Cuvintele suntem noi, ne identificăm cu ele, prin ele demonstrăm ceea ce pretindem a fi, ceea ce am devenit. Ne îmbrăcăm cu ele așa cum ne-am îmbrăca în haine de sărbătoare ori în pijamale. Și apoi plecăm în lume. Dacă aceste cuvinte sunt veșmintele noastre, atunci aș putea afirma cu tărie că haina face pe om. Cred că pentru a purta o haină, chiar dacă nu este cea mai reușită, adică... nu e din materialul dorit sau cu imprimeul cel mai frumos, ori, poate nu are croiala cea mai adecvată sau accesoriile cele mai moderne, pentru unii cum că nu e de firmă, totuși, există o eleganță a purtării. Un cuvânt ironic poate părea o manta scorțoasă, în timp ce o vorbă dulce poate fi o cămașă de mătase. Nimeni nu ne poate obliga să ne primenim după alt gust decât cel propriu. Atenție, însă, că, uneori, vrând să fim în pas cu moda, părem ori chiar devenim vulgari, extravaganți, pe dos față de conceptele majorității.
Unii ar putea spune: uite, aici s-a descusut și se vede rău. Ce faci, atunci? Nu cred că vei sta cu țesătura destrămată, ci, vei căuta, cu mijloacele pe care le deții sau prin alte metode, să repari. Vor fi și oameni care vor afirma: vai, aveți o scamă, și vor întinde, „săritori”, o mână ca o perie, dar asta doar pentru a se face ei auziți și văzuți. Desigur, le place să lucreze la curățătorie. Vor fi și dintre cei care te vor lua de sus, venind cu o lucrătură aspră ca lâna nescărmănată: ce rușine să umbli rupt în coate! Este deductibil că primii sunt binevoitori, următorii, lingușitori, iar cei din urmă, infatuați.
Nu putem fi pe placul tuturor. Dacă unii îmbracă haine de piele, alții le adoră pe cele de blană. Dacă unii agreează decolteurile ample, alții își trag flanelele până în gât. Cel mai bine este să încapi în propriul strai, natural, cu formele cele mai firești, mai lin definite, fără somptuozități, fără vârfuri spinoase. Și, mai ales, să te simți cel mai liber în cuget și în simțiri.
Cuvintele însă, consideră ori desconsideră, în locul nostru. Strălucim ori suntem mai negri decât rupicapra. Din păcate, fără a concura cu virtuțile ei.
Îmi amintesc de bunica, o femeie modestă, de la țară, dar de o mândrie pe care o simt până în creștet: ai grijă când strălucești să nu-i orbești pe cei care se uită la tine. Dă-le posibilitatea să te vadă. Așa cum ești!

(28 ian. 2011)