(Stepan Tcaciuc ”Cuvânt despre confrați”,
Editura Mustang, București, 2003)


Mihaylo Traista a apărut în literatura ucraineană din România ca un fulger din cerul senin.
La început nu știam mare lucru despre el, deși ne-am întâlnit de câteva ori, ba chiar am vorbit despre una, despre alta…
Nici atunci când a trimis, pentru prima oară, la redacția revistei “Naș holos” câteva poezii, n-a scris nici un cuvânt despre sine. Poeziile meritau cu prisosință să fie publicate. De atunci creațiile literare a lui Myhailo Traista sunt nelipsite din paginile publicațiilor UUR: “Naș Holos”, “Ukraynskyi visnek”, “Novyi vic”, “Curierul ucrainean”, iar eu am devenit pentru Mihaylo Traista nașul de botez în literatură și un confrate credincios.
Mihaylo Traista nu este doar un poet talentat, ci și un talentat grafician. Aproape în toate numerele publicațiilor mai sus amintite apar lucrările sale de grafică, însoțind propriile-i creații literare, dar și creațiile altor autori.
Culegerea de poezii a lui Mihaylo Traista “Simfonia ierbii de mătase” (Editura Mustang, București, 2001) ni-l prezintă pe autor ca pe un liric fin, dar și ca pe un umorist plin de spirit. Umorul sănătos și-l extrage din nesecatele izvoare al folclorului ucrainean.
Mihaylo Traista e un poet bilingv, deoarece el scrie și publică atât în ucraineană, cât și în română. Timpul va arăta cum va rămâne el în amintirea generațiilor viitoare - ca poet de expresie ucraineană, sau ca poet de expresie română. În oricare dintre cazuri, el va dăinui în amintirea generațiilor ca un poet adevărat, deoarece este un talent înnăscut, iar pe deasupra îi place să asude pe ogorul literar și eu sunt sigur că Mihaylo Traista un va îngropa talantul primit, ci-l va înmulți.
Mihaylo Traista este privighetoarea poznașă a Maramureșului, iar râsul și trilul său sunt două emisfere artistice între care migrează cocorii pentru a se reîntoarce la cuiburile natale, timpul și destinele dialoghează cu drumeții, istoria notează cu sârguință în letopisețurile sale cele întâmplate, când armele tac, muzele vorbesc, spunându-ne și că e mai demn să mori în picioare, decât să trăiești în genunchi.
Pentru mine, Mihaylo Traista va rămâne – Figaro sus, Figaro jos – un poet în Dumnezeiasca grădină a poeziei și un artist în lumea culorilor și a pensulei. Așa mi-l închipui eu întotdeauna - cu condeiul într-o mână și cu pensula în cealaltă, în timp ce gândurile îi strălucesc, iar cuvintele lui deschid ferestrele spre poezia universală. Mihaylo Traista este, pentru mine, un bărbat neînfricat, un haiduc al Maramureșului, care leagă capetele lumii într-un nod gordian, eliberând din colivii de aur păsări albastre, care duc pe aripi ninse de dor poeme, ca oamenii să se bucure chiar și când sufletul le e brăzdat de tristeți.

(Tradecere din limba ucraineană de Pablo Romaniuc)