Alesesem de data aceasta orașul. Ca un sicriu părea acest sibiu sculptat în cercuri de lumină postcomunist cu tendințe cosmopolite și cu izuri antice de la acei germani care în mândria lor de o precizie elvețiană au refuzat ajutorul unui mihai la șelimbăr.
Noaptea plictistă de nimicul pe care îl respira se plimba odată cu vântul de aprilie bine îndesat de ploaia ce o îngreuna cum un copil încă nenăscut dar care crește ca să spargă cerurile și să mai adauge un plus la grămada de pământ desțelenit.
Am mers ca la înmormântare ca să mă joc biliard. Sala sufocată în lumina mohorâtă de biserică neelectrificată, își primea clienții – eu și umbrele trecutului meu – cu cea mai mare uimire citită vreodată.
- Ãsta nu are somn, părea să mă acuze sala de intruziune.
Am luat un tac, am aranjat bilele ca după un model haotic și am lovit bila însemnată cu numărul unu.
- Îți place să dai la gaură?, râse întunericul de afară.
- La gaură! Direct la gaură, ca șoarecele cu mâncarea-n gură, ca mortul la groapă, ca diavolul în infern, ca popa- biserică, ca omul la lucrul lui, ca bărbatul în femeie, ca un creier în bibliotecă, ca un poem în proză, ca...

Și umedă era noaptea ploioasă și umed era și trupul meu. De sticlă era privirea tăioasă și de sticlă mi-era dor, o sticlă ca un cer de ianuarie care s-ar putea sparge la primul urlet solar, la primul dezgheț căzut în mii de avalanșe după acel Evrika reanimat după înecul trecutului.

Am băgat bilele într-o singură gaură, când femeia din mintea mea mi-a urlat:
- Nu amesteca poveștile! A mea este unică! Eu mă dăruiesc ție la momentul tău, pentru toți ceilalți e momentul când mă împrumut, astfel, mă împrumut altora când mă dăruiesc ție....de iubit!?..hmmmm, te iubesc pe tine în clipă, viața mea este clipa nu sum a clipelor e viața! Nu căuta să înțelegi ne-nțelesuri căci și clipa ți se va refuza!