N-am întâlnit niciunde grandețea naturii ca în Cuenca. Agâțat de pereții stâncilor îmi făcea impresia că din clipă-n clipă are să cadă. Rămasei mut. Priveam marele fenomen al Parcului Natural Alto Tajo amețit de uimire. Pinii stăpânesc cu trufie stâncile abrupte pe care oamenii au ridicat decupând fără milă din corpul munților cenușii piatra necesară. Suspendat între pământ și cer ca o scară a cerului, dă impresia Cetății cerești unde oamenii și îngerii se amestecă și trăiesc în armonie ca odinioară Adam și Eva. Ochiul percepe, dar mintea e săracă în cuvintele mari necesare descrierii unui oraș precum Cuenca.


Cuenca, 18 Ianuarie 2008