Primele zile ale toamnei îmi cuibărise în suflet o stare de conservare. Sub o indiferență oarecum mascată de adierea unui vânticel melancolic, nu voiam să iau în seamă schimbarea naturală a peisajului. Cu pași mărunți pășeam peste covorul de frunze așezat uniform pe aleile parcului. Gândul mă purta într-o altă lume, imaginația îmi derula înaintea ochilor clipuri de pe un tărâm necunoscut. Părea îndepărtat și nepopulat. Aceeași pași mărunți călcau și pe drumul închipuit. Mergeam intuitiv. Și aici era toamnă. Covorul de frunze galbene, contrasta cu verdele și arămiul din ramurile arborilor înșirați pe marginea drumului. Liniștea părea infinită. Ȋn atmosferă plutea ca o pâclă contorsionată de timpul grăbit, o undă ce tremura în lumina difuză. Deveneam aliajul curiozității și al nerăbdării. Mânată de o forță irezistibilă mergeam înainte. Drumul era nesfârșit. De o parte și de alta, nu zăream nimic. Deși totul părea ireal, un presentiment plăcut simțeam cum mă-nvăluie. Mi se mula pe trup, îmi penetra carnea, sângele se-nfierbânta iar senzația de exuberanță rivaliza cu încleștarea care-mi curma manifestările. Noua stare în care prezentul curgea parcă programat, nu dură mult. De departe, o voce arhicunoscută și dragă mă strigă:
-Bunica, bunica, unde ești? Vino te rog pe Drumul At-Ma-Bu! Trebuie să vorbesc o problemă foarte serioasă cu tine!
-Matei, cred că deja mă aflu pe acest drum! Aveam presimțirea că astăzi ne vom întâlni! Te rog, liniștește-te puțin, apoi îmi povestești despre ce este vorba. Să mă lămurești ce este cu acest drum.
Ȋncă de când avea vre-o 2 ani si jumătate, am observat la Matei preocupări care depășeau vârsta lui. Ȋi plăcea să asculte absolut orice legat de mediul înconjurător. Ziua, era fascinat de soare, vânt și ploaie. Se instala în fața ferestrei într-un cărucior, urmărind ore în șir mișcarea frunzelor, deplasarea umbrei iar când ploua era în extaz. Seara nu-și deslipea ochii de la cer, stelele îl încântau în mod deosebit. Adeseori le privea printr-un telescop de dimensiune redusă. Când mergeam la ocean, lua o poziție de drepți, își împreuna mânuțele la spate, ațintindu-și ochii în largul oceanului. Abia făceam față rafalelor de întrebări. Omul, în preajma căruia îi plăcea să se joace și să-i țină companie, era bineînțeles nelipsita, bunica. Ȋmi amintesc de o întâmplare, de când avea aproape 3 ani. Ne aflam într-o vacanță în Big-Bend, o rezervație naturală de cactuși situată într-o zonă aridă de deșert, la granița cu Mexic. Cât vedeai cu ochii, era o vegetație specifică deșertului, plante rezistente la secetă, tufe mărunte cu rădăcini de suprafață care se înfigeau apoi adânc în solul destul de pietros.
Cactușii predominau în zonă fiind diversificați ca formă, cu dimensiuni de la 2-3 centimetri până la aproape 1,5 metri. Ȋn perioada când înfloreau, atmosfera era aproape irespirabilă de la parfumul lor puternic. Deșertul lua sfârșit parțial, odată cu apariția munților. Ȋntr-o locație amenajată special, ne-am instalat cortul. Ȋntruna din zile am mers să vizităm împrejurimile. Ne-am aliniat cu toții în șir indian, primul era Cristi purtându-l în spate într-un suport special pe Matei, apoi Corina iar după ei, subsemnata. După o oră și ceva de mers, la un moment dat Matei strigă scurt și tare:
-Stați!
Ne-am oprit instantaneu cu toții și imediat la numai 2 metri de Cris ne-a tăiat calea un șarpe de peste 1 metru lungime, de culoarea gri verzui cu dungi galbene de-alungul corpului. Ne-am privit fiecare, am făcut poze șarpelui și după ce s-a depărtat, ne-am continuat traseul mai departe. Atunci am gândit că fiind poziționat mai sus, având vizibilitate mai bună, a văzut șarpele apropiindu-se și ne-a atenționat, mai târziu am constatat că avea un spirit de observație și intuiție ieșite din comun.
-Bunica, At-Ma-Bu va fi drumul nostru de întâlnire! El se află în atmosfera terestră, aici ne vom întâlni și vom porni spre Mahobu. Spațiul acesta îl știm doar noi și spiritul DacMa. Vei ține minte, numele său se compune din silaba At de la atmosferă Ma prima silabă a numelui meu și Bu prima silabă de la tine bunico!
-Ok Matei! Dar ia spune-mi, am avut așa o vagă impresie că ești puțin nerăbdător să vorbești cu mine. S-a întâmplat ceva deosebit?
- Da bunico! Ȋn multe locuri din Texas au izbucnit incendii. De curând, unul a izbucnit chiar în Sugar Land, zona unde se află compania mamei. Aerul este din ce în ce mai greu de respirat și mulți oameni au probleme alergologice datorită substanțelor nocive.
-Dragă Matei, am primit și eu astfel de informații, știu că anul acesta a fost unul foarte secetos. De peste 50 de ani, Texasul nu s-a mai confruntat cu o astfel de secetă. Oficialii au luat deja măsurile corespunzătoare dar focul nu poate fi încă controlat. Care este de fapt problema care te preocupă pe tine?
-Bunica, în fiecare seară DacMa, îmi comunică despre incendii. El susține că HazTigan are legatură cu unele dintre ele. Posibil și cel de lângă Austin. De două seri DacMa, îmi comunică despre zona în care locuim noi că este în pericol. I-am spus lui tata și mama, dar ei nu iau în seamă ce spun eu. Tu mă înțelegi bunico? Vorbește tu cu ei. Trebuie să-l anunțe pe Ofițerul Kelly.
-Voi vorbi Matei, dar trebuie să știu exact ce-ți spune DacMa?
-Ȋmi repetă de mai multe ori: „ferește-te, focul poate izbucni curând și-n apropierea ta”!
-Dar Matei, din câte înțeleg eu, DacMa nu precizează cu certitudine că va avea loc un incendiu în zona voastră! Incendiile pot izbucni în orice zonă afectată de secetă, cu temperaturi foarte ridicate, unde umiditatea atmosferică lipsește total. Ȋți amintești că am trecut chiar noi, când ne întorceam din Colorado, pe lângă un „foc sălbatic”.
-Știu bunico, îmi amintesc, însă acum DacMa este prea insistent. Ȋmi este teamă, te rog să vorbești tu cu tata sau mama!
-Voi vorbi dragul meu, stai liniștit! Ei nu pot prevedea unde va izbucni, dacă va mai izbucni un incendiu. Ofițerul Kelly și colegii săi sunt în alertă de gradul zero, nu pot fi contactați.
Te rog să ai încredere în bunica, voi vorbi imediat cu unul din parinții tăi și am să-ți comunic ce spun și ei. Vreau să-mi promiți că vei fi liniștit și te vei juca frumos cu Horia. Ok?
-Ok bunica, ne vom vedea aici pe Drumul AT-Ma-Bu.Vreau să discutăm despre lumină!
- Bine scumpul meu, ultima dată când ne-am întâlnit erai curios să afli câte ceva despre meteoriți!
-A, daaa! Atunci vorbim întâi despre meteoriți și apoi despre lumină! Și știi ceva bunica, vreau să-mi povestești și despre România! Ai fost la munte sau la Marea Neagră? Ȋmi amintesc foarte puțin, eram mai mic atunci când le-am văzut ultima dată.
-Ȋți voi povesti îngerașul meu despre tot ce vrei să știi, acum trebuie să ne luăm la revedere să am timp să vorbesc și cu ai tăi.
-Ok, i love, bunica! Bye!
-I love Matei! Bye!
Vocea blândă și dragă se pierdu în neant. Ȋngrijorarea puse stăpânire pe mine. Joaca lui Matei cu spiritul DacMa, mă amuza. Acum însă, nu pot să nu recunosc că, liniștea mă părăsise gândindu-mă la ce nenorocire ar fi dacă ar izbucni în zona lor un incendiu. Știam de izbucnirea unor „focuri sălbatice”, așa cum le spun americanii incendiilor care izbucnesc instantaneu. Seceta prelungită, temperaturile foarte ridicate pot produce incendii de proporții iar vântul ar extinde rapid focul pe suprafețe cât mai întinse. Ȋn Texas ca în toată America de altfel, casele sunt construite numai din lemn și material plastic. Doar fațadele caselor sunt placate cu „cărămidă falsă”. Motoarele de la instalațiile de aer condiționat sunt amplasate afară din locuințe, dar celelalte accesorii ale instalației sunt de obicei amplasate în podurile caselor, ridicând și mai mult temperatura. Acoperișurile sunt dintr-un material bitumat, arzând cu ușurință și greu de stins. Prin urmare, o mică sursă de foc, ar declanșa imediat un incendiu. Pentru a micșora riscul unor astfel de incendii, oficialii discutau încă de acum o lună despre această situație impunând măsuri fără precedent (raționalizarea apei și a curentului electric).
Ȋngândurată, abia am reușit să formez numarul de telefon.
-Alo, bună dragii mei, ce faceți?
-Sărut mâna mamă, suntem bine, puțin răgușită. Cred că am ceva probleme respiratorii. Nici Horia nu este prea bine. Tu ce faci?
-Și eu sunt bine, eram puțin îngrijorată de „focurile voastre”. Nu cele de la inimă! Intuind aluzia pe care o făcusem exclamă:
-Hai să-ți spun, la câteva străzi de noi, puțin mai devreme au ars câteva case. Norocul a fost că ne aflăm chiar lângă Unitatea de Pompieri și au intervenit rapid. Ȋți poți da seama ce spaimă am tras cu toții. Ȋn Sugar Land încă nu au reușit să stingă focul complet. De la fum cred că am probleme cu gâtul și respirația! Horia care este mai mic și mai sensibil, este ca și mine. Am fost la doctor și amândoi luăm antibiotice. Matei este în delir, ne-a zăpăcit cu DacMA-ul lui.
-Vezi mamii, ți-am spus eu că HazTigan va pune foc lângă noi!
-Știi Corina, uneori mă gândesc dacă nu ar trebui să-i acordați mai multă atenție!
-Uf, nu începe și tu!
-E ok! nu încep nimic draga mea, doar sunt puțin mai receptivă la acest joc al lui Matei.
-Bine, bine, numai tu l-ai încurajat să aibe astfel de preocupări! Am să te sun mâine, merg sus la ei, nu știu ce-au mai făcut,îl aud pe Horia plângând!
-Ok, mergi și liniștește-i, și nu uita să le dai câte un pupic și din partea mea!
Am închis telefonul liniștită știind că sunt bine, gandul însă continua să mă poarte prin lumea mea imaginară. Cine știe ce surprize mă vor aștepta!

19 septembrie 2011