parlamentul româniei a fost asediat
o bătrână a adus lumina lui ștefan cel mare de la putna
trei zile și trei nopți a stat lumina nevăzută deasupra bucureștilor
până când ioan alexandru să aprindă o troiță de fulgere
oprind mineriada cu crucea-n frunte
o țară –ntreagă se deboclase prin puterea numelui
și gunter grass număra morții de pe gustloff
cea mai mare tragedie navală din istoria
scufundată în ape mișcătoare de mineri fără mină
adevărul nu se află nici înainte de moarte
când ioan alexandru tace oameni cu sufletul carbonizat
se-mbracă în negru joben fără vise
colecționează troițe se înhamă la drumuri lungi
cărora nu li se zărește capătul
când am mers împreună în piața universității
vorbirea lui despre Iisus electrocuta
și în urmă atlantida se scufundase a doua oară
poporului său i se dăduse să mănânce chinină
condamnat să meargă prin beznă o sută de mii de ani
numai la lumânarea stinsă a zilei de mîine
dacă prin absurd un președinte de țară ar dori
să achite datora externă ca tovarășul nicolae ceaușescu
trei generații de aici înainte ar trebui
să comercializeze aerul inspirat
cu tot cu strămoși făcând gimnastică de performanță
vorba lui ioan alexandru ca tunetul lui moise
aduce frigul stelelor gemene în pustie
orice virtute intangibilă a fost rasă
din cartea vieții pe câteva mii de ani
nu mai locuim o patrie vegetală
nu mai suntem un popor ovin
ci omnivor crescând în neștire cu atenție dirijată
mușcând din pământul otrăvit de miile de km
făcute pe jos prin istoria nedesțelenită a izbăvirii