Lidia KOVALEÞI,candidat în științe filologice, docent la Catedra de literatură ucraineană a Universității de Stat «Iuri Fedicovici» din Cernăuți (Ucraina)

Antoine de Saint-Exupéry spunea că toți adulții au fost și ei, cândva, copii, dar numai o parte dintre ei își mai aduc aminte de asta. Este vorba, bineînțeles, de sentimentele și trăirile care reîncarcă sufletul.
Nu întâmplător am amintit aceste reflecții formulate de fiul unui nobil, care a devenit aviator și scriitor: întreaga viață, amintirea copilăriei a rămas, pentru el, o obsesie.
Myhailo Traista, în cartea pentru copii pe care a publicat-o recent – «Diminețile azurii» (București, Mustang, 2004) – a asimilat tocmai un astfel de adevăr, un astfel de izvor de energie, iar dedicând-o copiilor săi – Larisei-Myhaiela și a lui Stepancik, a dat de înțeles că în ei rezidă resursele lui actuale de inspirație. Pentru mine a fost de ajuns să spicuiesc începutul cărții – dedicația, motto-ul (din Exupéry) și mesajul «Din partea autorului», pentru ca acest om, total necunoscut mie, să-mi devină, brusc, apropiat ca suflet, ca un prieten sosit «din copilărie, ca dintr-o țară», ca un ucrainean care, chiar și dincolo de granița Ucrainei, prin formele cuvântului artistic natal să reînnoiască spiritul ucrainean în cei ce retrăiesc «diminețile azurii» ale vieții lor.
«Vă doresc o copilărie legănată de povești, de diminețile de călină, ca peste ani, cu bucurie, să vă întoarceți la amintirile în copilărie, fiindcă omul trăiește de două ori pe lume: prima oară – în copilărie, iar – a doua oară – în amintirea despre ea», spune Myhailo Traista în mesajul său către cititori și în aceste cuvinte își găsește reflectarea filozofia «Micului prinț»: pe structura clasicului francez și a vieții reale s-a format speranța traistiană în copilărie ca timp consistent și indubitabil fericit al existenței omenești.
Cele optsprezece povestiri și povești incluse în carte alcătuiesc, se poate spune, o nouă istorie despre copii sau despre lumea naturii vii, scrisă lejer, așa cum și trebuie scris pentru un astfel de auditoriu. Cele mai interesante sunt caracterele copiilor, surprinși în situații cotidiene și totuși deosebite. Iată povestirea „Opresche” (Haiducii). Eroul ei – Vasylko, îi roagă cu lacrimi în ochi pe băieții mai în vârstă ca el, care se jucau de-a Olexa Dovbuș, să-l primească în grupul lor, – el, din parte-i, arată o disciplină colosală în a păzi comoara care se zice că este ascunsă pe fundul fântânii, stă acolo de pază, dar își păstrează cuvântul dat. Iată „Pilotul”, cu portretul elevului din clasa întâi care vrea să devină și aviator, chiar dacă primul zbor, în covata veche de lemn, la care mânuțele copilului au atașat o coadă și aripi de lemn, s-a terminat printre urzici. Băiatul nu și-a închipuit viața fără zborul spre cer. Iat-o și pe Darocika, din povestirea cu același nume – o fetiță care nu numai că are grijă de fratele ei mai mic și de cloșca cu pui, când părinții ei lucrează în câmp, dar se apucă și să gătească pentru cină mămăliga, chit că nu avea nici experiență și nici putere.
Copiii, în povestirile lui Myhailo Traista, sunt, în totalitate, orientați spre viața celor vârstnici. Nu stau cu mâinile încrucișate, învață să fie independenți, maturi chiar în «diminețile lor azurii». Iar unora viața le oferă lecții mai importante și mai educative («În împărăția dreptății»), despre despre colaborarea loyală («Gâsca cea mândră»).
O întâmplare dramatică se desfășoară în povestirea «Pastușok» (Ciobănașul): un țăran bine poziționat material, dar, sufletește un om rău și fără caracter, care, pentru nimicuri, își snopește în bătaie tânăra slugă. «Trei zile și trei nopți a zăcut Pavlik bolnav, cu febră, fără să-și revină în fire. În a treia noapte i se făcu mai bine, bău chiar și puțin lapte acru, iar după aceea, la trei zile, îi șopti tatălui său:
– Iartă-mă, nu am vrut să fur cuțitul, l-am luat doar până seară și am vrut să-l pun la loc». Băieții tăiau cu cuțitul nuielele de alun, fiecare îl aducea pe rând iar când a venit rândul lui Pavlik, el nu a vrut să ia cuțitul casei, cu care tatăl lui șchiop lucra, împletind din nuiele coșulețe.
Istoria tulburătoare a micului ciobănel prezintă greșelile morale ale societății omenești, relevând încă o dată că literatura pastorală în epoca civilizației și-a pierdut de tot starea de spirit nepăsătoare. Întâmplarea de față a complicat orizontul cărții lui Myhailo Traista: ca o rafală de vânt rece, odată cu omul rău, s-a năpustit și cruzimea, despre care, bineînțeles, trebuie să afle și copiii, pentru ca la întâlnirea cu ea să fie pregătiți.
În povestirea «Micul salvator», realitățile concrete devin determinante: micul băiețel Mikola Kocerjuk (un personaj real, pesemne, fiindcă lui îi este dedidicată povestirea) și preotul Andrei Dudka, care era să moară de mâna «muscalilor» – grăniceri sovietici, și-au călit și mai mult în inimă spiritul ucrainean. În acest proces băiatul este dator preotului, mai exact, povestirilor despre zaporojeni, despre haidamaci, despre micuțul Tarasec, care visa să devină pictor. Portretul lui Adrei Dudka nu nu ni se pare convingător, nefiind nuanțat, cum s-ar aștepta cititorii, fiindcă părintele nu putea vedea în persoana micuțului Kocerjuc un interlucător atent și cuminte și, în același timp, să se și răstească la el. Maniera lui Traista de a prezenta caracterele se bazează pe fapte și limbaj.
Ciclul de proze scurte se încheie reușit cu o povestire mai amplă a scriitorului – «Micuța sclavă». O interesantă încercare de a apropia cititorul, de data aceasta, de ideea veșniciei, dezvoltând artistic subiectul laconic, arătând puterea lui Dumnezeu prin soarta micuței izraelience Miriam, care a fost înrobită, dar nu l-a uitat de Dumezeu, convertindu-l la credință pe răpitorul ei necredincios și prin aceasta ajutându-l să se vindece. Mărinimia și noblețea copilei, faptele ei bune, visele copilărești și acțiunile ei sunt prezentate fără nici un fel de patos. Parcă nici nu am observat tendințe moralizatoare – atribut aproape nelipsit al unei astfel de literaturi: expunere simplă, lipsită de grandilocvență și devieri de la subiect, de forme artistice complicate au făcut ca narațiunile scriitorului să fie ușor de asimilat, corespunzător nivelului de cunoștințe al micilor școlari, experienței lor de viață.
Dintre basme remarcăm povestea «Rața mândră», cu o întreagă galerie de personașe pestrițe, situații prezentate cu mult umor, «Iepurașul uituc» – o versiune proprie a subiectului universal despre personaje leneșe și mai tot timpul nepregătite pentru iarnă. «Povestea despre putere», după părerea noastră, prinde mai bine spre lecturare celor adulți, cu atât mai mult cu cât în cazul de față răul învinge binele. Printre altele, în Franța, printre autorii care popularizează cartea pentru copii există o regulă nescrisă – ca în nici un caz să nu se traumatizeze psihicul copilului; de exemplu, «Scufița Roșie» a lui Scharlet Perot cu finalul ei, într-adevăr tragic, francezii demult deja au «transformat-o», lansând-o în lume într-o altă formă.
În lumea fără de margini a literaturii pentru copii a descins și cartea scriitorului ucrainean din România – Myhailo Traista. El este este și autorul ilustrațiilor cărții, lucru ce se întâmplă nu arareori – să ne amintim iarăși de exemplul lui Exupéry. În special, fascinează ilustrațile simbolice de pe frumoasa copertă editurii bucureștene. Sub cer, printre ciorchini de călină, se înalță, drag fiecărui ucrainean, continentul dimineților lui: o casă, o fântână, rândunici – și fiecare dintre noi se regăsește în chipul copilului – al fetiței. Pe coperta a patra a cărții întâlnim deja alt timp, târziu, al vieții: turnurile orașului, cu steaguri galben-albastre, și – noi – păsări – în zbor, cuprinzând cu privirea și îmbrățișând spațiul natal cu aripile îndreptate spre alte – nevăzute lumi.
...O viață fericită cărții și talentului dumneavoastră, domnule Myhailo Traista!