Viața. Ceva ce începe brusc și se termină...așa cum vrea Dumnezeu. Moartea. Ceva-ul cel mai sigur din momentul nașterii. Iubirea. O iluzie.

Ziua sunt doi. Seara sunt doi. Aceeași. Și totuși, nimic nu se leagă. Personajele de peste zi, se ciobesc până seara și se transformă într-un praf de-o finețe ireală. Cu toate astea pare o schemă perfectă. Tehnologia iubirii imposibile ar trebui să fie o materie de studiat. Cu manuale, examene și profesori. Dar ce om, ce supraom ar putea avea căderea de a o preda. Ce istorie personală l-ar putea recomanda pentru o asemenea misiune?
Lui nu-i pasă de el. Iar ei, nici atât. Un joc periculos al ignoranței nerecunoscute. Ca-ntr-un proces în care un vinovat cere pedeapsa capitală, fără nicio judecată, pentru a nu mai suporta calvarul pușcăriei. Dar asta știe doar el.
Tot așa, în povestea asta, există trăiri-fantomă. Niște năluci care au acces la un șifonier straniu, plin cu haine. Trăirea se îmbracă în culori vii, dacă personajele care o creează se simt bine. Negru și maroul sunt semne rele. Ceva nu e în regulă. Trebuie luate măsuri radicale.