CAPITOLUL I

Ana o admira mereu pe sora ei mai mare, in timpul orelor de echitatie.

Gratia cu care Mariana isi mentinea echilibrul in sa o fascina. Legatura dintre fata si cal era uimitoare.

De obicei , Anei ii placea sa citeasca sau sa o urmareasca pe sora ei, la clubul hipic Mustangii. Insa , intr-o zi, in timp ce o urmarea pe Mariana , fetita se hotari sa incerce si ea sa calareasca.

Ii spuse mamei sale despre dorinta ei, iar aceasta se bucura enorm, deoarece intreaga familie era pasionata de cai si in sfarsit Ana se arata si ea incantata de echitatie.

Fetita incaleca pe Fulger, un armasar din rasa Fjord. Speriata, aceasta apuca darlogii strans in mana. Din greseala, lovi calul , iar acesta o lua la galop. Antrenorul il stapani repede, insa Ana apuca sa se sperie indeajuns de

mult incat sa nu mai doreasca sa se urce pe cal.

- Nu te descuraja! o linisti mama ei. Ai vazut-o pe Mariana, ce frumos calareste?

Fetita aproba, suspinand.

- Ei bine, nici ea nu a reusit acest lucru in prima zi in care s-a urcat

pe cal, insa nu s-a descurajat. Daca vrei, poti sa mai incerci o data.

Ana prinse curaj si incaleca din nou pe Fulger. Il mangaie usor, iar apoi ii facu semn antrenorului ca este pregatita sa inceapa.

Stand putin cam incordata in sa, fata reusi sa mearga la pas.

Mariana isi privea mandra sora. Dintr-o data , vazu niste copii. Acestia faceau performanta, ca si ea, insa aceasta era singura lor asemanare cu fata. Ei radeau de orice incepator si se credeau superiori in orice faceau. Zarind-o pe

Ana stand speriata in sa, incepura sa rada. Fata , insa, continua sa mearga, uitandu-se drept inainte, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, incercand sa para mai calma... insa nu reusi, din pacate.

Cand ora de echitatie se termina, Ana dori sa mai ramana putin la clubul Mustangii, pentru a-l ingriji pe Fulger.

Fetita ii oferi armasarului un mar, si ii vorbi cu blandete. Il mangaie , in timp ce ii scoase saua. Apoi il perie si il indruma inapoi in boxa lui. Isi lua ramas bun si se indrepta spre casa. Desi aceasta lectie de echitatie nu se desfasurase exact cum isi imaginase ea, spera ca urmatoarea lectie sa fie mai buna. Si trebuia sa fie.



~~~



Astazi a sosit o noua fata la club. M-a calarit, si trebuie sa recunosc ca nu se pricepe de loc. M-a lovit, si a stat speriata in sa tot timpul antrenamentului. Cand sora ei, Mariana, era incepatoare si ma calarea, avea mult mai multa grija. Trebuie sa admit insa, se pricepe tare bine sa ma alinte si sa ma ingrijeasca. Se vede ca are suflet bun . Cred ca trebuie sa mai exerseze.

Nu credeam pana acum, cand o vedeam sezand pe un balot de fan si citind, ca ar dori sa se urce in sa. Nu parea sa aiba o pasiune pentru cai, precum parintii si sora ei.

Astazi, toti caii au discutat despre Ana, fata cea noua. Ei cred ca nu are nicio sansa sa ajunga precum sora ei, campioana nationala. Eu, in schimb... trebuie sa ma gandesc mai mult despre asta. Inca nu o cunosc, nici ei , nici eu. Nu cred ca ar trebui sa o judecam. O voi urmari la urmatoarea lectie. Cred ca daca ar fi mai putin speriata, ar excela mai rapid.



CAPITOLUL II

Ana era la clubul de calarie, pregatindu-l pe Fulger pentru a incaleca

si fixandu-si toca pe cap.

Antrenorul o zari si ii spuse:

- Din pacate, Ana, astazi are loc un concurs important si ma tem ca lectia ta va fi amanata . Maine vom incerca sa recuperam, bine?

Ana, dezamagita, il duse pe armasar inapoi in boxa, stand putin pentru a-l alinta. Fulger necheza si o impinse usor pe fetita cu botul. Aceasta zambi si ii intinse un morcov. Era trista ca nu va calari astazi, insa isi lua noua ei carte despre cai, se aseza pe un balot de fan langa boxa lui Fulger si incepu sa citeasca, din cand in cand privind calul .

Imediat dupa aceea, multi copii aparura la club , ba chiar unul din ei aproape a daramat-o pe Ana de pe balotul de fan. Aceasta lasa cartea deoparte si se pregati sa isi sustina sora si clubul de calarie la concurs.

In ring se puteau observa deja copii, incalzindu-se si pregatindu-se pentru concursul de obstacole.

In deschidere, intra o fata de varsta Anei alaturi de frumosul sau cal negru. Fata parea destul de stresata, insa incerca sa nu o arate, adoptand o pozitie eleganta in sa.

In sfarsit veni randul Marianei si Ana o incuraja din tribuna. Mariana ii zambi si porni la galop. Dupa o cursa perfecta a surorii Anei , fura anuntati castigatorii. Spre bucuria Anei, locul intai a fost ocupat de Mariana. Sora

fetitei ridica victorioasa cupa in aer si zambi.

Ana hotari sa mai ramana putin la clubul Mustangii, pentru a-l ingriji pe Fulger. Ii arata cartea sa despre cai, iar armasarul necheza, vazand o poza cu un cal din rasa Fjord. Ana rase, il saruta pe Fulger si se indrepta spre

casa.

- As vrea sa fiu si eu ca tine! ii spuse ea Marianei.



~~~



A inceput sa imi placa de noua fata, chiar daca astazi nu m-a calarit deloc. A fost un concurs important, insa eu, din pacate, nu am putut participa.

Concursul l-a castigat Victoria , calarita de Mariana. Mi-as dori sa pot sa particip si eu la concursuri, ca si ea...

Cred ca asta gandeste si Ana. Astazi ea a stat alaturi de mine si am urmarit impreuna concursul. Se pare ca a devenit pasionata de cai, mi-a aratat si noua ei carte. Desi azi nu s-a tinut lectia de calarie, ea m-a ingrijit si m-a alintat.

Banuiesc ca singurul motiv pentru care ceilalti cai nu o plac este faptul ca sunt gelosi!

Totusi, sper ca la urmatorul antrenament sa se descurce mai bine, nu numai ca sa nu ma aleg cu lovituri, ci si pentru a fi respectata de ceilalti cai. Cine stie, poate va ajunge la urmatorul Campionat National. La cel din anul acesta sigur nu va participa, pentru ca va fi in curand! Toata lumea se antreneaza din plin... Ce mi-as dori sa castig si eu o medalie...



CAPITOLUL III

Desi mai putin speriata, Ana nu excela prea mult la lectia de echitatie. La sfarsitul antrenamentului ofta, il mangaie pe Fulger si ridica din umeri.

- Poate doar nu am talent la echitatie!

Armasarul, insa, nu parea sa fie de acord cu ea. O impinse cu botul , ca si cum ar fi spus : " Nu e adevarat, este abia a doua lectie, sigur vei

persevera!"

Ana zambi si, intelegand ce incerca sa ii spuna Fulger sopti:

- Sper sa fie asa!

Apoi se aseza la locul ei favorit, pe balotul de fan, pentru a urmari copiii ce se antrenau pentru Campionatul National. Fetita pur si simplu nu intelegea cum pot acestia sa sara peste obstacole, cand ea abia reusea sa isi mentina echilibrul la trap. Mariana o observa pe Ana uitandu-se cu admiratie la ea si ii zambi. Fetita ii raspunse in acelasi fel, apoi se ridica, il pregati pe

Fulger si intra din nou in arena. Desi acolo erau numai calareti avansati , iar Ana stia ca o sa se faca de ras, totusi ea dorea sa mai exerseze. Nu se putea sa

nu reuseasca intr-o buna zi sa sara peste obstacole. Trebuia sa o faca . Asa ca ii dadu pinteni armasarului si acesta o lua la galop. Fetita, putin speriata, se tinu strans de coama acestuia, insa nu stia cum sa il controleze. Trase tare de darlogi, Fulger se opri rapid, iar ea cazu in noroi, spre amuzamentul tuturor copiilor.

Mariana, zarind totul, ii intinse mana surorii sale, incruntandu-se la colegii ei. Cum puteau sa rada de Ana asa? La urma urmei si ei au cazut, majoritatea chiar si la competitii, in fata tuturor. Si ei au fost candva incepatori. Parca au uitat cat de frica le era sa sara pentru prima data peste un obstacol!

- Nu voi reusi sa calaresc niciodata! zise Ana si pleca plangand.

Mai tarziu, Mariana isi gasi sora ghemuita in boxa lui Fulger. Se aseza langa ea si o incuraja.

- Desi antrenamentul s-a incheiat, o pot scoate din boxa ei pe Victoria si vom calari impreuna prin arena. Te voi invata sa conduci calul. Ce spui?

Ana paru ingandurata, insa faptul ca Mariana era cu ea o facu sa se simta mai bine, asa ca accepta.

In curand, fetita reusi sa il controleze pe Fulger si sa tina pasul cu sora ei, in timp ce se plimbau prin arena.

- Ma simt mult mai bine cand nu ma priveste nimeni! marturisi Ana , iar Mariana zambi. Si ei ii placea sa o calareasca pe Victoria cand nimeni nu o privea.

Dupa ce Mariana descaleca , Ana mai calari putin. O vazuse de sute de ori pe sora ei sarind peste obstacole. Stia miscarile pe de rost. Depasise frica. Ce ar fi sa incerce? Nu, nu era pregatita... Insa tentatia era prea mare. Ana

stranse cu putere darlogii, ii dadu pinteni lui Fulger si porni. Obstacolul era aproape. Fetita inchise ochii. Dupa cateva secunde in care simtise ca zbura, deschise ochii. Se uita uimita inapoi. Nu ii venea sa creada: reusise sa sara peste obstacol! Asta nu era posibil, deoarece Marianei i-au trebuit luni si luni de antrenamente pentru a reusi sa sara. Ana incerca sa sara din nou. Acelasi rezultat.

- Poate ca sunt o calareata destul de buna! se gandi ea mandra.



~~~



Dupa un antrenament in care s-a facut de rusine, Ana m-a uimit atat pe mine cat si pe ceilalti cai: a reusit sa sara peste un obstacol! Asta, practic, este imposibil! Nu s-a mai intamplat asta niciodata la Clubul

Mustangii. Pana la urma fata este la fel de talentata precum sora ei, poate va ajunge Campioana Mondiala! Ar fi minunat, insa imi pare rau. Imi pare rau ca nu ma va mai calari mult timp... Eu sunt un cal pentru incepatori, iar la talentul si experienta ei... Desigur, este abia a doua lectie de calarie, insa odata ce antrenorul ii va vedea performanta sigur va calari un cal cel putin la fel de

bun ca Victoria.

Acum, toti prietenii mei vorbesc despre Ana, insa nu ca ieri. Nici ca in prima zi. Acum au o cu totul alta parere despre ea, parerea pe care eu am avut-o de cand am cunoscut-o pe Ana. Stiam ca ea le va dobandi respectul. Sunt fericit ca nu am judecat-o din prima zi!

Insa daca astazi ea s-a descurcat atat de bine , nu imi pot inchipui cum se va descurca peste cateva luni. Chiar daca asta este practic imposibil, imi place sa ma gandesc ca, poate, va participa la Campionatul National.Ar fi un vis implinit pentru fetita!



CAPITOLUL IV

A doua zi, Ana ii prezenta antrenorului ce putea sa faca. Acesta ramase mut de uimire. Mariana, care isi terminase antrenamentul, o aplauda pe sora ei. Stia ca Ana putea deveni o calareata importanta, si stia ca poate sa o faca.

Desigur, i se parea uimitoare performanta fetitei, insa avea incredere in ea.

- Fulger este un cal pentru incepatori, nu este atat de bun la sarituri, nu stiu cum ai reusit, mai ales ca nu ai calarit decat de doua ori... In orice caz, desi nu esti avansata, va trebui sa exersezi sariturile, de aceea iti trebuie un alt cal! zise antrenorul intr-un final.

Armasarul paru sa fie mai agitat . Ana se incrunta . Il stranse in brate pe Fulger si spuse:

- Eu nu vreau un alt cal! Cu ajutorul acestuia am reusit sa sar si cu acesta voi reusi de acum inainte! zise fetita cu hotarare.

Antrenorul nu putu sa zica altceva, decat sa ofteze.

Dupa doua ore de antrenament , Ana se hotari sa se mai plimbe putin cu Fulger. Desi astazi exersase mult sariturile, ea credea ca nu este indeajuns. In plus, incepuse sa ii placa atat de mult, incat mai dorea sa sara. Nu mai avea

nicio problema cu frica. Se duse in arena si incepu sa exerseze.

Ana nici nu bagase de seama ca cineva o privea. Era Elena, o fata care facea performanta. Ea nu rasese de sora Marianei, ca ceilalti avansati, ci statuse intr-un colt si o studiase cu atentie. Acum era uimita ca acea fata, care abia ajunsese la clubul de echitatie, realiza niste sarituri aproape la fel de bune ca ale ei.

Ana descaleca si il mangaie pe Fulger. In drum spre boxa armasarului, o zari pe Elena.

- Nu stiam ca este cineva aici, eu doar doream sa exersez! spuse Ana rusinata, crezand ca Elena va rade de ea, stiind ca este sportiva de performanta. O vazuse la competitii. Ea era fata care deschisese concursul de sarituri pe care il vazuse cu doua zile in urma. Parea sa fie de aceeasi varsta cu Ana, putin timida, insa nu lasa sa se vada asta. Avea o privire blanda.

- Nu vreau sa te deranjez, doar am vrut sa vad cum ai evoluat. Sa stii ca esti foarte talentata, vreau sa te felicit...! zise Elena , si ii zambi Anei.

In drum spre boxa lui Fulger, fetele incepura sa discute.

- Deci de cat timp calaresti? o intreba Ana pe noua ei prietena.

- De trei ani, insa de un an si jumatate fac performanta! raspunse Elena.

Impreuna, cele doua fete incepura sa il ingrijeasca pe Fulger. Nici nu realizara ce repede trecuse timpul. Isi dadura seama ca era foarte tarziu cand familiile lor au inceput sa le caute.

- Deci inseamna ca ne vedem maine la antrenament? intreba Ana.

- Desigur! ii zambi Elena si ii facu cu mana.

Mariana zambi.

- Se pare ca ti-ai facut o noua prietena. Chiar doream sa stiu ce fel de persoana este Elena. Nu prea sta de vorba cu copiii avansati, precum ea.

- Este de treaba! raspunse Ana. Fetita abia astepta ziua de maine. Nu numai ca va exersa sariturile, dar se va intalni cu noua ei prietena.



~~~



Sunt foarte bucuros! Ana este o fata minunata. Desi antrenorul o rugase sa incalece un alt cal, mai bun , ea a refuzat! Are incredere in mine si, nu vreau sa ma laud, dar, trebuie sa recunosc, nu am dezamagit-o! Antrenorul a fost multumit si a lasat-o sa ma mai calareasca o vreme. Este o fata foarte ambitioasa si nu pierde nicio clipa pentru a exersa, sau a ma ingriji.

Se pare ca Ana nu a dobandit numai respectul cailor, ci si a calaretilor care fac performanta! Elena, care o calareste pe Raza-de-Soare, s-a dovedit a fi o fata draguta si s-a imprietenit cu Ana! Cele doua au vorbit cat timp m-au ingrijit. Si nu au schimbat doar doua vorbe. Au discutat ore intregi si, sunt sigur, au aflat aproape totul una despre alta.

Forfota mare, deoarece poimaine este Campionatul National. Sper sa castigam o medalie si sa nu pierdem din nou in fata Clubului Campionii!



CAPITOLUL V

Dupa ce Ana isi termina antrenamentul, se aseza pe balotul de fan, stand, ca de obicei, si urmarind ceilalti copii la lectiile de echitatie. De data aceasta, insa, nu era singura: dupa ce isi termina si ea antrenamentul, Elena i

se alatura. In timp ce priveau, fetele discutara si se amuzara. Insa nu si-au neglijat caii, ingrijindu-i impreuna si discutand despre ei.

- Vai, imi pare tare rau, insa trebuie sa mai exersez pentru Campionatul National! se scuza Elena si ii facu cu mana prietenei sale.

Dupa ce Ana o urmari pe Elena antrenandu-se , hotari sa il scoata pe Fulger la o plimbare. Il scoase pe camp, ingandurata. Nici nu observa ca Fulger luase in gura o lacramioara, fiind primavara. Ana ii dadu pinteni armasarului, iar atunci observa ce avea acesta in gura: lacramioare, plante otravitoare atat pentru cai cat si pentru alte fiinte. Stiind asta, fetita descaleca rapid si ii smulse florile din gura.

- O , Doamne, Fulger, sper sa nu fi inghitit niste lacramioare! zise, panicata , Ana. Porni in galop si se indrepta spre Clubul Mustangii.

Antrenorul chema rapid un veterinar , pentru a examina calul. Dupa un consult, veterinarul anunta ca nu era nimic grav si ca Fulger nu inghitise nicio lacramioara. Ana ofta usurata si isi promise sa fie mai atenta de acum incolo.

Ana se aseza pe balotul de fan si o urmari pe Elena , sarind peste obstacole. Cata gratie, cata precizie... Dintr-o data , insa, Raza-de-Soare zari un soricel in arena. Speriata, iapa o arunca din spinare pe prietena Anei. Ana alerga repede in ajutorul Elenei.

- Esti bine? o intreba ea, ajutand-o sa se scuture de mizerie.

- Auuu! scanci Elena. Nu chiar, am cazut pe piciorul stang si nu prea pot sa calc pe el.

Antrenorul veni si el in goana.

- Ti-am anuntat parintii, zise el mohorat. Te vei face bine, insa ma tem ca nu vom putea participa la Campionatul National. Tu erai ultima speranta , deoarece ceilalti copii pregatiti pentru sariturile peste obstacole nu pot veni: Aurora este plecata la bunici, Dana are un proiect important la scoala , deci ramane peste program si nu poate veni la club, Daria are piciorul scrantit si ea...

- Dar Mariana? E o buna calareata! insista Elena.

- Mariana are pojar! a raspuns Ana , dezamagita.

Dintr-o data , Anei ii veni in minte un gand : ce ar fi sa participe ea? Asta doar in vise! Abia invatase sa sara - practic, abia invatase sa calareasca

- si nu era atat de experimentata! Nu participase nici macar la un concurs local dar, sa fim seriosi, acesta era, totusi, Campionatul National. Doar calaretii de performanta puteau ajunge acolo. Cei care calareau de ani buni. Totusi... ce ar fi sa incerce? Chiar daca toata lumea ar fi ras, inclusiv antrenorul, nu conta.

Trebuia doar sa isi incerce norocul. Isi facu curaj si zise, timida, cu o voce joasa, ca pentru sine:

- As putea participa eu la campionat... daca nu este nicio problema.

Antrenorul se uita la ea , incruntandu-se , de parca i-ar fi spus ca unicornii exista. Insa pe fata incepu sa ii apara un zambet, gandindu-se mai bine la ceea ce fata a spus.

- Desi mi se pare ciudat, totusi , tu esti ultima noastra sansa. Ne facem de ras mai mult daca nu ne prezentam, nu-i asa? Hai sa incercam!

Anei nu-i venea sa creada! Visul ei se implinea! Incepu sa topaie in sus si in jos si sa chiuie de fericire.

- Multumesc, multumesc! ii zise ea antrenorului cu mult entuziasm. Sper sa nu va deamagesc.

Elena isi felicita prietena, fiind si ea bucuroasa pentru Ana.

- Insa va trebui sa o calaresti pe Victoria, cel mai bun cal pentru sarituri! o anunta antrenorul.

Ana se intrista, privindu-l pe Fulger.

- Nu pot, domnule antrenor. Fulger este singurul pe care il pot calari si pe care vreau sa il calaresc. De ce nu ii dati o sansa ? S-ar putea sa va uimeasca!

Insa antrenorul avea alta parere. " Mai mult ma uimeste faptul ca am fost de acord sa ma bazez pe o calareata incepatoare pentru Campionatul National!" gandi el, in timp ce se indeparta, oftand.



~~~



Ana m-a salvat! Puteam sa mor mancand o lacramioara - nici nu stiam ca este otravitoare! - deoarece noi, caii, nu putem vomita! Nu imi vine sa cred ce am auzit vorbindu-se ! Eram la pascut, si am

auzit-o pe Ana , vorbind cu antrenorul. Ii propusese sa paticipe ea la Campionatul National. In acea clipa parea a fi clar ce sa va intampla: ea va calari un alt cal, va reusi sa castige un loc pe podium, se va obisnui sa calareasca alt cal si nu ma va mai calari. Insa nu imi vine sa cred ca am putut gandi asta! Ana e o fata deosebita si a refuzat sa o calareasca pe Victoria, cea mai buna la sarituri , in favoarea mea! Sunt atat de fericit...! Voi concura la Campionatul National! Imi dau seama acum ca va fi mai greu decat mi-am imaginat: nu trebuie sa o dezamagesc pe Ana, care este foarte talentata, nu trebuie sa ma fac de ras in fata celorlalti cai care ma vor tachina daca voi esua si, mai precis de toate, trebuie sa nu ne lasam invinsi in fata Clubului Campionii!

Chiar in acest moment, caii susotesc ceva: poate este despre vestea ca eu voi concura la campionat. Oare sunt gelosi? Cred ca voi esua? Dar... oare ma vorbesc de rau?



CAPITOLUL VI

Era ziua Campionatului National. La Clubul Mustangii, era forfota mare.

Copiii de la Clubul Campionii ajunsesera deja si radeau de cele auzite: ca o incepatoare va reprezenta Clubul Mustangii.

- Nu au nicio sansa, sigur vom castiga! radeau ei.

Ana ii auzi si se intrista. Oare chiar va reusi? Sau va ajunge pe ultimul loc? Totul depindea acum de ea! "Oof, in ce m-am bagat!" gandi ea. Nu dorea sa dezamageasca pe nimeni. Arunca o privire. Elena era acolo, pe balotul de fan. Ii zambea. Dar pe Ana nu o prea ajuta. Ceilalti copii, in special cei de la Clubul Campionii, radeau de ea. Ana il mangaie pe Fulger si ii sopti la ureche: " Ii vom invata noi minte! Putem sa o facem , Fulger!" . Armasarul o privi in ochi , ca si cum ar fi spus : " Sper sa ai dreptate!" .

Campionatul incepu. Ana isi aranja costumul, isi puse toca si astepta sa ii vina randul. Avea atat de mari emotii incat nu le mai putea stapani. Agitata, se duse la Elena, iar aceasta o incuraja.

- Totul va fi bine. Esti o calareata uimitoare si, nu uita, faci asta din placere, da?

Ana se mai linisti. Se aseza langa Elena, mangaindu-l pe Fulger. Se uita absenta la ceilalti calareti. Nu ii venea sa creada ca ajunsese aici...

Veni randul Anei. Aceasta, nesigura, se urca pe cal si ii arunca o privire Elenei. Prietena ei ii ura bafta. Ana incaleca si se uita drept la obstacole.

Erau mai mari decat isi inchipuise! Nu sarise niciodata peste un obstacol asa mare. Ana inghiti in sec si ii observa pe ceilalti copii susotind si chicotind.

Fetita, cu mainile transpirate , se redresa , isi facu curaj si porni la galop. Zbura alaturi de Fulger peste toate obstacolele, spre uimirea Elenei si a antrenorului, care isi facuse griji intreaga zi, si spre dezamagirea celorlalti participanti. Ana zambi cand termina cursa si privi fetele celor din public.

Chiar reusise! Fetita isi trecu mana prin coama lui Fulger si ii sopti: " Bravo, baiete! Ai dat tot ce ai avut mai bun!" .

Ana iesi din arena si se duse langa Elena.

- Ai fost incredibila! o felicita prietena ei.

Ana ii zambi.

- Si Fulger a fost incredibil! sopti ea, mangaindu-l pe armasar.

Antrenorul se apropie de Ana, ii oferi un mar calului si spuse:

- Nu imi vine sa cred, Ana! Tu si Fulger ati fost incredibili! Imi pare rau ca nu am avut incredere in voi de la bun inceput... Stii ceva? Tu si Fulger sunteti o echipa minunata, asa ca, daca vrei, nu vei mai calari alt cal, decat la nevoie!

Ana zambi , fericita. Insa imediat reveni in arena, pentru decernarea premiilor. Fetita nu mai fusese atat de emotionata niciodata.

- Locul intai se acorda Corinei, de la Clubul Naluca! Iar locul doi, Anei , calareata de la Clubul Mustangii!

Ana nu auzi restul cuvintelor. Nu ii venea sa creada! Era un vis? Chiar a castigat? Se uita in public si il vazu pe antrenor in culmea fericirii si o zari pe Elena zambind, entuziasmata. Chiar a reusit! Era pe podium! Ana ridica

trofeul in aer , cu un zambet. Pentru ea, totul era ca o iluzie. Insa, totusi, fazu fetele incruntate ale celor de la Clubul Campionii, si apoi o vazu pe Corina, castigatoarea premiului intai, apropiindu-se:

- Felicitari! Am auzit ca nu calaresti de foarte mult timp, si nu ai fost la niciun concurs local pana acum. Te felicit, meriti sa fi campioana!

Ana era in al noualea cer! In public se afla pana si Mariana! Venise sa o vada, chiar daca era bolnava! Mama si tatal ei o aclamau , de asemenea.

Cand iesi din arena, Ana avea lacrimi in ochi de fericire! Reusise cu adevarat! Seara, tarziu, Ana scrisese in jurnal:

Nu imi vine sa cred! Visul meu s-a implinit! Am castigat Campionatul National!

Eu si Fulger ne-am clasat pe locul doi! Noi, incepatori in echitatie! Este aproape ireal! Ma bucur ca nu mi-am dezamagit prietenii si familia, iar acum antrenorul stie ca se poate baza pe mine si Fulger! Am avut o zi minunata! Cea mai frumoasa din viata mea!



~~~



Sunt atat de fericit incat as dori sa ies din boxa si sa zburd in libertate pe pasune!

Am castigat Campionatul National! Nu am dezamagit pe nimeni si, nu vreau sa ma laud dar, toata lumea vorbeste despre victoria noastra si ne felicita, pe

mine si pe Ana. Cred ca si visul ei s-a implinit!

I-am invins pe cei de la Clubul Campionii si le-am demonstrat ca , desi incepatori, ne putem trai visul!

Prietenii mei ma lauda, si spun ca nu mai sunt un cal pentru incepatori.

Si cred ca au dreptate, deoarece antrenorul a spus ca de acum Ana ma va calari mereu! Iupiii!

Sunt cel mai fericit cal din lume! Sunt sigur ca voi mai participa cu Ana la concursuri. Insa pana la Campionatele Mondiale, vom participa la concursuri regionale... Insa ma bucur si pentru asta. Este un mare lucru, pentru un armasar ce a fost , chiar ieri, un cal pentru incepatori.



CAPITOLUL VII

A doua zi, la Clubul Mustangii, toata lumea vorbea despre victoria Anei si se mira de faptul ca ea, o incepatoare, reusise o asemenea performanta, pe care chiar si unii calareti avansati de la club nu ar fi reusit-o.

Piciorul Elenei era mult mai bine, iar aceasta putea calca cu el, insa doctorul nu ii recomandase sa calareasca inca, asa ca prietena Anei o urmari pe aceasta la antrenament. Ana se descurca minunat, iar antrenorul ii propusese sa participe si la concursul regional, chiar daca, poate, atunci macar un calaret de performanta ar fi putut participa.

- Daca doresti, poti sa te inscrii si tu la antrenament de performanta.

Chiar daca nu, as dori sa participi la acest concurs... Esti o calareata minunata, si cred ca vei reusi sa castigi...

Ana acceptase sa participe la concurs, astfel antrenandu-se mai mult.

Partea cu performanta... la inceput nu era sigura - considera ca doreste sa calareasca doar din placere - dar intelegand ca are talent si ar putea deveni astfel o calareata de succes, accepta.

De cand a castigat Campionatul National, toti copiii de la club doreau sa se imprieteneasca cu ea, pana si cei ce , in prima zi , rasesera de ea. Parca era alta fata , acum! " De ce sa le fiu prietena ? Ei ma apreciaza acum doar pentru ceea ce am realizat, nu pentru cine sunt! Tot ce vor ei este sa se dea mari ca sunt prietenii mei!" gandi Ana cand ii vazu. Toti se purtau altfel cu ea. Asta i se parea ciudat, dar totusi, intr-un fel placut, stiind ca nimeni nu

va mai rade de ea...

Fulger parea si el mai relaxat , ca si cum si el a fost tachinat de restul cailor ca fiind "calul pentru incepatori".

Dupa terminarea antrenamentului, Ana merse sa discute cu Elena, apoi, cand prietena ei pleca, fetita incaleca pe Fulger, pornind la o plimbare. Cand sa plece, vede o fetita scunda, ce o privea timida , cu ochii ei albastrii.

- Buna! Esti noua la club, nu-i asa? intreba Ana, zambindu-i incurajator.

I se parea ca o mai vazuse pe fetita , dar unde? A, da , ieri, la campionat, era acolo, in public, cu parintii ei, vorbind cu antrenorul. Probabil se inscrisese la cursurile de echitatie...

- Da! raspunse fata cu jumatate de gura. Te-am vazut ieri, la Campionatul National, ai fost uimitoare!

Ana rosi.

- Multumesc! zise ea fericita. Doream sa merg la o plimbare pe Fulger, insa o pot amana. Vrei sa iti prezint clubul?

Fata aproba.

- Apropo, ma numesc Ana.

- Eu ma numesc Sofia, incantata de cunostinta!

Ana ii prezenta Sofiei clubul, ii arata caii si ii povesti putin despre ei si apoi cele doua fetite se asezara si povestira. Intr-un tarziu, mama Anei o chema, iar aceasta isi lua ramas bun de la Sofia.

- Ne vedem maine, la antrenament! ii spuse Ana, zambindu-i. Sofia ii facu cu mana , si se indeparta, luandu-si mama de mana.



~~~



Toti prietenii mei m-au felicitat pentru victoria de la Campionatul National. Ma simt minunat!

Lectia de echitatie cu Ana a fost grozava, cred ca cea mai buna de pana acum. Antrenorul a sfatuit-o pe Ana sa faca performanta, iar ea a acceptat, asa ca astazi am exersat mult, mai ales ca in curand va fi un concurs regional.

Astazi, o noua fetita a aparut la club. Numele ei este Sofia si este foarte timida , visatoare si tacuta. Imi aminteste de Ana, in prima ei zi... Si Sofia pare o fata draguta, ingrijindu-ma , alaturi de Ana. Nu am vazut-o inca la vreun antrenament, insa sper sa am ocazia maine. Cine stie, poate ma va uimi, ca si Ana. Insa asta ramane de vazut...



CAPITOLUL VIII

Cand Ana ii povesti Elenei despre noua fata de la club, Sofia, prietena ei nu paru prea incantata.

- Deci Sofia s-a inscris si la echitatie...? zise Elena, incet.

- O cunosti? Pare o fata de treaba! marturisi Ana.

- Este colega de clasa cu mine. Nu o cunosc prea bine, insa stiu ca e foarte retrasa. O intereseaza numai sportul. Ii place sa joace fotbal, baschet, tenis... Nu cred ca e buna la echitatie. In plus, nu are nicio pasiune pentru cai!

- Deci voi doua nu va prea intelegeti? se mira Ana.

- Nu o cunosc. Nu stiu daca este draguta, insa stiu ca nu ii place neaparat sa calareasca. Vrea sa incerce echitatia doar pentru ca este un sport...

- Nu ai de unde sa stii! Poate ii plac caii. Acorda-i o sansa! Poate ne vom imprieteni cu ea!

Elena ofta si se duse sa o pregateasca pe Raza-de-Soare pentru lectia de echitatie. Chiar atunci, Sofia isi facu aparitia, cu Denis, un armasar calm si linistit. Elena se intoarse cu spatele si nu o baga in seama. In acest timp, Raza-de-Soare scapa si porni la galop prin arena. Sofia se duse repede dupa iapa si o prinse.

- Multumesc! spuse Elena, zambind. " Poate ca nu este o fata rea... Se pare ca ii plac caii, intr-un fel. Eu nu as fi reusit sa o prind atat de usor pe Raza-de-Soare."

Dupa antrenament, Ana si Elena se asezara pe balotul de fan, discutand. Sofia, care se descurcase destul de bine la lectia de echitatie, se indeparta timida, vazandu-le pe cele doua prietene. Insa Elena ii spuse:

- Daca doresti, poti veni langa noi...

- Imediat ce il ingrijesc pe Denis! le striga, entuziasmata, Sofia. "In sfarsit am si eu doua prietene bune...!"

Ana si Elena se indreptara spre fata si o ajutara sa isi curete calul.

- Va multumesc foarte mult! le zise, cand terminara, Sofia.

Apoi, cele trei fete incepura sa discute si aflara multe lucruri una despre alta. Elena incepuse sa o aprecieze pe noua fata de la club.

Inspre seara, cand veni vremea plecarii, fetele isi luara ramas bun si se indreptara, vesele spre casa. Abia asteptau urmatoarea zi, pentru a se distra impreuna, din nou.



~~~



Sofia pare a fi o fata buna. S-a imprietenit cu Ana si chiar si cu Elena, care nu avea la inceput o parere prea buna despre ea. Sofia a ajutat-o sa o prinda pe Raza-de-Soare, atunci cand aceasta a scapat, si de atunci Elena si Sofia sunt bune prietene.

Noua fata este destul de buna la echitatie. Nu va putea participa prea curand la concursuri, poate anul viitor, insa imi place de ea. Prietenii mei nu stiu ce sa creada inca. Nu vor sa o judece gresit, cum s-a intamplat cu Ana.

Doresc sa astepte cateva zile, pentru a o observa indeaproape. Cred ca asta voi face si eu, insa pana acum parerea mea despre Sofia este destul de buna.



CAPITOLUL IX

A doua zi , fetele se intalnira din nou si discutara. Dupa aceea, fiecare intra in arena pentru lectia de echitatie. Ana trebuia sa mai exerseze putin, pentru concursul regional care era in ziua urmatoare. Se pregati sa sara peste un obstacol destul de inalt. Fulger, insa , lovi cu piciorul in obstacol si se opri brusc din galop. Cand Ana descaleca pentru a se uita cu atentie la piciorul armasarului, observa ca acesta se ranise grav. Antrenorul chema imediat veterinarul.

- Credeti ca este grav? intreba Ana ingrijorata, cand veterinarul il examina pe Fulger.

- Ma tem ca nu il vei putea calari saptamana aceasta ! raspunse veterinarul. Nu este nimic grav, insa s-ar putea sa fie daca il vei calari...

Ana se uita dezamagita la antrenor.

- Deci nu voi putea participa la concursul regional!

- Sigur ca poti, insa o vei calari pe Victoria. Sora ta este inca bolnava, deci tu ii vei lua locul.

- Alt cal?! Nu pot... ! se sperie Ana.

- Trebuie , Ana. Ne bazam pe tine!O aduc imediat pe Victoria si ne vom antrena! zise antrenorul si pleca dupa iapa.

Ana se intoarse trista la prietenele ei si le povesti ce se intampla.

- Poti sa o faci. Vrei sa devii o calareata, nu? intreba Sofia.

Ana incuviinta usor din cap.

- Ei bine, atunci cand vei deveni o calareata de succes, va trebui sa calaresti alti cai decat Fulger! continua Sofia.

- Sofia are dreptate! zise si Elena. Gandeste-te la asta ca la un antrenament pentru a-ti implini visul!

Ana nu se gandise la asta pana acum. Si, pana la urma, ce putea merge rau? Mariana, sora ei, o calarise pe Victoria si castigase multe concursuri alaturi de ea.Totul va fi bine... Tocmai atunci, antrenorul aparu, alaturi de Victoria. Era mai mare decat isi imaginase fetita! Era si mai agitata decat Fulger.

Ana incaleca, putin speriata. Victoria porni la trap. Trapul ei era mult mai agitat decat cel al armasarului, cu care fetita era obisnuita, in asa fel incat aceasta abia isi mentinu echilibrul in sa. Cum va fi oare la galop? Dar cum va reusi sa sara peste obstacole? Ana incerca sa se calmeze si exersa sariturile. Daramase deja cateva obstacole. Nu se descurcase prea bine. La sfarsitul lectiei, il intreba pe antrenor:

- Nu este un cal mai mic si mai linistit decat Victoria la club? Pentru ca...

Nu apuca sa termine ce avea de spus ca antrenorul ii arunca o privire ingrijorata, in semn ca nu. Ana ofta. " Sper sa ma descurc mai bine maine..." gandi ea, speriata.

Prietenele ei o incurajara si ii spusera:

- Poate totul se datoreaza faptului ca te gandesti la Fulger, intelegi? Incerci sa o compari pe Victoria cu el, sa ii gasesti defectele si nu te mai concentrezi pe saritura. Si nu e numai asta, ci si faptul ca nu vezi calitatile iepei... Tu esti atenta doar la defecte si cat de dor iti este de Fulger. Ingrijeste-o pe Victoria, imprieteniti-va! Asta nu inseamna sa il neglijezi pe armasar, ci doar sa formezi o prietenie cu Victoria. E calul surorii tale, de ce nu o iubesti?

Ana realiza ca prietenele ei aveau dreptate. O mangaie pe Victoria, o perie si ii oferi un cub de zahar. Iapa necheza, in semn de multumire. Fetitei i se paru ca Victoria nu mai era asa de agitata, ca la inceput. " Poate mi-a simtit frica..." gandi Ana.

Fetita incaleca din nou si porni cu iapa la galop. Era mult mai bine... Desigur, cu Fulger era diferit, era mai usor si mai placut. Insa se descurca mai bine ca inainte , calarind-o pe Victoria. Totusi, teama Anei ca isi va dezamagi prietenii si antrenorul la concursul de maine nu ii trecuse.



~~~



Auu! Astazi m-am lovit destul de rau la picior. Si asta inca nu e tot. Mai rau, nu voi mai putea participa cu Ana la concursul de maine. Stiam ca ea o va calari pe Victoria candva. Dar nu sunt invidios. Pur si simplu imi este teama ca fetei sa nu ii placa mai mult de iapa si sa ma uite... Sa nu mai vrea sa ma calareasca! Nici nu imi pot imagina! Sper sa ma insel, la urma urmei nu asa o stiu eu pe Ana , iar ea si Victoria nu s-au inteles prea bine la inceput. Apoi, insa, fetita a ingrijit-o si s-a imprietenit cu ea. Ma bucur, deoarece poate castiga maine concursul. Insa sper sa fie singurul concurs pe care il va castiga cu alt cal. Si sper ca rana sa imi treaca repede. Foarte repede!



CAPITOLUL X

Era ziua concursului. Al doilea concurs la care participa Ana! Acum insa, avea mult mai multe emotii decat la Campionatul National. Si avea si de ce: toata lumea se baza pe ea, crezand-o in stare de orice dupa performanta de

la campionat, apoi mai era si faptul ca o va calari pe Victoria, un cal pe care fetita nu il cunostea prea bine si, sa nu uitam, era , totusi, abia al doilea concurs! Nu era inca obisnuita ... Sigur, circuitul era mai usor, insa nu si grijile fetitei. Spera doar sa nu dezamageasca pe nimeni.

Spre usurarea Anei, prietenele ei, Elena si Sofia, alaturi de parintii si sora ei, erau acolo, zambindu-i si incurajand-o. Fetita se aseza , alaturi de prietenele sale, pe balotul de fan. O tinea strans pe Victoria de frau.

- Sigur vei reusi! Ai fost uimitoare la Campionatul National, ce este pentru tine un concurs regional? o incuraja Elena.

Ana se gandi. Era o provocare. Prea multe griji puse pe umerii ei.

Insa fetita nu ii spusese asta prietenei sale, care incerca sa o incurajeze, ci ii zambi. Era randul ei, trebuia sa nu isi mai faca griji si sa dea tot ce avea mai bun. Spera sa poata sa o faca. Toata lumea avea asteptari mari de la ea.

Ana incaleca. Incerca sa nu para prea emotionata. Ofta. " Putem sa o facem. Ma bazez pe tine, da?" ii sopti ea Victoriei. Iapa necheza usor, in semn de aprobare, asa ca Ana ii dadu pinteni si pornira la galop. Dupa o cursa perfecta, fetita rasufla usurata, descaleca si o mangaie pe iapa. " Te-ai descurcat bine, fetit-o!" ii zise Ana .

Prietenele ei o felicitara, la fel si familia.

- Ei, a fost atat de rau? o intreba Sofia, zambind.

- Nu chiar! recunoscu Ana. Insa ar fi fost mai bine cu Fulger...

Nu dupa mult timp, se aflara rezultatele. Si, spre bucuria Clubului Mustangii, Ana era pe podium! Pe locul intai! Fetita merse si isi lua premiul, fericita. Nu dezamagise pe nimeni si reusise. Chiar si fara Fulger! Chiar si cu atatea emotii!

Dupa terminarea evenimentului, fetita merse sa vada cum se mai simte Fulger. Armasarul se bucura vazand-o. Rana nu mai sangera, insa calul nu putea inca sa calce cu acel picior. Ana il mangaie si il dezmierda.

- Abia astept sa te faci bine, Fulger! In curand o sa participam impreuna la concursuri. Ghici ce? Am castigat concursul regional. Mi-as fi dorit sa fi participat si tu...

Calul necheza , in semn de fericire, iar Ana chicoti. Il iubea mult pe Fulger si iubea sa il calareasca. Spera sa poata face acest lucru cat mai curand.



~~~



Ana a castigat concursul! Sunt foarte bucuros! Si nu numai din cauza victoriei prietenei mele, ci si de faptul ca nu m-a uitat: dupa terminarea evenimentului a venit la mine, m-a ingrijit si mi-a vorbit... Ea doreste sa ma calareasca in curand , iar eu sper sa pot participa din nou la concursuri. Si sper ca totul sa revina la normal. Rana mi-a mai trecut, insa inca ma doare prea tare pentru a calca cu acel picior. Oof, sper sa ma fac bine cat mai curand!



CAPITOLUL XI

Trecusera doua saptamani de cand Fulger se ranise, iar antrenorul considera ca Ana putea deja sa il calareasca. Pregati armasarul pentru lectia de echitatie, in timp ce fetita isi fixa toca si linistea calul.

Ana incaleca si porni la trap. Ce bine se simtea! In aceste doua saptamani o calarise pe Victoria si, desi nu fusese chiar atat de rau, fetitei ii lipsea Fulger. In sfarsit putea sa il calareasca! Trapul armasarului era mai agitat decat de obicei. "Esti bine, baiete?" il intreba Ana in soapta. Fetita il opri brusc pe cal si descaleca. Ceva nu era in regula, era sigura . Examina cu atentie piciorul ranit. Fulger nu putea calca pe acesta! Se umflase destul de tare si rana nu se vindecase prea mult. Ana se duse imediat la antrenor, pentru a-i spune ceea ce vazuse. Acesta se incrunta si merse sa vada si el rana.

- Ai avut dreptate! Fulger nu s-a vindecat inca...! zise antrenorul dupa ce examina rana armasaruui. Cred ca trebuie sa chemam veterinarul din nou...

Ana se ingrijora. In timp ce antrenorul il suna pe veterinar, fetita se indrepta spre calul ei drag si il mangaie. " E totul bine Fulger? Oof, sper sa te vindeci curand!" ii sopti cu blandete fata. Ii oferi un mar si se aseza pe balotul de fan, langa armasar, care era acum in boxa lui.

Nu dupa mult timp, sosi si veterinarul. Dupa ce se uita cu atentie la rana lui Fulger, spuse, dezamagit:

- Ma tem ca rana s-a agravat. Va trebui sa se recupereze mai mult timp. Nu se stie daca mai poate fi calarit...

Nu putu sa termine ce avea de spus, ca Ana izbucni in lacrimi. Cum sa nu il mai poata calari pe Fulger? Acceptase sa faca antrenamentele cu Victoria, dar nu pentru totdeauna! Daca stia ca se poate intampla una ca asta, mai bine mai astepta un an ca sa se vindece armasarul, insa sa stie ca il mai poate calari. Veterinarul o consola pe fata si ii spuse:

- Totul va fi bine, da? Il vei ingriji si se va vindeca!

Ana nu era sigura. Asta ii spusese si inainte... In plus, mama ei o anuntase in aceasta dimineata ca vor pleca sa o viziteze pe bunica, o saptamana, Mariana vindecandu-se si putand sa vina si ea. Oare Fulger se va face bine cat va fi plecata? Sau il va gasi tot asa? Intr-un fel, Ana se bucura de vizita. Bunica avea o iapa maro, foarte blanda, pe care Mariana o calarea de fiecare data cand mergeau acolo, la sat. Insa Ana era prea ingrijorata ca sa se gandeasca la iapa bunicii.

Dupa plecarea veterinarului, fetita se aseza langa Fulger si il privi. Armasarul necheza. Fata il alinta si il mangaie. Nu dupa mult timp, Elena si Sofia se asezara langa Ana, terminandu-si antrenamentul.

- Am auzit ce s-a intamplat... E totul in regula? intreba Elena, in timp ce isi trecea mana prin coama lui Fulger.

- Sper sa fie! ofta Ana.

Cele trei prietene tacura si incepura sa il perie pe Fulger. Oare Ana il va mai putea calari?

Spre seara, parintii fetelor sosira , pentru a le lua de la orele de echitatie. Ana trebuia sa se pregateasca de vizita la bunica. Fetita isi lua ramas bun de la prietenele sale si de la Fulger si se indrepta spre casa.

- Sa aveti grija de Fulger! le spuse ea Elenei si Sofiei.



~~~



Rana mi s-a agravat! Mai rau, veterinarul a spus ca e probabil sa nu mai pot fi calarit! Nu poate fi posibil! Cand totul era perfect, cand am reusit sa castig Campionatul National alaturi de Ana si sa nu mai fiu un cal pentru incepatori, s-a terminat! Cel putin asa se presupune... Sper sa nu fie adevarat! Nu pot sa traiesc doar in boxa. Vreau sa fiu calarit de Ana. Poate ea ma va uita cu timpul, daca nu ma mai calareste.Poate ca o alege pe Victoria, chiar daca o sa ma fac bine...

In plus, nu o voi vedea toata saptamana, deoarece maine va pleca la bunica ei. Sper sa ma fac bine pana atunci...

Care este vestea buna ? Ca Ana m-a calarit, pentru cinci minute!



CAPITOLUL XII

Ana, alaturi de parintii si sora ei, au ajuns la casa bunicii. Era o casuta mica, veche si destul de darapanata, insa bunicii ii placea destul de mult aici si nu dorea sa se mute. Aici copilarise.

Bunica ii indruma spre camerele lor. Ana trebuia sa imparta o camera destul de mica cu Mariana, insa pe ea nu o deranja. Desi cele doua fete aveau multe lucruri, puteau imparti o singura camera. "Oricum, vom sta mai mult afara..." gandi Ana, in timp ce isi tranti bagajul pe micutul pat de pe partea sa de camera. Lua o jacheta, deoarece se facuse destul de frig si iesi afara din casa, pentru a vedea animalele. Bunica avea multe animale: porci, gaini, rate, capre , oi si un cal. Fetitelor le placea mult sa se joace cu ele.

Ana se indrepta spre Ducesa, iapa bunicii. Cand Mariana era micuta, o calarea mereu, insa acuma iapa era prea batrana. Era tot la fel de blanda si de iubitoare, insa statea mai mult in boxa ei. Ana o mangaie si statu o vreme langa ea, gandindu-se la Fulger. Oare ce facea? O astepta sa se intoarca? Ce saptamana lunga urma sa fie...! Ana nici nu observa ca Mariana era in spatele ei, zambind.

- Ce mai face Ducesa? intreba aceasta, privind iapa cu dragoste.

- Din cate am vazut, mananca la fel de mult! rase Ana, mai uitand de calul de la Clubul Mustangii.

Cele doua surori mersera in casa pentru cina, iar apoi Ana mai iesi in curte, ca sa se joace cu animalele. Dintr-o data , la poarta aparu o femeie. Era o vecina. Venise sa o viziteze pe bunica , cele doua fiind bune prietene. Ana ii zambi si ii deschise usa. Bunica iesi in intampinarea ei. Se asezara la masa si incepura sa discute. Fetita statea si ea pe un scaun. O auzi pe bunica ei vorbind cu vecina. Cea din urma primise un cal, care era foarte agitat . Lovea mereu cu copitele in boxa si musca pe oricine se apropia. Vecina o invita pe bunica Anei sa vada calul, iar fetita dori sa le insoteasca.

Ajunsera la boxa calului. Era un armasar de vreo doi ani, alb ca un fulg de nea , de unde isi dobandise si numele. " Imi place numele lui : Fulg-de-Nea! " se gandi Ana. Bunica se uita cu atentie la calul care devenise din ce in ce mai agitat. Fetita dori sa il atinga , insa cele doua femei o prinsera imediat de mana si o avertizara. Apoi, bunica si vecina intrara in casa, pentru a mai discuta putin. Ana ramase langa boxa armasarului. Lua marul pe care bunica i l-a oferit mai devreme, si il intinse calului. Fulg-de-Nea se apropie de mana fetitei si lua usor marul. " Nu esti un cal chiar atat de rau, nu-i asa?" il intreba Ana in soapta, cu o voce blanda. Fulg-de-Nea necheza si o privi cu atentie. Nu mai era atat de stresat. Fetita zambi si intinse mana , pentru a-l mangaia. Armasarul inchise ochii si ofta . Atunci, fetita realiza ca acel cal nu a mai fost mangaiat pana atunci. " Probabil omul care i-a oferit vecinei calul nu il trata prea bine..." gandi Ana.

Bunica iesi din casa si o observa pe fata cu mana pe cal.

- Parca ti-am spus sa nu faci asta, Ana! Este un cal naravas! spuse bunica, speriata.

- Nu este! Are nevoie de dragoste, vezi? o intreba fetita calma.

Batrana se apropie de boxa armasarului si il privi. Un zambet incepu sa se zareasca pe fata ei.

- Imi aminteste de Ducesa. Nici ea nu era la fel de blanda ca si acum , atunci cand am cumparat-o! zise bunica, incepand sa ii povesteasca Anei despre viata iepei .

Fetita asculta fascinata despre cum Ducesa era in grija unui om rau, care o batea mereu si o tinea intr-o boxa foarte mica, in care abia se putea misca. Bunica isi dorea un cal si omul acela i-a oferit-o pe Ducesa, spunand ca oricum nu are nevoie de ea. Si, cu dragoste si ingrijire, iapa a ajuns sa fie atat de calma .

"Poate asa a fost si stapanul lui Fulg-de-Nea..." gandi Ana.

Fetita si bunica se indreptara apoi spre casa, fiind ora de culcare.



~~~



Ana a plecat astazi la bunica sa. Imi lipseste mult! Nu prea am multe de facut in boxa mea... Aproape toti prietenii mei sunt ocupati cu lectiile de calarie ale copiilor si nu am cu cine sa vorbesc! Mai ales ca acum se apropie un alt concurs regional si cu totii se pregatesc . Macar pot urmari copiii care se antreneaza!

Inca nu pot calca pe picior si stau toata ziua in boxa. Ma bucur insa ca, in locul Anei, Elena si Sofia ma viziteaza si ma ingrijesc cat pot ele de bine. Recunosc, sunt niste fete dragute, insa imi lipseste mult Ana. Nimeni nu o poate inlocui si abia astept sa se intoarca!



CAPITOLUL XIII

Era dimineata. Ana si Mariana isi luau micul dejun in timp ce povesteau despre Fulg-de-Nea. Fetitele doreau sa il viziteze astazi. Doreau sa ii spuna vecinei despre descoperirea Anei: ca armasarul are nevoie doar de afectiune si va deveni un cal foarte bland. Isi mancara in graba placintelele facute de bunica si dorira sa mearga la vecina. Insa bunica le opri.

- Stati putin, fetelor! Vreti sa ma ajutati putin? Am multa treaba! Trebuie sa merg pana in gradina, sa am grija de legume, puteti, va rog frumos, sa hraniti animalele?

Desi cele doua surori se grabeau sa mearga la Fulg-de-Nea, nu avura cum sa o refuze pe bunica. Stiau cat de multa treaba avea si cat de greu ii era, la aceasta varsta. Dupa ce batrana le spuse unde se afla mancarea pentru animale si cat sa le hraneasca, se indrepta spre gradina ei de legume.

Mariana si Ana nu intelesesera prea bine ceea ce spusese bunica insa nu isi facura probleme. "Totul va fi bine! Ce ar putea merge rau?" se intrebara ele. Se dusera in hambar , de unde trebuiau sa ia hrana pentru animale. Ana trebuia sa hraneasca gainile, in timp ce sora ei urma sa hraneasca porcii. Mariana parea sa se descurce destul de bine. Era obisnuita, deoarece de cand era mica o ajuta pe bunica prin gospodarie. Ana, in schimb, preferase pana acum sa se joace cu

animalele. Intra in cotetul gainilor. Toate gainile se speriara si iesira in graba din cotet. Fetita incerca sa le prinda, insa cazu in noroi. Mariana, auzind zgomotul, veni in graba si isi ajuta sora sa se ridice. Ana dori sa mearga sa se curete de noroi, insa Mariana o opri:

- Ai timp sa te cureti dupa ce prindem gainile! Nu trebuie sa scape!

Ana ofta si incepu sa fuga dupa gaini. Era bine ca nu mersese sa isi schimbe hainele , deoarece in goana ei se impiedica si cazu de mai multe ori, murdarindu-se . Mariana prinsese vreo trei gaini. Ana, insa, nu se descurca prea bine. Intr-un final, cele doua fete reusira sa prinda toate pasarile, dupa care intrara in casa, pentru a se schimba de hainele pline de pene si noroi. Apoi mersera sa termine de hranit restul animalelor. "Cred ca bunica o sa fie destul de suparata!" gandi Ana. Acum, insa, tot ce dorea era sa mearga la Fulg-de-Nea.

Cele doua fete mersera in vizita la vecina, povestindu-i despre armasarul agitat. La inceput, femeia nu le crezu, spunand ca si in aceasta dimineata, cand ea se dusese la cal pentru a-l hrani, acesta lovise cu picioarele in usa . Insa Ana si Mariana o convinsera intr-un final sa mearga sa vada cu ochii ei.

Ana lua un morcov si i-l intinse lui Fulg-de-Nea. Armasarul se apropie de mana fetei si lua morcovul, exact cum facuse in ziua precedenta cu marul. Apoi, fetita il mangaie usor pe frunte. Armasarul necheza usor si o privi pe aceasta cu blandete. Vecina ramase uimita. Nu ii venea sa creada ca acesta era calul naravas ce o musca mereu cand incerca sa il hraneasca.

- Voi incerca sa ma port mai frumos cu el! Poate de atat are nevoie! spuse intr-un final femeia si isi puse si ea mana pe fruntea calului, apoi zambi.

Ana ii povesti apoi despre Ducesa, care era la fel de agitata precum Fulg-de-Nea inainte si cum bunica a imblanzit-o.

- Ducesa a fost asa? intreba vecina surprinsa. Este cel mai cuminte cal pe care l-am vazut... Credeti ca si Fulg-de-Nea va deveni asa daca il voi ingriji?

Mariana si Ana statura pe ganduri. Era destul de probabil, asa ca aprobara.

- S-ar putea! spuse Mariana.

Cele doua fete mai statura putin alaturi de armasar , apoi mersera spre casa. Probabil bunica se intorsese din gradina si trebuiau sa isi ceara scuze. Isi luara ramas bun de la vecina si plecara. Erau destul de ingrijorate. Oare bunica le va pedepsi?

Ajunsera acasa. Spre uimirea lor, batrana nu era suparata. Din contra, le zambi. "Poate nu a aflat inca..." se gandi Ana. Insa aflase.

- Deci, fetelor, vedeti ce grea este viata la tara? intreba ea, pe un ton bland.

Cele doua fete isi cerura scuze insa bunica le imbratisa si le povesti ca si ei i se intamplase asta, cand incercase prima oara sa hraneasca gainile. Batrana rase la amintirea acelei intamplari.

Mariana si Ana mersera sa aiba grija de Ducesa si intrara in casa, pentru masa de pranz . Era deja destula aventura pentru ziua de azi!



~~~



Ma intreb ce mai face Ana... Zilele trec atat de greu!

Mi se pare ca mai este o vesnicie pana sa o revad! Inca cinci zile!

Maine este concursul , iar la club este forfota mare.

Toti copiii doresc sa urce pe podium! La fel si caii! Ce as dori sa fie Ana aici si sa mi se vindece piciorul, pentru a participa si noi...

La concurs va participa Elena, pe Raza-de-Soare si alti copii ce fac performanta. Din pacate Sofia nu este inca pregatita, insa spera sa participe la urmatorul concurs, de luna viitoare. Cele doua fete continua sa ma ingrijeasca. Isi respecta promisiunea facuta Anei.

In continuare, stau numai in boxa mea. Macar maine pot sa urmaresc concursul , scapand putin de plictiseala.





CAPITOLUL XIV



Venise ziua plecarii. Ana si Mariana erau triste ca nu o vor mai vedea pe bunica mult timp. Ana era insa nerabdatoare sa il vada pe Fulger. Spera ca se facuse bine.

Tatal porni masina , in timp ce fetele isi luau ramas bun de la bunica, iar batrana le oferea niste gogosi pentru drum.

Cei patru plecara, lasand-o pe bunica in departare. Se facu tot mai mica, si mai mica, iar apoi, nu se mai vazu nimic.

Desi drumul nu dura mai mult de patru ore, Anei i se paru a fi o zi intreaga, asteptand sa ajunga la Clubul Mustangii, unde o astepta armasarul ei iubit.

In sfarsit ajunsera acasa. Mariana si mama ei incepura sa despacheteze lucrurile, insa Ana il ruga pe tatal sau sa o duca la clubul de echitatie. Desi era foarte obosit, nu putea sa se opuna, asa ca, intr-un final, accepta.

Ajunsi acolo, fetita il zari pe antrenor ajutand niste oameni sa il bage pe Fulger intr-un camion.

- Stati! Unde vreti sa il duceti? intreba Ana surprinsa.

Antrenorul o privi pe fata cu niste ochi tristi, ce ii dadura o senzatie ciudata.

- Imi pare rau , Ana... Fulger nu s-a vindecat si imi este teama ca s-ar putea sa nici nu o faca. Il vom duce la un club de petreceri pentru copii, multi vor cai la petrecerea lor, chiar daca nu ii calaresc...!

Antrenorul nu apuca sa termine ce avea de zis ca fetita incepu sa planga.

- Va rog, nu il duceti! Poate se va face bine!

Insa Fulger era deja in camion, iar acesta porni la drum. Ana incepu sa planga si mai tare, incat sperie restul cailor. Tatal sau incerca sa o linisteasca, insa nu reusi pana nu accepta sa o duca pe fetita la Fulger, in ciuda oboselii lui.

Fetita cobori repede din masina, odata ajunsi la clubul de petreceri pentru copii.

Acolo, Ana il gasi pe armasar intr-o boxa mult mai mica decat cea de la Clubul Mustangii. Cum o vazu, calul se ridica cu greu in picioare si o privi trist.

Fetita intra in boxa, alaturi de Fulger, il mangaie si incepu sa planga.

O ora mai tarziu, cand tatal veni sa o ia pe Ana acasa, aceasta era inca in boxa armasarului, povestindu-i despre intamplarile din vacanta la bunica. Tatal zambi si o privi pe fata pret de cateva clipe, apoi ofta. Era foarte obosit. Fetita il auzi si intelese ca trebuia sa plece. Il mangaie inca o data pe Fulger, ii promise ca il va vizita zilnic, apoi pleca.

Acasa, Mariana si mama aranjasera toate lucrurile la locul lor.

- Deci...? Ce mai face Fulger? S-a vindecat?

Ana incepu sa le povesteasca despre ceea ce se intamplase. Mama o privi pe fetita trista, iar Mariana o consola. Insa un zambet aparu pe chipul fetei.

- Nu va faceti griji, il voi aduce eu pe Fulger la Clubul Mustangii, veti vedea!



~~~

Nu imi vine sa cred! Doar pentru ca rana nu mi s-a vindecat inca, antrenorul a hotarat sa ma trimita la un club de petreceri pentru copii. Conditiile aici nu sunt foarte bune. Hrana nu este la fel de gustoasa ca la clubul de echitatie , nu fac deloc exercitii , iar boxa e mult prea mica! Imi este dor de pretenii mei, de orele de echitatie, de boxa mea...de tot!

Ce bine insa ca Ana nu m-a uitat! Desi ar trebui sa fiu foarte nervos pentru ca , exact in ziua sosirii ei, s-au descotorosit de mine, sunt totusi multumit ca fetita m-a vizitat, si o va face zilnic. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca are un plan. Si, cum e o fata isteata, cred, si mai ales sper, sa reuseasca!


CAPITOLUL XV


Ana era, inca de dimineata, la clubul de petreceri, in boxa lui Fulger. Adusese o alifie cu care il unse cu multa grija pe piciorul ranit. Armasarul necheza, insa o privi pe fetita cu incredere. Aceasta incerca sa il linisteasca. Il mangaie si ii oferi un cub de zahar. Apoi , deschise usor usa de la boxa , se uita imprejur si, cum nu vazu pe nimeni, il lua pe cal dupa ea.

Clubul de petreceri era amplasat in apropierea unui camp intins, unde nu se afla nicio casa. Ana il scoase cu grija pe Fulger in camp, apoi il lasa sa se plimbe incet. La inceput, armasarul isi tinea piciorul ranit ridicat , insa, incet-incet, reusi sa calce pe el tot mai mult. Pe la amiaza, cand armasarul incepuse sa mearga intr-un ritm mai alert, fetita il duse pe cal inapoi in boxa lui. Intra alaturi de el si inchise incet usa. Il perie si il ingriji cat putu ea mai bine.

Dupa ce ingrijitorii venira sa il hraneasca, fetita il scoase pe Fulger inapoi pe camp.

In cateva zile , timp in care armasarul era scos din boxa de fetita, Fulger incepu sa mearga la trap. Ana era mandra de el.

In timp ce calul alerga usor, se auzi dintr-o data un zgomot puternic. Fulger se sperie si o lua la goana , facandu-se nevazut. Ana se sperie. De cand putea calul sa alerge atat de repede? Probabil ca sperietura trasa l-a facut sa uite de durere. Insa ce se va face acum Ana? Nu poate sa se intoarca la club fara Fulger, insa nu poate nici sa minta. In plus, cum este ranit, calului i se pot intampla multe lucruri periculoase. Fetitei incepura sa ii dea lacrimile , fiind foarte speriata si nestiind ce sa faca. Sa le povesteasca tuturor despre cele intamplate? Oare o vor ierta? Fara sa se mai gandeasca, Ana o porni in directia in care fugise Fulger.

Dupa cateva ore de cautare, fetita se dadu batuta. Trebuia sa suporte consecintele. Poate nu va mai calari niciodata... Gandindu-se la asta, fetita il zari dintr-o data pe armasar, indreptandu-se spre ea. Parea destul de speriat. Ana era in culmea fericirii.

- Fulger! Ce ma bucur sa te vad! Sa nu mai fugi niciodata , baiete, ai inteles?

Fetita incepu sa il imbratiseze pe armasar, sa il alinte si sa il mangaie . Apoi se indrepta cu el spre club.

Acolo, ingrijitorul, alaturi de antrenor, o asteptau. Spre mirarea fetitei, acestia nu pareau prea suparati.

- Crezi ca o fetita cu un cal dupa ea nu vor fi observati? intreba ingrijitorul zambind.

- Deci, crezi ca Fulger se va face bine? intreba antrenorul .

Ana, inca nedumerita, incuviinta.

- Bine, atunci. Ce spui, vrei sa il luam inapoi la Clubul Mustangii?

Ana incepu sa sara in sus de bucurie.

- Multumesc mult! ii spuse ea antrenorului, apoi se duse la Fulger. Ai auzit, baiete? Te vei intoarce acasa, la prietenii tai!

Armasarul necheza fericit. Apoi urca in camion, chiar el singur. Cei de fata incepura sa rada. Tatal Anei o mangaie pe fetita si ii sopti: " Ai reusit! Bravo!".

Si totul reveni la normal. Dupa ce calul se vindeca , in cateva saptamani, Ana putea sa il calareasca din nou. Pai... doar asta astepta, inca de dinaintea plecarii la bunica!


~~~

Ana m-a scos zilnic pe camp, la plimbare. Chiar aveam nevoie de asta! Imi aducea aminte de plimbarile de la Clubul Mustangii. Incepusem sa ma recuperez.

Insa iata ca m-am speriat destul de tare la un zgomot. Nu stiu cum am reusit, insa am fugit repede de acolo. Nu stiam ca Ana nu venea dupa mine. Uitasem ca oamenii nu alearga precum noi, caii, uitasem absolut totul, pana si durerea. Eram foarte speriat. Insa apoi, dupa ce m-am calmat, am inceput sa simt din nou durerea si m-am oprit. Insa nu era nimeni in jurul meu. Ana nici nu se mai vedea in departare. Eram foarte speriat... Dar deodata, am zarit-o! Si ea ma cauta pe mine! Ce usurat m-am simtit cand am vazut-o...! Si ea parea destul de speriata. Ce bine ca totul a trecut!

Insa dupa regasire, a urmat o alta veste buna! Antrenorul stia de iesirile noastre pe camp , asa ca a decis sa ma duca inapoi la clubul de echitatie. Eram in al noualea cer!

Acum stau linistit in boxa mea. Piciorul mi s-a vindecat complet, iar de maine pot fi calarit. Prietenilor mei le-a fost foarte dor de mine si m-au primit calduros. Sunt atat de fericit ca sunt acasa, incat nu o sa ma mai plang daca plimbarile sunt cu cateva minute mai scurte decat de obicei, sau daca nu pot participa la vreun concurs. Sunt multumit ca planul Anei a fost un succes. Si stiam ca va fi...


CAPITOLUL XVI


Fulger statea multumit in boxa lui, asteptand sa fie pregatit pentru lectiile de echitatie.Piciorul i se vindecase si, dupa spusele veterinarului, putea fi calarit.Ana era deja la Clubul Mustangii. Statea rabdatoare pe balotul de fan, asteptand sa ii faca antrenorul semn ca il poate scoate pe armasar din boxa.

Lectia de calarie a fost grozava. Ana il mangaie pe Fulger, multumita, si ii sopti: " Data viitoare, vom reusi sa sarim peste obstacole. Si, cine stie, poate ne putem antrena pentru concurs..." . Armasarul necheza fericit , insa fetita se opri. Nu putea sa il inscrie la concurs. Nu dupa ce abia se vindecase! Daca se va rani din nou si nu il va mai putea salva? Poate va ajunge din nou la clubul de petreceri pentru copii... Ochii Anei se umplura de lacrimi la aceste ganduri. Antrenorul o observa si intreba, mirat:

- Ce s-a intamplat, Ana?

- Nu il voi putea inscrie pe Fulger la concurs! incepu ea sa planga.

- De ce nu? S-a vindecat!

- Stiu, insa e prea periculos! striga Ana, putin enervata, apoi se potoli, rusinata. Daca se va rani din nou? Nu il voi mai putea calari si va ajunge la clubul pentru copii!

- Ana , in felul acesta nu il vei calari niciodata! incepu antrenorul, pe un ton bland. Fulger este bine! De ce l-ai ajutat sa se recupereze? Nu ca sa il calaresti? Sau nu o vei mai face niciodata, de teama sa nu se raneasca...?

"Antrenorul are dreptate!" gandi Ana."Trebuie sa il calaresc, la urma urmei nu l-am vindecat doar ca sa stea intr-o boxa asemanatoare cu cea de la clubul de petreceri!" . Apoi, mai increzatoare, fetita urca pe cal si continua antrenamentul. Armasarul se descurca foarte bine, iar Ana realiza ca putea sa incerce o saritura peste obstacole. Se indrepta cu Fulger catre cel mai jos obstacol si... reusi sa sara! Fetita era foarte fericita si prinse incredere in ea, astfel incat incepu sa se antreneze pentru concursul regional .

La sfarsitul antrenamentului, le zari pe Elena si Sofia discutand. Sofia plangea, iar prietena ei incerca sa o consoleze. Ana descaleca rapid si, dupa ce il ingriji pe Fulger, se indrepta spre cele doua fete.

- Ce s-a intamplat, Sofia?intreba Ana cu blandete.

Sofia ridica privirea si o privi pe fetita, trista. Suspina, apoi spuse:

- Pai, doream sa ma inscriu si eu la concursul regional. Ar fi fost primul meu concurs dar... Dar, desi am sarit pana acum peste obstacole, cand am incercat unul mai inalt, am cazut, pentru prima oara. Nu am patit nimic, doar m-am julit, insa imi este teama sa urc pe cal. Si cred ca nu am nicio sansa la concurs daca nu sunt in stare sa sar peste un biet obstacol! spuse ea si incepu sa planga din nou.

Ana zambi.

- Stii, imi amintesti de cineva...! incepu ea. A, da, si eu am cazut , ba chiar de fata cu copiii avansati. Toti au ras de mine si simteam ca nu sunt o calareata buna. Insa, dupa ce am prins incredere, am reusit sa sar peste orice obstacol si ...

Ana se opri. O vazuse pe Sofia zambind . "Probabil ca si-a recapatat increderea!" gandi fetita.

- Da, dar asta ai fost tu! zise Sofia si se incrunta. De unde stii ca si eu voi reusi?

- Oricine poate reusi daca are vointa si incredere! spuse Ana. Deci, vrei sa mai incerci o data?

Sofia statu pe ganduri. Pret de cateva clipe, o trecura fiorii, amintindu-si cazatura. Insa apoi prinse curaj. Cum sa ii fie teama de animalele ei preferate? Cum sa nu practice sportul ei favorit? O imbratisa pe Ana , ii zambi Elenei, apoi se urca pe cal. Ii dadu pinteni apoi se indrepta catre obstacol. Elena isi duse mana la ochi, speriata, insa Ana o privi pe Sofia, increzatoare. Pluti in aer , peste obstacol si reusi! Prietenele sale erau mandre de ea. Putea sa se inscrie la concurs!


~~~


Ana a putut sa ma calareasca, in sfarsit! Imi lipseau orele de echitatie mai mult decat imi putusem imagina! Am reusit chiar sa sar peste obstacol. Asta dupa ce Ana si-a recapatat increderea ca pot. Eu nu o condamn: isi facea doar griji pentru mine. Asta ma bucura, deoarece inseamna ca tine mult la mine.

Vom putea participa la concurs! La fel si Sofia! Va fi primul ei concurs, insa se va descurca bine, daca va exersa. Pare o calareata buna.



CAPITOLUL XVII


Dupa atatea zile de antrenament, veni ziua concursului. Desi cele mai bune prietene, Ana, Elena si Sofia, vor concura una impotriva celeilalte. Stau asezate pe un balot de fan si discuta. Toate trei sunt emotionate, pana si Elena, care calarea de mult timp. Ele sunt singurele calarete de la Clubul Mustangii, care participa la concursul regional desfasurat la Clubul Campionii.

- De ce trebuie sa fie calaretii acestia atat de infumurati? intreba Ana, incruntandu-se , in timp ce privea in jur la calaretii de la clubul care organizase concursul.

Elena si Sofia ridicara din umeri si continuara sa priveasca restul concurentilor.

Fetele asteptau cu emotie sa intre in arena. Sofia nu mai avusese niciodata emotii asa mari.

Veni randul Elenei. Aceasta se descurca minunat, si reusi o cursa perfecta. Prietenele ei o felicitara, dupa care veni randul Anei.

Fetita il mangaie pe Fulger si il intreba: "Esti gata, baiete? Crezi ca putem sa o facem?" . Armasarul necheza. Ana arunca o privire in tribuna: Elena si Sofia ii zambeau, parintii ei erau acolo, alaturi de Mariana, apoi vazu calaretii de la Clubul Campionii, care nici macar nu o priveau. Inghiti in sec, apoi porni cu Fulger la galop.Trecuse ceva timp de cand fetita nu mai participase la un concurs. Insa, in ciuda emotiilor, Ana reusi sa termine cursa destul de bine.

Sofiei ii batea inima din ce in ce mai tare. In curand, va sosi randul ei. Orice greseala va fi un motiv de amuzament pentru restul concurentilor. Ofta, apoi se uita timida in spatele ei, la copiii care o priveau cu dispret.

- Nu a mai participat niciodata la un concurs! o auzi Sofia pe o fata spunand. Este cea mai noua calareata de la Clubul Mustangii...

Sofia incerca sa nu mai asculte vorbele celorlalti . " Doar ma descurajeaza"gandi ea. Se indrepta spre calul sau, il mangaie, apoi intra timida in arena. " Trebuie sa fac o intrare spectaculoasa!" se gandi Sofia. Insa incercand sa para cat mai eleganta si degajata, reusi doar sa starneasca un hohot de ras. Ochii incepura sa i se umezeasca, insa scrasni din dinti si incaleca. Ii dadu pinteni calului, iar acesta porni. Prietenele ei o priveau , incurajand-o. Sofia reusi sa sara cu eleganta peste majoritatea obstacolelor.

- Bravo, ai reusit! o felicitara Elena si Ana, fericite.

- Multumesc! raspunse timid Sofia. Puteam si mai bine, insa emotiile m-au coplesit. Sunt doar fericita ca m-am descurcat destul de bine si sper ca data viitoare sa imi inving frica si sa ma descurc la fel de bine ca voi!

Prietenele ei o imbratisara si, impreuna, incepura sa astepte rezultatele.

- Sunt mai emotionata decat inainte! spuse , mirata, Sofia.

Elena si Ana incepura sa rada . Era adevarat. Acum urmau sa afle cat de bine s-au descurcat.

Spre uimirea fetelor, podiumul era al lor, al Clubului Mustangii! Pe locul intai se clasase Elena, urmata de Ana si, pe locul trei, Sofia. Prietenele erau foarte fericite. Reusisera!



~~~


Concursul regional a fost un succes! Clubul Mustangii a fost pe podium! Sunt mandru de Ana, Elena si Sofia. Si, nu vreau sa ma laud, dar sunt mandru si de mine! Am reusit sa fac o cursa bunicica, de locul doi! Dupa aceasta mare pauza, in care m-am recuperat , a fost o reusita!

Si Sofia s-a descurcat excelent, desi a fost primul ei concurs.

Eu pot sa spun ca acesta a fost un inceput de drum pentru cele trei fete. Un inceput de drum , in a deveni mari calarete. Si stiu ca ele vor reusi, deoarece in acest lung drum, se vor sprijini una pe alta. Si, cel mai important, ii vor avea in calatorie pe caii lor. Ei sunt cei mai importanti, dupa parerea mea. Pai ce? Pot ele deveni calarete fara noi?!


~ SFARSIT~