la Ploiești,/ Prietenii te-așteaptă cu toții-oriunde ești!“ Atunci și versurile care urmează sunt perfect logice: Să-ntindem un party pe plajă sau poate/ Pe strada unde am crescut!/ Strigă-acum cu mine: «Pentru party m-am născut!» " Urmează niște versuri „de adormit copiii“: „Și primăvara-i dusă, și ziua-i mult mai mare/ Pun pariu cu tine, că vara asta doare!/ Sus paharele, astăzi e soare!“ Eram elev în școala generală (până în 1975) și începusem să mă afirm deja ca poet la concursurile naționale ale elevilor. Într-o zi, fratele meu mai mic s-a apropiat sfios de mine și mi-a spus: „Uite, am scris și eu o poezie! Vrei să ți-o citesc?“ „Da, cum să nu!“, am răspuns eu curios. Atunci el și-a „tras“ un aer grav și a început să citească cu intonație: „Afară plouă ne-ncetat/ Deschid fereastra. O închid./ Te iubesc partid!“ Chiar dacă vocea Antoniei este superbă, versurile tot de doi bani rămân! Îmi este foarte greu să mai analizez versurile care întregesc „superhitul“. Rimarul este atât de lipsit de inspirație, încât îmi vine să-mi bag dopuri în urechi. Poate că dumneavoastră sunteți mai răbdători: „Și eu să-i văd pe ăștia/ Pe care-i știu de-o viață,/ Mi-e dor să-i strâng în brațe/ Până dimineață./ Vara asta ține iar o viață!// Nu de mult... banii s-au dus/ I-am terminat ieri pe ultimul juice/ Și chiar de-o iau iar de la-nceput/ Pentru party eu m-am născut// Refren (adică primele șapte versuri citate)// Și chiar de viața-i scurtă, / Și iarna jobu-i totul/ Tu știi că vremea vine/ Să uiți vara de totu'!/ Pe plajă întins cu fața către soare!/ Și gol e buzunaru',/ Al tău și-al tuturora/ Dar nu contează asta/ Oricum întindem hora!/ Închidem ochii și strigăm/ Aloha, aloha. Aloha, aloha!// Refren.“ În final (I don’t know why), mă urc în tramvai și strig „Aloha, la party cu mine hai! “ |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate