venisem pe lume cu pumnii strânși
țineam în pumni numărul predestinat
crescuse odată cu mine 9 luni
îi mai lipseau câteva zile
mama mea a trăit spaime ne-nțelese voia să vadă
că nu mă nasc cu vreo piatră pe inimă
am înțeles de unde-i venea greutatea
în pântecul ei ne întrupam 2 eu și numărul predestinat
prea târziu
tocmai eliberasem cu țipătul și pasărea de abur fără pene

acum numerele sunt la locul lor
într-un univers ordonat
numai eu alerg la întâmplare
uneori aflu ca unu și doi sunt perechea ideală
dar ce mă fac cu degetele care rănesc tabla de șah
pașii robiți drumului

mi-a fost dat să iubesc și-am iubit

( când iubești se face dimineață ca-ntotdeauna
ca-ntotdeauna lucrurile se arată cu numele lor
doar tu ai mii de fiori ce-ți strabat prin artere
ca un galop nebun de cai albi ne-nșeuați
ai putea sa zbori ai putea
și chiar de aceea îți ridici privirea
pe deasupra oamenilor )

și dacă plec vreau o plecare lungă
vreau la fiecare răspântie o mie de picioare
risipită peste tot cu așteptarea în brațe
caut cuibul păsării pribege

în rest iarba e mereu verde și viața o întâmplare a verbelor