tot un fel de autoportret în sânge e și ăsta

este dimineațăminuscioturi. ca un steag negru
de pus în fiecare poartă
aliniez pierderile cu o lamă de ras la un rând
cu metoclopramidul golit pe o toartă de supunere decolorată
mi-au tăiat unghiile mi-au tăiat părul
nu doare e ca o mușcătură de tăcere cu o mandibulă în cer
și una în os
mi-au rupt în bucățele sticloase chipul meu de femeie
chipul de om.
din când în când umbra-mi îmbrâncește toate culorile pe fereastră. e devreme.
de aseară trec pe la mine toți oamenii pe care i-am întâlnit
vreodată
privirile noastre frecându-se ca niște palme înghețate
se lichefiază într-un fel de răstignire cu rădăcinile-n
tavan
mi-au lăsat un gust amar
și strângeri de mână de naturalețea deșurubării

nu observă nimeni

la despărțire sunt cu toții mai deschiși la culoare
sunt oameniminusmine

cred că singurătatea are o spiță în plus
o coajă în plus
o izbitură de timpanul zidurilor astea de spital
sau de biserică

pură coincidență: dimineața ne miroase gura
a mort.