la geamul cu gratii, oamenii își făcuseră cuiburi. crezând că pot zbura, dădeau din brațe. și brațele ca niște vâsle își purtau corpul cu mândrie dincolo de ziduri.
dimineața venea cineva să le strângă aripile. până la miezul nopții se confecționau cele mai frumoase păsări împăiate.
unul a sărit odată în viața altuia, ca să-i salveze onoarea și l-au găsit sufocat între vis și realitate.
- totuși, zise bufonul către grefier, nu-i văd urmele.
- s-ar putea ca decedatul acesta să nu fi fost la prima abatere.