Aproape miezul nopții. Plouă mărunt, fulgeră și zgomotul duduielilor se revarsă în cascadă peste Valea Lotrului. La ora asta târzie din noapte sunt liniștit, am îngropat agitația diurnă și am chef să citesc, mă lupt cu Huxley, scriu, ascult muzică. Ploile de vară la Brezoi iradiază teamă și mister. Fulgerele și trăznetele se fac simțite mai întâi undeva departe, spre Cheile Olăneștilor, la Gaura Irinii, de unde se lasă către Valea lui Stan, ori către Pleașa Brezoiului, Valea Păscoii, Robu și Voineasa. Apoi ca un călăreț grăbit, infernul se apropie. Săgeți frânte, fulgerele luminează sporadic negura nopții, trăznete asurzitoare, asemănătoare loviturilor unor tunuri de mare calibru te asurzesc, rafale katiușiene de stropi grei răpăie în geamuri și ai senzația că munții Coziei sunt prăvăliți de uriași luciferici peste brezoieni, în acompaniamentul sinistru al unei canonade apocaliptice, amplificată de ecoul ce se izbește haotic de versanții Rudelor și Curăturilor.
Treptat larma se depărtează peste Delușel, către defileul Oltului și sporadec, dinspre Loviștea mai țîșnește în beznă din fundalul înnegurat câte un fulger rătăcit, care creionează forme stranii. Duduielile sunt din ce în ce mai înfundate, ca un pianissimo de timpan ale cărui vibrații sunt anihilate de palma tampon, cu rol de surdină a unui percuționist experimentat.
Cavalcada diluviană durează preț de o jumătate de oră.

Am terminat dulceața de zmeură, olfactiv persistă mirosul îmbietor de fructe de pădure. Privesc cu nesaț spuma roșietică. Înghit în sec, diabetul mi-a anihilat primul impuls. În copilărie lingeam ca un cățeluș răsfățat farfurioara, în timp ce mama mă dojenea cu înțelegere. Nu oricine face o dulceață de calitate.Boabele cărnoase de zmeură se aleg și la o farfurie adâncă, umplută moț se aduagă 1 kg de zahăr, apoi compoziția se fierbe la foc potrivit 30-40 de minute, într-o cratiță smălțuită. Rebuturile sunt colectate în borcane de sticlă, se lasă la dospit și se obține siropul de zmeură din care în stare naturală se poate prepara șerbetul.

Sunt istovit, trag de mine să scriu în jurnal. Capul îmi este greu ca o ghiulea de cinci livre. Inuman. Nu reușesc să am câteva zile de odihnă, pentru un trup din ce în ce mai șubrezit. Ficatul, fierea, îmi sunt în aceste zile inamici perfizi.

Pe ziuă, pașii m-au purtat la Comisia de punere în posesie. Miza o reprezintă pădurile moșnenilor.Este surprinzător câte acte de proprietate s-au păstrat și au fost salvate, după naționalizarea furt din 1948. Spectacol inedit.Un circ memorabil, nu am mai fost de aproape trei ani, dar lucrurile nu au progresat prea mult. Oameni care abia își mai suportă deziluziile bătrâneții, își apără cu înverșunare drepturile, răsfoiesc testamente, acte de moștenire, de vânzare cumpărare, se ceartă cu membrii comisiei pe șleau, se luptă pentru orice stâncă, pentru orice loc sterp, cu mijloace diverse:
- Ia mai citește o dată, domnu’ inginer, se oțărește o bătrână veștejită și scorțoasă, încălțată cu șcarpeți, eu mă răzoresc cu Þițirigă la miazăzi, dar nu numai până subTârla porcilor; hotarul pornește de la gura văii Glodului, urcă spre culme până la Þâfla cu pini și de acolo o ia spre valea Boului, trece pârăul și urcă până la Morcile, încheie bătrâna respirând des, cu icnete ca și cum ar fi urmat cu piciorul răzorul trasat oral…
- Nu se poate, se răstește un membru al Comisiei, nu se poate, acolo au Băcăneștii și la est de Mocirle vine Ghițulescu! Doar am fost la fața locului săptămâna trecută!
- Taci mucosule! se oțărește bătrâna, știi tu mai bine ca mine care e pădurea lu’ Moșu meu ?
În alt colț al mesei neamul lui Þițirigă, cere lămuriri: ce caută Niculae Berbece în Vasilatu, vis a vis de fata Cocinii??
- Păi nu sunteți neamuri? Îi apostrofează secretara Comisiei.
- Păi suntem dar el a cerut după autor Achim Berbece și ăla e pământ de la Toma Þițirigă.
- Să vină Niculae Berbece, el a încurcat lucrurile, vociferează clanul lui Þițirigă.
- Păi bine domne, se răstește un funcționar al Obștei, către un bătrânel, îmbrăcat în niște pantaloni de trening soioși, încălțat cu papuci scofâlciți de plastic, fost avocat, urmaș al Valeștilor, iei drepturi după o droaie de puncte și acum te bagi peste noi, Obștea Moșnenilor.
- Da uite domne ce scrie acolo, teren arabil, se întindea din firul văii Lotrului până la Iancu lazăr.
- Care Iancu Lazăr, astă avea grădina dincolo de Lotru, cum apuci pe pârăul Doabrei? Și cu terenul lui Șocar cum rămâne? Acela trebe scăzut, conchide doct Gogu Cornea, fost activist comunist.
- Da intervine inginerul, noi trebuie să respectăm hotărârea judecătorească, 2742 de mp, s-a scăzut terenul lui Șocar.
- Da s-a scăzut, se miră Cornea?
- Da, se agită inginerul și vă rog calmați-vă oameni buni, așa nu putem discuta.
La mijlocul mesei, Fuerescu, în baston, așezat crăcănat pe un scaun negru, tapițat, se răstește către văduva lui Tomiță: de unde ai tu fă acte, de la aia din Australia, adu actu… adu actu, ha , că n-ai nimic!
Văduva se enervează și îi strigă lui cuscru-său, Gigi Þițirigă: mă duci mă la Vasilatu să iau actu?Îi arăt eu actu, să vedem el ce are de la Bușu, să văd io actu lui!
Intră în scenă și Agapciuc, client fidel al comisiei, cărpănos, abordând discuția cu un glas mieros și prefăcut.
-Mă Caie, ia spune tu, nu vine hotarul prin tei pe la mijlocul livezii ?
Îi știu bine stilul duplicitar, m-am judecat cu el trei ani de zile pentru 1 ha de pădure în Dăneasa. Am câștigat și de atunci mă privește chiorâș.
- Inginerul silvic, Marian Huidulescu își pierde răbdarea, se agită: stați fraților… băi așa nu se poate, am terminat cu parcela 105?
- Ce vrei bă încurcă lume, vorbește plictisit Titi Vârtopenu, ca să se afle în treabă, de azi dimineață tot la 105 ne pierdem vremea.
- Da, fiindcă acolo au fost validați unii și li s-a dat titlu în altă parte. O prostie dom’le, o prostie.
Goriță Oprescu o vede pe soru-mea și o atacă: păi ce facem că voi ați luat în parcela 13 B, la gura Cocinii, să îmi dați în altă parte!

Cald, curent, hărmălaie. Privesc neputincios, broboane de sudoare sărată îmi curg pe față.Mă apropii de Nea Gelu, văr primar și încep să întreb, încercând să recuperez timpul pierdut: ce s-a mai întâmplat cu cele 8 hectare de la Pârul Mânzului din Dosul Pleșii, cu bucata de sub Lac, cumpărătoare de la Zinca ?nu îl las să spună prea multe, știu că mă întoarce cu stilul lui ritos și continui: la Gruiul Glodului mai e ceva, dar cu cele 4 hectare de la obrșia Secărelei ce s-a hotărât?


De șase ore particip la o piesă tragi-comică, care pare să nu aibă final. Zeci de mii de hecatre aruncate pe apa Sâmbetei, cine la va întreține, cine le va administra ? Hoții! Avem la Valea lui Stan, 6 ha de pădure din care rudarii fură la greu. Am sesizat poliția, Ocolul, nici un rezultat.

Înțeleg șansa americanilor.Ei nu au moștenit nimic din veac în veac, așa că au trebuit să învețe să facă bani și au făcut. Referitor la finalitățile educației americane, o reprezentantă a ambasadei de la București, afirmase cândva simplu: noi îi învățăm pe elevii noștri să investească, dacă au 1000 de dolari să fie întreprinzători pentru a obține 1001! Impulsionați de acest imbold nepoții lui Washington colindă lumea pentru a face verzișori din piatră seacă.
La români dreptul moșnenesc dăinuie de sute de ani și acum ne cramponăm de această cutumă ineficientă.Pe undeva este fantastic modul în care urmașii își cer și își apără drepturile, dar nu realizăm că această fărămițare a fondului forestier ne va fi fatală.
La comisie zarva atinsese cote maxime, am plecat obosit dar satisfăcut de spectacol. Personaje inedite pentru Jurnal.