Scriu cu cerneală albastră ca și cu punctul de foc al întâlnirii dintre un mosor și ața la fel de colorată, undeva la o poartă, poate fi aceea a sărutului, a buzelor ca un arc al timpului, însuși timpul nostru. Te rog sa păstrezi puțină liniște în trecerea imaginară a buzelor ce sărută sânii care dau partea de viață. Dinspre coapse metafora dorinței îți strigă numele și scrie o poveste flămândă de iubire. Ochii mei sunt neplânși și în misterul cercului nesfârșit al dragostei unei minunate femei, așez la rever prezentul cuvintelor din ramul ce mi-a mai rămas într-un rest de viață nelămurit. Degetul înserării mă trezește la realitate și mă lasă să urc scările mărunte ale fiecărei întâlniri, cu femeia pe care o iubesc atât de mult. Spre niciunde mă îndrept, pe indiferența ploii dau un alt autograf, iar în ochii timpului mă simt cel mai iubit fiu al femeii. Te prețuiesc femeie, eu sunt doar o creangă și mă rog pământului să nu mă cheme. Mai am ceva de spus...
Am încă ceva de scris. Mai am cerneală albastră, aș putea să-i împrumut pe toți prietenii mei dragi. Acum într-o metaforă a serii mai fac un popas, nu un by(pas), la remușcarea comunicării. Acordurile albastre din dialogul unor forme ating desenul din genele serii iar cheful de iubire îmi potolește setea numelui brodat pe o nedezlegată taină. Deschid nasturele imaginației și alcătuiesc zeci de piramide din visele lumescului unei spirale de sărut și dorință. Mângâierea născândă mă surprinde și dormitează pe sânii unui inel din cercul unei clepsidre ce nu iartă. Cu tăișul lacrimii nu face decât să curgă electroni cuminți în cuvinte ude. Trag înapoi o seară și dezleg corsetul de pe prispa vieții. Din cercul meu de... vreme călcâiul luminii încearcă rostirea numelui tău, dar se oprește în ortografia albastră a portativului iubirii dintr-un anotimp al unei veri a memoriei. S-a întunecat și taina nupțială a devenit cascadă de visare și mi-a furat din viață un verb, femeia ultimă. Noapte bună!
Fructul iubirii poate fi dulce dacă știm să-l facem să fie așa. Cum, s-ar întreba unii? Spunând: „la revedere, singurătate!" Începând cât mai repede să lași la ușa de la intrare a mentalului inhibiția și să mergi la cele mai importante „cursuri" ale vieții. Am fost la toate „seminariile" despre dragostea dintre un bărbat și o femeie și am înțeles tot, pentru că am luat o notă bună. Atunci când faci dragoste trebuie să simți, dacă nu atingi extazul deja ești nefericit. Dragostea din pat înseamnă mai mult de jumătate dintr-o căsnicie, iar lecțiile mentale duc aventura departe de „cuibul" dragostei. O „aventură" cât o viață descifrează emoțiile și simțirile unei aripi de fluture ce nu uită peste timp să iubească. Am început să-ți scriu pe buze și cred că ai înțeles ce îmi doresc. Poate nu sunt prioritatea ta, dar aș vrea să-ți arăt cândva, într-o noapte pe care o vei picta în palma ta, ce înseamnă să faci dragoste. Nu trebuie decât să te lași dusă într-un pat plin cu petale de trandafir, acolo unde eu am fost cândva. Am trăit asta și de atunci mi-o doresc, multiplicând-se, cu atâta înverșunare. Te voi săruta și te voi lăsa cu brațele mele în jurul coapselor, într-o cadă plină cu alte flori de trandafiri...
Culoarea trandafirilor? Galbenă. Femeia timpului meu? Rogvaiv. Eu? În roata iubirii am chef să fluier și să adorm pe fruntea brațelor unei superbe nevoi de zbor. S-au uscat buzele unei aripi, dar dansul acoperă ochiul fereastră și zâmbetul nud se odihnește pe șoldul crud de viață verde. Trupurile sunt goale. Plouă astăzi în dorința mea și mi-am legat trăirea de o iertare a unui inel albastru spre tăcere. Rescriu ce mi-a fost scris și desenez cu penelul imaginar marginea coapselor seduse de buzele unei pânze de pe șevalet. Mă curtează o amiază uitată în bietul meu popas ce adulmecă cercul de la ora stabilită de un destin. Un cadran îngălbenit, ca și mine de altfel, un tic-tac, la o adică de partea mea, un zbor demn ce aleargă către un pian din călcâiul de iubire al meu, un hoinar ce respiră amprenta dragostei de viață. Mâna din cerc, de la pagina șaizeci a unei cărți, se va regăsi peste timp o oală de lut, undeva pe o prispă, la mama la țară...