poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-10-18 | |
Bucuresti, 14 dec 2008, ora 22:52
Am decis în seara asta să îți scriu. De fapt, am decis de multă vreme, însă în seara asta m-am hotărât să o fac. Nu știu dacă îți scriu ție sau mai mult sunt "discuții" cu mine însămi. Cert este că aceste "discuții" te au pe tine în centrul lor; tu, cel care acum îmi acaparezi toate gândurile. E ciudat… M-am îndrăgostit de tine, omul care la modul concret nu mi-a dat dovezi că sentimentul ar fi reciproc. Iubirea nu are însă rațiune și ajungem să ne îndrăgostim pentru că se produce undeva în interiorul nostru, un declic, care nu are nimic în comun cu rațiunea, cu logica … Nu ai nimic până la un moment dat și brusc, ceva se schimbă. Totul are altă culoare, altă formă, altă înfățișare. Am ajuns să mă îndrăgostesc poate pentru că îmi place să mă simt îndrăgostită și pentru că în realitatea cenușie a zilelor sunt singură. E puțin trist să fii singură când ai 37 de ani, când ești o femeie frumoasă și plină de viață, când simți că te-ai desprins de toate tabu-urile și ești gata să zbori. Ai vrea să dăruiești iubire și nu ai cui. Ai vrea să te simți iubită și nu se întâmplă. Ai vrea să simți căldura aceea plăcută pe care ți-o dă numai atingerea persoanei iubite. Ai vrea să simți fluturași “zburându-ți prin stomac” cum nu se întâmplă decât atunci când te gândești la persoana iubită. Ai vrea să simți tremurul acela de nerăbdare până ai să auzi vocea celui iubit. Când toate astea nu se întâmplă, ajungi să le traiești în vis, doar pentru că dorința de a le trăi sau retrăi este foarte mare. Deci, m-am indragostit de tine… Am spus cu ceva ani în urmă că nu voi lăsa acest sentiment să îmi mai atingă inima pentru a nu mai fi o potențială țintă a suferinței. Cu toate astea, nu s-a întâmplat așa. De ce m-am indrăgostit de tine? Pentru că îmi place timbrul vocii tale, pentru că îmi place prezența ta, pentru că am descoperit în timp că din multe puncte de vedere ne asemănăm, că multe lucruri ni s-au întâmplat cumva la fel, pentru că am găsit la tine acele calități pe care le caut la un bărbat. Pentru toate acestea și pentru multe altele m-am îndrăgostit de tine chiar dacă tu nu o să afli niciodată. Când voi dori să fiu cu tine, să te am aproape, îți voi scrie o scrisoare ca și acum chiar dacă scrisorile mele nu își vor întâlni niciodată destinatarul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate