spre deosebire de tine, eu împart totul în trecut și prezent
trecutul trece în cutii de pantofi îmbătrânite sub o etichetă inutil de clară
1989.08.23 – ultima defilare la care nu am mai participat
iar prezentul îmi intră pe geam, gârbovit de neploaia moartă

cărarea pleacă fără să știe către unde
vorbele ostenite se culcă pe margini pentru o eternitate
mă-ntreb: cine mai are timp de povești?
Când lumea umblă cu globalizarea conectată la aparate
(am aflat că ultima revoluție a sucombat la coadă
își uitase cardul de sănătate...)

ca donator îmi caut locul ce mă așteaptă
cuvintele curg prin tuburi de plastic
către alte versuri ce nu s-au scris pe nici un perete
plata? un tichet de masă și un bilet de călătorie către mâine

pustiirea mă ajunge din urmă
ploaia a murit, soarele își cere tainul
alungat, cerul se scurge printre cuvinte inerte
caută-mă,
la marginea lacrimilor
unde oglindesc capacul unei cutii vechi de pantofi

despre viitor vom vorbi data viitoare