nu mă mir de neștiință niarne este ambiguă
ca și nimicul acum îl ai acum nu-l ai însă când
apare-ntre noi știința purtându-și povara-i ca și
cum între noi ar zbura îngerul cărându-ne pe aripi
slăbiciunile iar noi cu ochii închiși rătăcim ca orion
călăuzit spre soare răsare căutându-și vindecarea
orbirii îndelund cercetăm să deslușim taine necunoscute
dar decriptarea li se-ngreunează de la de somnul
băut sub pământ de înțeles știu că apar revelații
descoperind un bob din meiul aruncat de dumnezeu
hrană mâncăm dar nesațiul răscolește foamea mai
tare din ce zăbovim în căutare umblăm bezmetici ca
luna în avântu-i de a-l ajunge pe soare știința îndrăznește
să-și dea cu părerea despre muțenia cerului și a pământului
dar degetele-i pipăie doar tencuiala zidului înăuntru
umblând pe catalige adevărul atât de înalt încât
vederea nu-l poate atinge neștiința în schimb zboară
ușoară ca o materie fără atomi sau ca pasărea foenix
menită să ciugulească meiul ca apoi să dispară
în urmă rămânând ici colo câte un bob

7 februarie 2012