"Ludic, hazliu, mistificat și mistificator, SEBASTIAN DRÃGAN găsește cu "De șapte ori șapte păcate" tonul individualizant să-și precizeze apartenența la vagabondajul minulescian și marinsorescian. Recurge, în acord cu propria natură, la persiflarea spontană, caligrafică, mereu agreabilă. Același află accente de un erotism explicit în poeme mult ajutate de excelența ingredientelor. Aș putea și chiar aș dori să citez versurile lui Sebastian Drăgan din două motive. Primul, ca să transfer în citate adecvate abilitatea cu care adjectivează, al doilea spre a marca năstrușnicia cu care celebrează funcția stimulativă a sexului. E, desigur, de sorginte muntenească gura slobodă, vorba vine, genealogic în descendență antonpannescă, mai cu seamă unde componenta definitivă e priceperea masculină să-și laude mitica amantă. Închin să citez "Orgasm graseiat nr.69", compunere anecdotică cu varii înțelesuri. Peste toate, definitorie prin meșteșugul "rotunjirilor" lăutărești. Mă răzgândesc în ultima clipă, cu senzația că am găsit o compunere de pură vrajă, "Să ningem în doi când soarele plouă" : "Altminteri se rupe ninsoarea în două / Și gerul ne paște cu albii săi cai / Iubito, adastă-mi pe buze și-mi plouă / Cenușa păcatului aștept să îmi dai / Altminteri se rupe ninsoarea în două / Și vântul ne geme în goana spre rai // Să ningem în doi când soarele plouă / (Vezi? Noe se scaldă în valul ce-l tai)". Versurile lui Sebastian Drăgan pun în pagină sugestiv poeme de acrobatică jubilație. Cum și de un manierism de bună factură, împins - din păcate - în spații limitative."
( HENRI ZALIS - "O istorie condensată a literaturii române, 1880-2000", Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Bibliotheca, 2007, pag.628-629)