O nouă specie de cerșetori îmbogățește insectarul deja vast al practicanților acestei meserii în România. După specia cu „Maamelor din lumea-ntreagă...” de la metrou și evlavioșii cu „Taatăl nostru care ești...” din autobuze, iată că nici într-un spațiu ultracontrolat și aseptic ca holul aeroportului Otopeni sau cum i se spune în pliante, Henri Coandă, nu scăpăm necerșiți.
Treci de filtrul unde îți lași si plombele sa fie scanate cu raze X, unghiera e confiscată ca armă letală și nici măcar un Pet de 0.5l de apă nu poți trece, scapi de controlul pașapoartelor și crezi că te poți așeza pe scaunele incomode, ca să-ți savurezi apa plată care se vinde aici incluzând în preț și avionul care a adus-o de la Afumați.
Îi vezi cum roiesc ca muștele lângă balegă. Își fac semn și se despart brusc, atacând nefericitul care a luat poziția cea mai relaxată. Mai întâi, îți zâmbesc. Ooo, ce urăsc eu zâmbetul ăla prefabricat, tâmp, vizibil exersat la ogindă și corectat de PR-iști! După ce te umplu de zâmbet, te atacă. Subtil, insinuant, dulceag, te salută mieros, te întreabă dacă ai „un minuțel”. Apoi te întreabă dacă călătorești des, dacă îți place, dacă mergi frecvent cu aceeași linie, bla, bla. Odată pragul psihologic trecut și interlocutorul frăgezit, te lovesc în punctul moale. Ia să vă arătăm noi oferta noastra de cardul X, de creditul TOTULPENTRUTINENIMICPENTRUNOI! Ai în altă parte? Câh! Caca! Al nostru e cel mai bun.
Și te trec apoi prin supliciile unui chestionar, chipurile, de sondare a opiniei tale personale, atât de șmecheresc facut încât, la sfârșit, exasperat, nu mai poți îngăima decât „Unde e pixul? Dați-i să semnez”!
Dacă reușești să reziști torturii, răsufli ușurat. Se ridică și pleacă în căutarea unei alte victime. Cu același rânjet cretin pe față. Nu-ți mai trebuie ziar, apă, pipi, nimic. Rămâi sleit pe canapea, până se strânge turma la strunga îmbarcării.
Aceiași roboței te sună duminica după amiază la telefon, întrebându-te, nu dacă apelul lor te-a deranjat (nu mai spun trezit din moțăiala pe careo a ștepți după o săptămână epuizantă de muncă), ci dacă te interesează oferta Y sau W a băncii Þ sau P.
Aceiași cerșetori te agață pe holul supermarketului ca să testezi crema de scos mucii din piele gratuit (dacă achiziționezi un vagon înainte).
Aștept optimist vremea când și stewardesa (sau însoțitoarea de zbor, cum ar trebui să-i spun corect) înainte să-ți toarne o cafea, să-ți turuie „un minut” despre cardul Z sau creditul PENTRUCARENICIDRACUNUSTIECÂT
PLATEȘTI.
Până atunci, nu pot decât să urlu: Lăsați-mă, dracului, în pace!!