nimeni nu vede cum floarea devine fruct
frumusețea fructelor coapte alină sensul vieții nedăruite
frumusețea florilor ucide n-ai fost pregătit pentru atâta disperare
ai fi vrut să fii fericit cât pentru o mie și una de vieți
când omul nu-și mai poate domina singurătatea faptele sale pot fi multe
el putând fi neasemuit de inventiv ori melancolic
ascultând o muzică de pe o partitură indescifrabilă
de melancolie nu te poți apăra cum nu te poți apăra de invazia lăcustelor faraonice
acțiunea și non-acțiunea se-mperechează dar nu-și răspund
pe câmpul de luptă ai rămas singur să atragi norii ploioși
să hrănești lupii flămânzi din copilăria înfrigurată a stelelor fixe
să alungi singurătatea celor mai singuri decât tine
cărora viața le-a alunecat printre degete ca o meduză de smarald
după ce toți eroii din cărțile de aventuri au murit
faptele tale de arme nu mai au loc pe câmpul de maci roșii
proaspăt desțelenit de frumusețea legendară a eposului
leul adormit și sătul de nimic nu poate fi trezit
cel care a văzut un leu melancolic îmbătrânise
viața lui a fost foarte lungă și nu i se cunoaște locul de veci
amintirea luptelor în goană de odinioară
aduce liniștea peste cețurile veșnice urcând în gerul albastru
melancolia mătură munții și-i înghite
nu mai e timp pentru noaptea lumii
îmi amintesc visul de copil venise iarna
și mi-am văzut în vis propriile urme pe zăpadă pline de sânge
am crezut că sunt ale prietenului meu indian
rostind răspicat adevărul după asasinarea șamanilor
îi învățase să mănânce din palma lui pe lupii-cățelandri
mai târziu fiara din ei crescuse și devorase întregul ținut sălbăticit
de cei care-i omorâseră pe șamani
a venit taifunul și a ocolit insula pe care ne aflam
fiara din nori întârzie să muște
cu un stol de îngeri te întorci în vis cu lupii-cățelandri
simți cum fericirea umple stepa nevăzută
lumea înmărmurește în cămara de taină șamanică