N-am fost atentă, ca de obicei, aș putea zice, într-o paranteză, pentru că la topica textului exista și categoria Jurnal. Dar revenind la ceea ce voiam să spun, imi lasă un gust amar faptul că scriind aceste lucruri importante poate doar pentru mine și apropiații mei îmi pierd cititorii. Dar oare pentru cine scriu? Sau de ce scriu? Ca să nu uit, firește lucruri sau fapte sau vorbe pe care le-am citit sau le-am auzit pe undeva.În mine e o permanentă căutare a ceea ce simt că aș putea să devin punându-mi ordine în gânduri. Sună egoist și poate că așa și este, dar undeva Eul meu ascuns, neștiut, nevăzut își cere dreptul de a se afirma. Acest Jurnal e pentru mine o șansă unică poate...
Citesc acum Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop și poate acest roman, care ar trebui să fie o carte formatoare pentru oricine este sau vrea să devină scriitor mi-a trezit gustul pentru acest tip de scriere. Eu îl cunoșteam pe Eliade mai mult din eseuri și din proza lui fantastică iar acest roman m-a dezamăgit un pic l-a început, dar să fim realiști, felul în care subliniază că și-a "lucrat" creierul, e magistral sau poate chiar fantastic, dacă e să ne legăm de proza lui ulterioară.În concluzie, pentru mine Mircea Eliade a fost și rămâne un model greu de egalat, fie și numai în gând.