poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-11 | |
Nici nu știu exact ce urăsc mai mult. Pe tine? Sau pe mine că-mi pierd timpul gândindu-mă la tine? Probabil prima, ce fel de om aș fi dacă m-aș urî pe mine?
Aș mai scrie o dată “Suntem slabi, proști și răi”, doar că am făcut-o deja. Se întâmplă că, cel puțin o dată pe an, se găsește câte o creatură generos dăruită de Dumnezeu cu titulatura de “om”, să-mi amintească exact de ce mi-e rușine să împart aceeași categorisire biologică. Am aici o întrebare la care aș dori un răspuns de la oricine, adică aș vrea ca fiecare să arunce cu părerea. Here it comes: de ce uită oamenii de unde pleacă? Pun pariu că la asta nu v-așteptați! Așa-s eu inașteptabil. Bun, acum să explic. E vorba de o oarecare doamnă, să-i spunem Gabriela, dacă ăsta e sau nu numele ei n-are importanță, care s-a străduit dea lungul multor ani să-și construiască o viață, o afacere, un nume. Ca noi toți, nu? Ei, doamna asta a și reușit și acum se bucură de toate privilegiile acelei vieți cu nume și cu afaceri și cu toată pompa (care, din păcate, nu-i funebră) care o înconjoară acum de peste tot. O știu de ani întregi, de pe timpurile când se ruga în genunchi după ajutor și de pe vremea în care umanitatea și decența păreau a-i fi calități definitive. Dar, vai! Am fost martorul unei schimbări atât de radicale încât, din nou, ființa mea s-a plecat în fața monstruozității. Am văzut-o distrugând cu bună știință, fără nici un motiv în afară de faptul că acum era în puterea ei, o biată femeie care venise să-i reclame o greșeală (amintesc că acea greșeală, irelevantă acum, fusese comisă anterior de aceeași gingașă doamnă Gabriela) pe care o crezuse de puțină importanță. Ați văzut vreodată un om descompus cu precizie chirurgicală, cu răutate și cu o cruzime demne de oricare membru hienesc? Poate că da. Ochii mei, care nu-s negri(i) însă nu erau obișnuiți cu asemenea demonstrații de virtuozitate în ale omeneștilor obiceiuri. Dickens ar fi spus în inconfundabilul lui stil: domnișoara avea o deosebită grijă pentru sufletul sărmanei femei, ca nu cumva acesta să se obișnuiască a trăi în liniște și, Doamne ferește, să se îngrașe. De asemeni, să nu credeți că vorbele de ocară aruncate cu dispreț erau menite a-i face vreun neajuns, departe de gândurile preastimabilei acel lucru, tot ce încerca să înfăptuie era spre binele oamenilor care, pentru o bună funcționare pe timp îndelungat a urechilor, au nevoie de execiții zilnice la volume cât mai îngrozitoare, să nu surzească biata de ea. Deci , observ că rasa asta și-a propus să omoare umanitatea din ea. ne transformăm încet, dar sigur, în niște animale mecanizate ale căror singure idei de fericire sunt: banii, putere, și diavoleasca plăcere de a-i vedea pe cei din jur zvârcolindu-se. O prietenă insistă și-mi spune zilnic că “oamenii se sschimbă”. Oare? Eu nu cred asta. Cred că se ascund foarte bine atât timp cât urmăresc ceva. Dă-le ce vor și apoi o să-i vezi în adevărata lor splendoare: mici, meschini, diavoli cu chip de om.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate