nu șovăi niarne să privesc viitorul
în culorile răsăritului jucăușe în soarele dimineții
dă-mi mâna și vino cu mine să-ți arăt
minunile lumii peste care călcăm de veacuri
ca pe niște taine să le rupem vraja ascunsă
dezlegându-ne ochii de întunecata orbire
lângă noi se află diamantele înțelepciunilor plutesc
în aer pe flori și pe umerii noștri bucură-se ochii niarne
de stropul de lumină năvălind ca un foc de artificii
peste bezna adâncită în indiferență gustă această
toropeală ea vine din depărtări primordiale
se așează pe noi manifestându-se ca o dezmierdare
a acestor raze seducătoare parcă ne-ar spune v-am dat totul
în schimbul unui zâmbet să ne-așezăm pe iarbă
străbătând cu privirea mugurii neîncepuți plesnind
de încărcătura vieții trupurile noastre vibrează
pe corzile pământului adâncind în el la fiecare respirație
un un strop din liniștea noastră ce curge prin vene
uită-te atent în jur și simte cum dialogul nostru e o întrecere
între cer și pământ între suflet și trup
haide niarne nu mai avem vreme să ne prefacem
că nu vedem cât ne-a rămas să cuprindem nesfârșirea aceasta
în pumni să-i ținem strânși să nu scape pe-un drum
ce duce înapoi


27 septembrie 2011