am trecut împreună cu timpul niarne
admirând spectacolul îngerilor
cum așezau zâmbete pe buzele morților
chiar dacă pluteam pe resturile unei corăbii
știam că nesfârșitu-și întindea oasele lungi
peste un soi de liniște vibram în corzile
așteptării visând la fărâma mea de pământ locuită
cu veacuri îndepărtate frământam cu degetele
niarne acel aluat într-o copaie fără margini
plămădind anafură pentru primul suflet născut
printre-ntrebări îmi căutam viața deșurubând
fiecare înțeles pe care-l țeseam apoi în faguri
ca adăpost al marelui deșert zilele îngroșau anii
cu lungi mătănii doar doar crucea va fi mai ușoară
nimeni nu-mi bănuia avântul cu care urcam scările
lumii nădăjduind că-n ziua aceea…niarne sufletu-mi
va dura sub lespezi mânăstire pentru judecata
unor resturi de oase uitate


17 decembrie 2011