Culmea faptului este că abia mă aruncasem în pat să închid ochii pentru a mă odihnii…cică. Când am fost asaltat și aproape hârțuit de gândurile ce mă apăsau nărăvaș în minte. Și, ca să nu pierd ocazia și oportunitatea oferită, m-am ridicat am aprins iute o țigare, că nahh… fără tutun nu prea merge și m-am pus pe scris. Este vorba despre clișee…
Cei drept nu prea îmi vin în minte cine știe ce clișee, doar că… poate unul singur care nu prea îmi dă pace și mă face să vorbesc despre acest lucru. Un clișeu tipic în care foarte multă populație se poate regăsi. Este vorba de acele persoane care știu doar casă – serviciu, casă – muncă, casă – job etc… înțelegeți voi. Se trezește omul, se spală, eventual mănâncă ceva, asta în cazul când nu este în întârziere și o pornește din loc către cel mai “boring” lucru al rutinei sale: serviciul. Se duce se stresează sau nu, după caz apoi vine acasă. Își face tabieturile și constată că trebuie să se pregătească pentru a doua zi când va merge din nou la slujbă. Bine, între timp golește pe șustache o doză de bere să fie fericit. Așa că nu-i rămâne mare timp pentru a-și mai trăi și viața fiindcă știe că așa i-a fost sortit: muncă și casă. Dacă nu a câștigat la loto. Dar cum să câștigi când nici măcar nu joci. Mda, se înțelege nu mai este nevoie să precizați și voi că: “Life sucks” uneori poate mai mereu. În altă ordine de idei să nu vă mai plictisesc, vă prezint repede pe scurt așa informativ oarecum un alt clișeu tipic întâlnit în perioada de grație bine cunoscută sub numele de EMO. Era la modă odată. Știți voi, aceia cărora le plac lamele și frânghiile de la spânzurători. Ce satisfacție au acei copilași mereu morcoviți pe viață, care doresc și vor să se omoare mai mereu, dar de fapt nu au curajul să o facă până la capat.
Românului îi place să bea, și de multe ori bea până se pune în cap. Băutura = clișeul bețivilor, se practică în România.
Angajăm fete, vânzătoare, maseuze, secretară cu aspect fizic plăcut. Angajez lucrător comercial ( vreau fete ), operatoare calculator etc… Woow, dar stai, băietii nu se mai pricep la nimic? Ce clișeu urât. Culmea e că ne tot lovim de el.
Ehh… de când cu scrisul ăsta, a cam început să-mi placă. Nu că nu mi-ar fi plăcut, dar câți dintre voi nu ați vrea să scrieți și să publicați o carte? Sunteți pregătiți să faceți față provocărilor ce vă așteaptă? Dacă da înseamnă că aveți putere și vă felicit pentru asta, doar că nu mai așteptați să fiți împinși de la spate. Eu sunt sigur că voi primi foarte multe replici contra a ce am scris în acestă postare, dar sunt pregătit să mi le însușesc. Cu cele pro, ce fac, le pun în ramă?
În încheiere, căci nu vreau să mă lungesc foarte mult, era vorba despre clișee, să nu mă abat de la ce am plecat. Un ultim clișeu ar fi ca planeta noastră să poată da fiecăruia câte ceva după cum simte, un har, o putere, o bună voință – oarecum ceva fantezist de altfel…
Ce spuneți nu ar fi frumos, dacă am trăi toți în vise până la sfârșitul timpului și chiar ne-am hrăni cu ele?