Imagini neclare se derulează pe retină, strălucesc ca diamantele ascunse printre cioburi zgâriate de imperfecțiuni, amestecându-se într-un amalgam necunoscut. Se întind pe calea vremii înainte și înapoi, cu pași adânciți în soartă, ascultând îndemnurile cerului, spărgându-mi împrejurul cu sunătoarele chemări ale unei lumi de taine. Mă scufund în ea și-i beau prinosul din pocale smălțuite cu iluzii, adăst în ultimul strop de lumină ca într-o ultimă sclipire de adevăr. Pașii mă duc departe, impulsionați de întrebările ce-mi cad pe suflet, neștiutoare, gonindu-mi bătăile inimii la periferia unor răspunsuri șovăielnice. Le ascult pe fiecare cum zvâcnesc în zvonuri dulci ce vin din depărtări, aducerile aminte încolțite în memoria-mi mă târăsc într-un șir mut de amintiri. Scrutează firul de ață ce înnoadă ghemul copilăriei, îl deșiră pe drumul nemaimers de pașii tot mai rari ai putinței. Acest areal se dezintegrează într-un prundiș de stele ce scapără din ochii unui pui de om. Aleargă cu brațul întins, fluturând în gestu-i nevinovat speranța, stăpânindu-mi cu naivitatea și convingerile lui, amurgul. Ȋl urmăresc și însoțesc pe linia orizontului, împreunându-ne privirile într-un colț, pe un tărâm unde liniștea curge cu un susur cunoscut numai de noi.
-Bunico, bunico am ajuns pe At-Ma-Bu! Vino și tu să-ți spun la ce m-am gândit!
-Sunt aici Matei, mă întrebam când îmi vei comunica ce gândești!
-Azi trebuie să ajungem pe Mahobu. Mă vei ajuta să-mi construiesc un scut de protecție. Nu doresc ca HazTigan să pătrundă pe steaua mea. Este foarte viclean. DacMa îmi comunică să-mi iau măsuri preventive.
-Lămurește-mă dragul meu, despre ce este vorba? Știi doar că Mahobu este o stea virtuală, HazTigan nu are cum să pătrundă pe ea.
-Ba da bunico, așa cum tu și cu mine mergem pe Mahobu, la fel poate merge și HazTigan. Ȋn weekendul trecut, tata m-a dus la NASA. Acolo s-a ținut o lecție demonstrativă pentru copii, cu și despre roboți. Ei sunt lansați pe Stațiile spațiale, care fac cercetări. Ȋn interior, roboții au implementat programe speciale de detectare a tot ce mișcă în univers. Eu vreau să construim împreună un astfel de robot, să-mi detecteze orice undă care-mi invadează spațiul meu. Vreau să concepem un scut împotriva oricărui intrus.
-Dragă Matei, cum crezi tu că putem noi construi un astfel de robot? Cel mai puternic scut pe care îl poți avea este numai gândul tău pozitiv. Gândurile dragul meu, sunt unde care circulă în univers mai repede decât lumina fizică. Știința studiază natura universului exterior, dovedind existența lui prin experimentare. Gândul este partea nevăzută, ascunsă, el nu poate fi detectat, cel mult intuit. Dar, există rezonanța vibrațiilor, cum ți-am mai spus. Insist asupra acestui lucru. Când vei fi mai mare vei studia și vei înțelege mult mai bine aceste legi. Pentru vârsta ta, trebuie să știi doar că, orice gând pe care îl ai față de orice punct material, ți se întoarce înapoi. Pe HazTigan îl poți învinge, nutrind numai gând pozitiv.
-Dar bunica, HazTigan, este un personaj negativ, cum pot nutri eu pentru el, un gând pozitiv?
-Simplu Matei, trebuie să-l consideri un personaj maladiv pe care trebuie să-l îndrepți. Dacă vei proceda astfel, vei obține în timp rezultat favorabil, altfel vei duce o luptă care-ți va consuma energia pozitivă.
-Bunica, totuși eu cred că, un robot mă va apăra sau mă va atenționa de prezența lui HazTigan.
-Matei, cred că putem construi un scut de protecție. Hai să ne concentrăm atenția pe steaua Mahobu. S-o-nfășurăm cu gândul nostru într-un zid de lumină. Prin el nu va putea penetra nici o altă forță contrară gândului nostru. Doar noi îl vom putea străbate. Mahobu va deveni vulnerabilă numai dacă noi vom permite acest lucru. Știi, și noi putem fi vulnerabili dacă ne abatem de la regulă, nutrind gânduri negative. Ele ni se întorc înapoi și ne sparg zidul de lumină. Iată, ca să înțelegi mai bine îți dau un mic exemplu. Să admitem că într-o zi faci o boroboață pe care încerci să o ascunzi printr-o minciună sau să o atribui altcuiva. Pentru moment poate că reușești să acoperi boroboața, dar ea va rămâne în conștientul tău ca fiind a ta. Te va marca faptul că ai mințit sau altcineva nevinovat primește pedeapsa în locul tău. Fapta pe care ai comis-o este asemănătoare cu fapta lui HazTigan, se va propaga în conștientul tău prin suferință. Dacă vei continua să rămâi învăluit cu acest gând, ai toate șansele să atragi în continuare și alte fapte negative. Nu trebuie să lași niciodată să te marcheze un neadevăr sau un gând negativ. Oricât de greu îți va fi, gândul pozitiv te va apăra întotdeauna de orice fel de neplăceri. Nimeni nu-ți va putea face un rău dacă ești înconjurat de scutul adevărului. Dacă îți recunoști boroboața, cel mult vei primi o pedeapsă pentru ea sau doar un simplu sfat să nu o mai repeți. După consumarea faptei vei fi la fel de puternic ca înainte. Pentru tine steaua Mahobu este acest drum pe care trebuie să mergi în viață. Crezi tu că există roboți care să-ți acopere boroboața?
-Dar bunica, cum să procedez să fiu sigur că steaua mea va rămâne neatinsă de intruși?
-Tocmai ți-am spus Matei, scutul protector ești tu însuți! De forța din tine depinde să o păstrezi neatinsă de intruși, nealterată de neadevăr și curată cum e lumina gândului tău. Ȋn folclorul românesc avem un proverb care se potrivește de minune cu ce-ți spun eu: „cum îți așterni, așa dormi”. Așadar dragul meu, de roboți care să ne apere de unde sau gânduri negative nu am auzit dar știu că în noi avem destulă putere să ne apărăm de orice imprevizibil. Uneori greșim, important este să îndreptăm greșeala. Vreau să știu dacă ai înțeles ceva din ce ți-am spus?
-Da bunica, cred că am înțeles. Mă întreb numai, de ce nu toți copii gândesc pozitiv?
-Din păcate așa este, ai pus o întrebare la care îmi va fi greu să-ți dau un răspuns exact. Noi oamenii, indiferent de vârstă, ducem în permanență o luptă cu noi înșine. Suntem tentați din motive personale, să acționăm rapid impulsurilor pe care le primim din exterior. Nu este bine, mai întâi trebuie să gândim și apoi să reacționăm. Ȋn momentul când gândești, automat mintea-ți filtrează și separă binele de rău. Dacă renunțăm la gândire, acțiunea devine periculoasă, angrenându-ne în discuții sau fapte negative. Ele se vor răsfrânge apoi asupra noastră. Iată deci Matei, Mahobu strălucește, îți luminează drumul. Cel care îi poate umbri strălucirea nu este nimeni altcineva decât tu. Zi și noapte lumina ei te călăuzește!
- Dar bunica, stelele dispar ziua. Nu am văzut niciodată ziua, stele pe cer!
-Dragul meu îngeraș, stelele nu dispar atât de ușor, nici cele de pe cer și nici cele din drumul nostru. Stelele de pe cer rămân la locul lor, numai că ziua strălucirea lor nu se mai vede din cauza luminii pe care o dă Soarele. Odată cu răsăritul, cerul se umple de lumina acestui astru acoperind strălucirea stelelor, când acesta apune apare întunericul și iarăși putem vedea strălucirea stelelor. Cu stelele din drumul nostru se întâmplă același lucru. Când nutrim gând pozitiv, strălucim împreună cu steaua noastră, când nutrim gând negativ, devenim ca niște umbre pentru stea. De aceea te rog, să încerci să ințelegi acest mecanism care ne dă sau ne ia strălucirea.
-Ok bunica, cred că am înțeles, abia aștept să merg mâine la școală să-i spun lui Tony că steaua mea strălucește și ziua!
-Bine dragul meu, te rog să te gândești la ce am discutat amândoi, contez pe tine că-l vei instrui și pe Horia.
- Da bunico, el plânge mereu după tine, cum se supără pe cineva, te strigă. Aseară nu voia să mănânce decât dacă face bunica papanași. Degeaba am încercat cu toții să-l lămurim că nu se poate, el o ținea pe-a lui.
-Da Matei, am simțit și eu dorința lui, s-a multiplicat în gândul meu. Poate am să revin mai repede decât îmi propusesem.
-Ok, te așteptăm bunica cu multe surprize!
-Bine dragul meu, acum mergi să-ți faci lecțiile pentru mâine. Te iubesc și ai grijă de Horia!
-Bye, bunica!
Liniștea se așternu ca un ocean planetar peste gândurile mele. Auzeam doar un ecou spărgându-se-n talazuri înspumate...vinooo, vinoo, vino!

4 octombrie 2011