sperii literele
precum porumbeii din piața Vaticanului

ele se întorc credincioase
așteptând să le hrănești să le dai forma aripilor
să le înveți zborul către țintele tale

faci oamenii să iasă din ascunzători
să te salute să le pâlpâie inima ca un bec care se încăpățânează
a nu se stinge ca o stea căzătoare care luminează viețile după nopțile polare
iar prin gaura de ozon mai trec doar zâmbetele doar oamenii
lupii răsună lung la lumina orașului pe care îl construiesc
suflet cu suflet prezență cu prezență

întunecimea pădurii încă licărește
păstrez o șansă pentru fiecare ca un bilet la 6/49
și din când în când o femeie îl câștigă și mă cheltuie
până la utima suflare

viața e un test Rorschash în care
femeile apar goale pe dinăuntru iar bărbații toarnă spini
pe gâturile înfofolite în tot felul de substanțe
mortale pregătindu-le suflul cu care vor
propulsa tot felul de gloanțe de argint
usturoi și altele în care cred

o femeie întâlnită
la momentul oportun e ca un soare
e ca o planetă unde omul încă nu a existat
și totul respiră liber

***

Anastasia
eu sunt cititorul tău
eu sunt semnul că în numele dragostei se inventează mașini
de franjurat limite

îmi aduc aminte
eram în aceeași cadă în același suc
înfierbântat de trupurile noastre în același balsam
care face sufletul fin așezam sărutări pe trupul tău
ca pe un caiet de caligrafie apoi așteptam zecele lui florin chilian
sângele începea să curgă invers temerilor tale

mă vedeai
zâmbeai și mă ciupeai întotdeauna
de parcă ar fi utima dată de parcă fiecare atingere
ar fi putut provoca sfârșitul lumii așa cum o știi
de parcă ar fi fost ultima dată când
un bărbat a știut să te iubească

Anastasia era clipirea fiecărei zile
iar eu gustam secundele de întuneric ca un timp care
se expanda în scris ca un univers în care noi trasam scurtăturile
noi trasam liniile constelațiilor după care astrologii
fac horoscopul dragostei

când te revăd
timpul împietrește munții dintre noi suferă de munteogeneză imperfectă se sfărâmă
iar inimile se deschid ca niște lotuși gigant de amazon

***

de ce îmi tremura azi vocea
când recitam "poem pentru Anastasia"

nu pentru că erau 100 de ochi ațintiți spre mine
nu din cauza prezenței gărzii de fier a literaturii
ci pentru că erai acolo

nu am vărsat nici o lacrimă
nici un zâmbet nu am schițat nimic

eu te strângeam în brațe
cu inima la gât
ca o sabie