„Ca granitul din stâncă!” – formulă prin care plăsmuitorii de realitate ai trecutului încă viu în memorie, poleiau statuile din nisip ce ne marcau așa zisul „traseul luminos”, spre un iluzoriu „viitor de aur” .
Moștenite în coșmarele de după schimbările tulburi din 1989, fantomele acelor plăsmuiri mai creează stări contradictorii în conștiința celor ce folosesc amintirile spre comparație.
Deturnători de valori și sensuri ideologice plăsmuiesc astăzi tenace, în laboratoare oculte, societatea Frankensteiniano-sclavagistă de mâine.
Nesiguranță, nefericire, urâțenie, aroganță, cinism, răutate, indiferență, sunt promovate cu osârdie, apăsându-ne, schimonosindu-ne, degradându-ne ireversibil.
Griurile și întunecimile de cotlon ale vieții ascund vederii și simțirii curcubeiele speranței.
Bucuria de a fi este înlocuită de stresul existențial până la nivel molecular.
Evidențe flagrante contrastează cu demagogia discursului fără a mai conta.
Omul și-a pierdut valoarea din oglindă sub munții de îndoieli.
Astfel deformat și descalificat se cufundă în ridicolul general cu sufletul și chipul înlăcrimate.
Uciderea tradițiilor, a valorilor naționale, dispariția reperelor, bagatelizarea moralei și a principiilor generează contestarea de sine.
Dispariția coeziunii sociale înstrăinează și izolează însingurând.
Sălbăticirea creează monștri moderni.
Globalizarea a transpus în aceeași formă, același tip de personaj, în oricare loc de pe pământ, impunându-l cu valoare de model unic.
Uniformizarea acestui aspect a avut ca rezultat aplatizarea elanului creator și dispariția spiritului de conservare.
Încă un pas spre prăpastie și voința individului va dispărea incluzându-l în masa amorfă a yes-manilor de pretutindeni.
Hoarde de truditori impersonali dispuși să atingă fără comentarii și împotrivire orice scop, al oricui va fi desemnat să o ceară și dispus să îi observe, vor fi gata de acțiune.
Dorințe induse vor împinge către ideea standardizării răului și a utilizării acestuia ca model unic și obligatoriu prin lipsă de alternativă. Ai alege, dar toate variantele sunt identice.
Corupție, fals, sfidare, negare a realității, mistificare, abuz, cinism… Procente din procente impun legea. Minoritatea tupeistă și arogantă impune condiții majorității perplexe.
Impunerea răului și acceptarea colectivă a acestuia, completată cu popularizarea exemplelor de acceptare necondiționată a alterării realității, va bloca orice intenție de normalizare și va trimite în derizoriu pe cei ce se vor opune.
Autoritarismul, drog al viitorului va crea dependența sclavilor impersonali de cinicul stăpân și stăpânului de supușii fără pretenții.
Sărăcia intelectuală, culturală, morală, vor fi receptate ca virtuți, permis de trecere prin focul ce mocnește și mantie de vrăjitor pentru situații fără ieșire.
Vina pentru eșec, oricare ar fi el, va fi transferată maselor de alegători care vor suporta consecințele în integralitatea lor, plătind daunele până la ultima centimă. Cel ales va beneficia de imunitate absolută.
Pustiirea conștiinței și substituirea legilor cu reguli și dictate absurde fac din poarta iadului obiectiv și destinație finală, slăbind până la dispariție coeziunea, sub toate aspectele morale și sociale cunoscute.
Deposedarea de educație prin simplificare la absurd și înlocuirea ei cu formule ca de ex: „ Gândește liber!”, „Tu ești centrul universului”, pentru care se vor oferi doctorate vor oferi condiții pentru contestarea tuturor definițiilor savante, respingerea a tot ce nu se potrivește cu haosul și rudimentarul.
În viitor vor trebui reinventate toate. De la roată la credințe, de la memorie la idealuri, arsul cu ciorbă și suflatul în iaurt.
Simplificarea fără discernământ a dus la exacerbarea incompetenței transformând-o din defect în calitate, criteriu de selecție și obiectiv de atins. Lașitatea și minciuna, moduri de interacționare recunoaștere și acceptare. Din sadism și licențiozitate, s-au compus, în ritmuri mecaniciste, imnurile noii realități, fredonate în scrâșnit de androizi afoni.
Mulțimi de tatuați cu simboluri din lumea lor stranie, urâțiți cu bună știință de maeștri ai urâtului, își etalează spasmodic ticurile și defectele-calități, în stabilimente ale pierzaniei.
Copiii frumoși ai lumii se sluțesc după metodele folosite de mult în pușcării pentru a-i scoate in evidență pe cei mai periculoși exponenți ai societății, pregătindu-se parcă pentru un astfel de viitor. Copiii noștri frumoși și nepătați, convertiți în ofrande destinate sacrificiilor pe altarele păgâne ale inculturii și imoralității, se încolonează pe drumurile duhnind a alcool și fum ucigător spre porți afumate de flăcările unei veșnicii fără memorie și glorie.
Antrenați din copilăria cea mai fragedă în spiritul sfidării a tot ce trăiește sub standardul pe care conjunctura îl oferă iluzoriu. Mulți aleg în clipa de confruntare cu realitatea, gesturile nebunești de final extreme. Ieșirea din impas prin iraționalitate confruntă colectivitățile stabile până mai ieri, moral și emoțional cu teroarea.
Cei valoroși, după criterii de evaluare ce au la bază profitul imediat, vânați de samsari, sunt ademeniți și conduși în țarcuri protejate de branduri și cohorte de avocați la fel de lacomi ca păsările de pradă capabili să îi transforme din entități memorabile în particule impersonale .
Segregarea în bogați, proști, săraci, fiecare izolat pe insula sa, despărțiți de prăpăstii abisale oferă imaginea armatelor și a războaielor viitorului.
Distrugerea bibliotecilor, demolarea statuilor și a muzeelor vor constitui obiective de atins, sau puncte de negociat pentru încheierea păcii.
Monumente de neînlocuit ale trecutului sunt lăsate să se năruiască, în semn de atragere a atenției pentru cei care pot sesiza în acțiunile aberante, voințe dictatoriale, orgolii și inflexibilitate, blestemele distrugerii și autodistrugerii.
Îngeri negri negându-și eul și trecutul definitoriu, se expun pervers în direct, la ore de maximă audiență completând spirala demenței stăpânitoare, împingând tot mai departe clipa de redescoperire a rațiunii.
În beneficiul clipei sacrificăm cu bună știință infinitul viitor. Extincția umană, efect și rezultat nu va regenera regretul.
Zeii vor scăpa de efortul iertării cuiva.
Devenită planetă a „inutilului absolut” se va integra universului, într-o eternă stare de uitare.
Cernut etern de vântul fără odihnă, spălat de ape, nisipul va confisca pentru veșnicie secretul vieții, fărâmițându-l infinit.