Carte pe net, Ultima dragoste
semnal

http://en.calameo.com/read/001073787e3d8bdf6c552
cordial,
bianca marcovici
*
Bianca Marcovici















Ultima Dragoste
 






Ultima Dragoste

Poezii
JURNAL DE BORD, 2012



Pe toate blogurile
dai de același nume virtual
ca și cum muzica sufletului e violată
de lumină
faci tot ce poți să-ți ștergi amintirile
rugăciunea o faci vineri privind
la lumânările fierbinți
ghicești încă o săptămână ploioasă
te cerți cu fica ta
să alăpteze când nepotul plânge, plânge
noapte de noapte surâsul își revine
mă privesc în oglinda geamului
e ora când fac mișcare după muzică la ora 6.00
înainte de navighez
pe SAP
unde , vai iar scriu în ebraică
despre morile de vânt
despre betonările armate din stațiile de înaltă tensiune
dar istoria se scrie altfel
alergând de la o imagine la alta
anonimatul e o cale de a rezista
iar numele lui persistă în memorie
chiar dacă îl șterg cu buretele
revine, revine
păstrând proporțiile
nici o simfonie
nu se compune
fără să păstrezi o temă
s-o dezvolți
în variațiuni poetice
de la una la alta îți recapeți suflul
privind pe fereastră spre TEL-AVIV
marea e mai liniștită astăzi
franjurile albe se mișcă lent
precum vibrațiile literelor mele
pierdute pe net.



Yom Kippur



Nu știu să-mi cer iertare și cui
cine e vinovat și de ce
pașii te îndreaptă mereu
spre adevărul trecerii vremii
nenăscute
părinții parcă trăiesc un timp
în visele nopții
ne dăscăleau mult
ca și cum am fi fost- din nou- copiii străzii…
bifurcate
ieri am făcut latkis din cartofi
cu gustul amintirilor
tata a dat pe răzătoare cartofii cruzi
până ce degetele i s-au rănit.
mâncarea săracului cuibărită în suflet.
acum mâncăm și pentru atunci
în răzbunare...




Refuzul


E o armă de a preface centrii energetici
într-un ghiveci sedentar
grafica neagra presupune să urmărești
prepararea sucurilor gastrice.

zilele astea în Grecia
am privit graffiti mâzgălite
pe clădiri istorice
tineretul și-a bătut joc de istorie cu mâna caldă
folosind culori stridente
ca o profanare de morminte
stau chirciți în cafenele și visează la locuri de muncă,
un tineret anulat sufletește se răzbună.
noi cei care scriem profanăm viitorul
cu visele noastre imbecile
de a fi la
fiecare colț de stradă un pamflet





Poporul ales

Suntem deja o insulă
înconjurată
și de mare...
și de dușmanii perfizi
care mizează pe numărul lor.

Poate, că îsfărșit Europa
trebuie să se trezească
uneori pedeapsa e a Lui,
pe merit
pentru cei care ne-au urât!
pe noi, Poporul Ales!

ieri am văzut la știri
o manifestare violentă
împotriva
invaziei negre, islamul:
Ei se plâng…

Pe Noi nu ne-au dorit
și ne-au sacrificat
pe altarul urii fără noimă.

Cel de Sus ne vede cuibul.

locurile noastre sfinte!




Război virtual

Magia literelor
impactul literelor sonore
provoacă o implozie
un orgasm al viețuitoarelor
recepție distonală
pe Muntele Carmel
Incendiu pus de neoameni
ca un diapazon vibrând
ca un metronom pus pe allegro
pe o coardă de vioară ce vibrează
în surdină,
capriciu

bate la ușă
sub bagheta dirijorului mut de admirație.

mâncarea cea de toate zilelor
dicteză lumina literelor

nefinisate

neutralitatea e o armă politică?





Piatra lunii



Nu râde, piatra lunii e neagră.
am atins-o la muzeul aeronautic din America
visului albastru,
e triunghiulară, ținută într-o menghină specială
să nu fie furată, e o piatră celebră
neornamentală, mi-am pus atunci o dorință:
să fie asociată cu Piatra noastră de la Ierusalim,
cea de 6oo de tone, care plânge..
plânge..
am încercat să-i șterg lacrimile
mi-e sete,
partea nevăzută a lunii e ca un craniu de om,
au pozat-o la muzeu, e acolo,
privită din satelit,
alături de macheta avionului lui Vlaicu,
mă arde mâna uneori,
e semnul lunii în căușul palmei mele,
e semnul meu să ard.
 
Chitara mea

Aș pleca
să nu-mi localizez stările
optimistul s-a ascuns după perdea
aud doar vociferări incoerente
pot doar să număr absențele
dintre bătăile inimii,
chitara mea ornamentală.

 
Brusc


Brusc mi-am amintit că totul
depinde de mine,

vrând nevrând singurătatea se apleacă
vibrând
ca o creangă de copac
de preaplinul fructelor.

nicio sintagmă nu-mi îngroașă arterele
inima a devenit o povară, trupul mă poartă
ca și cum mâinile nu mai pot susține nepoți
ci o mare rugăciune,

văd din ce în ce mai rar
cerul, care se prăbușește în mine,
e ca într-o scoică care vuiește.


astăzi cerul e plin cu nisip
respir adânc
sunt pământul roșcat.
Nu-mi plâng de milă.


Aspectele mele


Aspectele mele s-au contopit astăzi
cu cele ale băncii

de ce să le dau gratis banii
dacă tot n-o să simt
nimic
am preferat să-mi plătesc locul de veci în zece rate,
duplex definitiv
piatra încă n-am plătit-o
e necesar să mai plătească
și copiii noștri ceva
să simtă și ei ce trebuie să scrie pe mormînt.
cum evită să mai citească în românește
iar nepoții nu
știu decît cuvântul
" mămăligă” voi avea grijă să-mi traduc
din vreme
numele meu
și al soțului
cu litere latine
acolo
unde vom dormi
ca într-o cadă de beton prenupțial



 
Cometa

Eu sunt coada Cometei
unii așteaptă să întunec luna în septembrie
în apropierea Noului An,
alții ne mai dau un semn
de catastrofe,
vor toți să ne punem cenușă în cap
ne deconectează de la rețelele mai puțin electrice
fără un avertisment,
fără să le pese decât de șpagata lor pe două continente
coada Cometei mele
e curbura spațiului.
prinde-mă
e ultima mea șansă!
 
Neutralitate


Îmi asum răspunderea neutralității
nu pot scrie în numele altora
întotdeauna am făcut-o în numele meu.
Poezia e certificatul de naștere
a unui gând neelaborat.
mai târziu te recunoaște
te implică
pătrunzându-ți în inimă,
legându-te.
… e lacrima de pe obrazul unui copil.


 
Poeta


Eu nu înșel pe nimeni


doar pe mine mă înșel
vocii tale îi atașez
rugăciunea poetului Necunoscut.

dar mi-e foarte frică…
într-o zi
vei uita rana cuvântului
și vei trece foarte ușor
peste umbra mea

ca un buldozer fără aripi





Aria calomniei


Uneori calomnia ajută
și bârfitul prin spatele ușilor închise
dar briza ușoară a mării
împrăștie vorbele pe care le întoarce
bumerang
acelora...vîrf ascutit
uneori e bine sa asculți Mezzo

o alta lume îți oferă
fericirea.










Oamenii mint

Suntem un fel de oameni
care trecem unul pe lângă altul
ne adunăm mai mult la necazuri,
bucuriile ne sunt stricate de pe margine,
precum la un meci de fotbal...

eu am peste 20 de ani de când alunec
din propria-mi viață
ca săpunul din mână.

uneori ne salutăm între noi,
alteori nu.

toți avem numai un Nume
mai ales când cei de Dincolo
ne privesc!

totu-i colorat diferit, distonanță
precum steagurile care au
o gaură în mijloc sau sunt arse de timp
doar vântul cunoaște poveștile granițelor
cu adevărat.

oamenii mint!

trăim în Asia,
mi-e imposibil să mă întorc acasă
îmi suflă vântul din față

.



Limbă pierdută

în ultima vreme
roșiile s-au scumpit
în țara roșiilor și portocalelor
în ultima vreme corupția e
descrisă cu lux de amănunte
la știrile israeliene
și la noi totul plutește
suntem înconjurați,
doar o insulă doar o oază
și aia în pericol
mereu în pericol
mereu denigrată.
în ultima vreme
chiar dacă nu spun nimic
tot sunt urâtă de ceilalți
doar pentru că
părinții noștri au vorbit idiș
o limbă pierdută...
un fel de germană moldovenească
înțeleasă doar de bătrâni...
(mi-o amintesc pe mama...
"nou venită" în Israel
la o vârstă târzie
când nu mai poți prinde rădăcini…
nu înțelegea decât
emisiunile în limba germană)



în ultima vreme
încerc să vă părăsesc definitiv
doar pentru că
tu...ai acceptat defăimarea mea



Poate păcatul meu

Poate păcatul meu va fi luat
de apa mării doar
mărșăluind pe nisip
spre ultima respirație

când răbdarea se termină
iar păcatul de a suporta
reacțiile semenilor
se întorc,
mai ales când o poezie scrisă la tinerețe
e întoarsă pe dos de acel personaj malefic
pur și simplu
preluată
numai pentru că
el se simte cu musca pe căciulă.
acel personaj din povestea mea
chiar de au trecut anii
nu
am șters cu buretele acțiunea sa
el continuă însă să creadă
că are dreptul să mă dezonoreze.
 
Sex interzis


trebuie să respir cuvinte
ca pe un drog
văd dincolo de Aurora Boreală
chipul muzei... în aburi, Erato e o erată…
tocmai azi de ziua unei femei.

în fapt singurătatea e plictisul…

ca și cum cunoscând un bărbat
în cuvinte
nu mai poți să faci sex.

atingerea s-a pierdut
printre rânduri…





Roboții




Roboții din noi își fac mereu planul
până într-o zi când vor obosi
și atunci vor avea liberatea de a rugini
roboții …

 

Premoniție

Chiar și Nostradamus
visa file de carte
cu litere ebraice.

focul mistuia totul
mestecând în apa emotivă ...viziunile.
Masochiștii se temeau de moarte
veneau să afle totul.
Vroiau mereu să fie primii care află
căderea unui cap.

De Nostradamus depindea doar moartea sa.
Doar un catren.


Epoca Clinton

Surzii aud numai zgomotele prin podea
eu mi-am pus căști de protecție de toate felurile
să-mi schimb stilul să nasc prin fiica mea.

bărbatul din mine e mai echilibrat,
copilul din suflet
are 27 de grame, cântărit statistic.


când privești nu mai ai nici un prieten
doar un cor de voci care mimează
că nu au fost părăsiți de muze.

am picioarele umflate
de sedentarism și calculatoare.


vacanța se apropie de serviciu
iar serviciul se apropie de ură
doar nepoții gânguresc de adevăratelea
cântece populare din arhiva israeliană
când noi nu am fost nici măcar copii.
vremea noastră a început la 40 de ani!
citind pe net, fiecare afecțiune e strânsă cu ușa
fiecare bârfă e trasă de chiloți.

Epoca Clinton a deschis o altă eră
iar terorismul starea de plagiere a istoriei.


O viață contra o mie!



Soldatul nostru, Gilad Șalit
răpit din Israel,
prizonier de aproape 5 ani
și jumătate,
ținut înt-o gaură fără lumină…
Copilul nostru s-a întors acasă.
Ne-a lipsit în fiecare clipă
ca și cum noi am fi adevărații părinți.

casa noastră a rămas mereu deschisă
poate o minune… o rugă va fi auzită

s-a întors timidul nostru copil
a coborât scările…
am tremurat pentru el
Să-i fie bine, să-i fie cald, să-i fie lumină
în priviri, să-l adorăm
ca pe propriul nostru copil.

prețul păcii noastre l-am plătit scump!

să medităm puțin
la echivalențe:

o viață contra o mie!




Și criminalii mor



Rând la cimitir...

imposibil

și criminalii mor...

nu pot fi scoși din rând

nici măcar cerșetorii care nu au trăit,

nici plagiatorii , curvele sau grafomanii

nici măcar actorii celebri,

fiecare are steaua lui căzătoare

pe asfaltul turnat încă cald.





Sinagoga din Dresda


Pare o cazemată…
ceva fortificat împotriva intemperiilor,
dar sigur pentru readucerea amintirilor
pe primul plan.
privesc în jur.
sunt o evreică care caută urme…în 2011
orașul zdruncinat de bombe care a plătit
un preț de nedescris:
clădiri refăcute, dar ploaia nu a putut spăla
funinginea de pe clădirile arse.
undeva o sinagogă privește orașul.


Numere


Câștigătorul ia tot
refuzul e o dorință
am câștigat la loto
mi-au iesit 7 numere
tocmai cand treceam peste 7 dealuri și vai
la apusul soarelui
portocaliu vinețiu
de atunci nu mai numar `verzii` ,
prefer să mă plimb la malul marii
citind nisipul după refluxul refuzului frustrant
privind la coapsele barbatilor în slipuri decolorate
câștigătorul ia tot
doar rodia din mâna ta
mușcând-o
o să-ți aducă aminte
întâlnirea noastră de pe podul neterminat



Prietenii virtuali


Știu că am o singură inimă
învelită în ceva spumos, frișcă?
poate fi si spumă de șampanie
care-mi amortizeză bătăile inimii
însă, undeva rabufnește
ca o tobă stilată
spre gât…
pulsând ca o locomotivă
anunțându-mă că prietenii mei
sunt rari
iar cei noi, doar virtuali
nu pot fi decât niște silabe.
 
Trecerea timpului

Eu nu pot parafraza
trecerea timpului
e o așteptare precum clipocitul
unei ape curgătoare
e ca o răsuflare care stagnează în piept
pâna la primul cuvânt primordial
eu nu pot sa citez clipa de ieri
poate a fost… mâine

 

Poemul perfect


Nu are început se divide la 3.14
E ca un struț
Își ascunde capul în nisip
Se rostogolește ca o bilă de zăpadă
După o avalanșă

Se simte bine în cuibul vulturului
La apus de soare
Cerul devine roșu aburiu
Iar eu îmi pun o dorință


 

Acoperișul

Eu nu vreau să conving pe nimeni
nici să-mi spun părerea
echilibrului ideal
trăiesc de multa vreme
printre hornurile lui Gaudi
și nu-mi irosesc timpul
așteptând ceva de la cineva …
comunicarea nu e obligatorie,
m-am risipit suficient
cautând stările tinereții,
am făcut destule compromisuri
trăind în virtualul în care
nu-ți poți alege
acoperișul.
nu e nevoie decât de muzica spațială
privind perfecțiunea
ca pe o revelație de neatins,
Pedrera imi ajunge…
un poem neirosit,
nu pot să scriu pe marginea unei cărți
ea ,cartea nu-mi aparține...

și nu pot să-i preiau suflul magnetic,
redându-l,
sună ca un plagiat.
 


Tancuri

Tancurile huruie pe cerul înstelat
lumea e cu susul în jos
varza acră miroase pretutindeni
lătratul câinilor e fără noimă
porumbeii s-au retras în camera etanșă
a scăpa cu viață e norocul prostului
văd zilnic roata norocului
ochii albaștri ne privesc
rozul viselor frumoase
e numai în filmele pentru nepoți
bombele sunt ciuperci otrăvitoare




Partidul poeților

M-am înscris în Partidul Poeților
cu mulți ani în urmă
crezând că, poate katiușele ne vor ocoli
sau manipulările de tot felul
sau gândurile negre...
nu pot să iau o decizie
când sunt cuprinsă de mânie:
unii preferă neutralitatea
linia de mijloc capul în nisip ca un struț
imaginea politică e o trusă de unghii
pentru picioare și mâini
pentru ghearele care scot ochii unora
pentru faptele altora
corupția, plagiatul
contul din cer!

Câteodată ocolesc zilele
Speciale...
Să nu văd să nu aud...să nu citesc
Imediat, după eveniment... cineva se va bate cu pumnii în piept
Eu am avut dreptate, eu am avut previziunea
Eu sunt profetul.
Dar tot poetul va avea ultimul cuvânt
Și mă indispune
Cine-l va lua în seamă,
Va fi ascuns acolo poemul
Lângă coșul de gunoi
De pe rețeaua cumulaților
Pe metru pătrat
De cei care ne manipulează lumina cuvintelor-

Așa cum nu mai sunt lăsați să vorbează scriitorii
În fața camerelor de luat vederi la tvr
În direct .
Sunt filmați ,cenzurați,
Micșorați...

poeții nu sunt actori...
Nu plânge pentru noi, România, Israel

****
 
 
Postfață

Când am întâlnit-o pe Bianca acum vreo 5-6 ani mi-a oferit o carte de vizită:
Bianca Marcovici - inginer - poet. Am zâmbit în sinea mea, ce combinație imposibilă mi-am zis, câți ingineri ai preciziei deterministe reușesc să producă poezie ? Dar citind-o și cunoscând-o de aproape mi-am amintit de o fabulă a budismului în care aflăm că Budda traversează în plin soare un deșert fierbinte. Zeii, cam 32 la număr, îngrijorați de starea tânărului îi apar în față și oferă fiecare la rândul său câte o umbrelă de soare, iar Budda, ca să nu jignească zeii, se multiplică în 32 de Budda.
La fel și Bianca, își multiplică personalitatea navigând între inginerie, familie, copii și nepoți ca să găsească timp pentru poezie, adevăratul său violon d'Ingres. Poezia Biancăi este înșurubată în realul nostru complicat, post modernist, existențialist dar în aceiași răsuflare romantic prin speranțele la o lume utopică în care adevărul, sinceritatea, cinstea, pacea devin valori și ținta poeziei. Între fier, betoane și cotidianul nostru dur Bianca Marcovici ne aruncă din Haifa, un COLAC DE SALVARE:

"Sinceritatea este cea mai mare minciună
cel mai mare nonsens
poți fi sincer sau nesincer numai față de tine
eu sper să fiu sinceră totdeauna..

Am simțit Sabia lui Damocles deasupra capului
eroarea pe care am făcut-o netrăind fiecare clipă
sufocându-ne în traume, uneori inventate!
Cei care ne-au părăsit au fost prevăzuți cu colac de salvare."

Poeta manipulează cuvintele cu extremă ușurință, ne răsfață cu vorbe, ea compara viața cu un "lift în care urci, apoi cobori mai oprești prințe etaje ca să ajungi la minus 2, acolo sub pământ.."

Poate de aceea ne avertizează să nu abandonăm reveria virtuală a esteticului construit din vorbe, așa cum face în "Pășește încet printre ierburi":

" ..nu reveni la concret
lasă-ți pulsul să accelereze
rimele pierde-le printre rânduri
Rodrigo adu-ți aminte Rodrigo
pășește încet
printre ierburi doarme cineva.."

Bianca este permanent conectată la realitate, poezia ei este o cronică a Israelului modern, a orașului Haifa, a muzeelor din Cezarea, a catiuselor căzute în nord, catastrofalul incendiu al Carmelului, dar și a moralei noastre ciuntite, care o afectează, după cum vedem în "Parfum de femeie":

"pe strada mea copacii au înflorit sfidător de frumos
pentru o țară care te ucide prin căldură, frică,
sufocându-ne prin lipsa de tandrețe
n-am mixer de cuvinte
simte-mă zilnic! "

Închei cu admirație, cu felicitări pentru noua sa carte de poezii, mereu actuale, mereu proaspete, axate pe toate fațetele exterioare sau intime ale conștiinței noastre.

Până la tine Bianca
(și nici după tine )
n-a copilărit nimeni
de o mie de ori ..

Adrian Grauenfels
2012




Bianca Marcovici - 2012

Coordonare: Adrian Grauenfels

Fotografii: Nina Selaru, Bert Brus, Joop Polder, Jake Baddeley,Gert Overvielt,Matt Wisniewski





















Copyright (C)
Bianca Marcovici
Editura: Farfuridis
TEL-AVIV