Nu știu cum să vă povestesc ce mi s-a întâmplat doar acum câteva zile. Ar trebui să intru în atmosfera momentului. Ca bunică am observat că nepoții mei, până acum, nu au ureche muzicală corectă, deci nu vom avea nici un urmaș concertist, gândisem. Mă refer din punct de vedere profesional, doar eu am urmat și învățat vioara aproape 13 ani de zile, absolvind "Liceul de Muzică" de și Academia de Artă. Deci pot profesa! Pot să predau vioara... Acum lucrez pe post de inginer constructor dar poeta din mine e undeva pe cel de-al doilea mal al sufletului , titlu de carte, "Opera Omnia"! Așa că acum joc șah cu nepoții.
Săptămâna trecută însă, cum eram în vizită la nepoții din Sud (iar cei din Nord trebuiau să soseasă și ei, la o zi de naștere a unei din nepoate) am avut o revelație! Părinții lor se odihneau, vineri după-masă, când deodată dintr-o cameră am auzit sunete de flaut. M-am dus tiptil spre camera nepoatei mele, Adi, și am ascultat cum repetă după partitura pusă pe geam, piese mici de vreo două portative. Mă apropi, mă uit mai atent... Adi respecta toate pauzele, notele erau dificile, nu mai spun că la cheie erau 3 bemoli. Se oprește din cântat. Ii dau o sugestie despre o notă care trebuie cântată cu bemol, adică cu 1/2 de ton mai jos, uite scrie și la cheie, -zic. Reușește! Mai continuăm încă câteva portative. Prima revelație mi s-a întîmplat în acel moment. Anul trecut când am ascultat-o exersând la organ, notele erau notate cu numere. Un fel de predare mai ușoară pentru clasa a doua, așa am înțeles. Acum însă, numai după un an, Adi cunoștea și notele de deasupra portativului cu toate că studia ca la școală, doar facultativ!
Dar, probabil revelațiile se pot aduna la un loc. Adi s-a îndreptat spre bibliotecă. Scoate cărțile mele pe care le așează după ani și, n-o să credeți începe să-mi citească un poem în ebraică din cartea mea " Espresso dublu la Ierusalim"!
Pe o pagină era scris în românește pe alta în ivrit, în oglindă!
Îmi zice clar în ivrit ce poezii i-au plăcut din cartea mea cu o precizie nemaipomenită, fără să se uite la cuprins. Nepoata mea are doar 9 ani! Pentru mine e o revelație!
Și eu care devenisem pesimistă în ultima vreme, doar pentru că, tot ce eu am creat pe tărâm literar va ajunge undeva între gunoi și biblioteci, acolo, câte un exemplar rătăcit!

Bianca Marcovici